Sunt om al cuvintelor.

Am învățat să scriu și să citesc la vârsta regulamentară, dar de-atunci nu le-am mai părăsit.

Ele mă învață.

Ele mă adorm.

Ele îmi câștigă pâinea.

Dar se întâmplă câteodată să rămân fără cuvinte.

Sosirea de Shaun Tan m-a pus în situația asta.

Nu numai pentru că acest roman grafic nu folosește niciun fel de cuvânt, ci și pentru că este de o frumusețe în fața căreia, într-adevăr, rămâi mut.

Cartea este povestea alegorică a imigrantului, a celui care își părăsește ținuturile de baștină și ajunge în unele străine, unde se confruntă cu necunoscutul, cu adaptarea la un nou stil de viață (inclusiv alimentar) sau cu precaritatea inițială a mijloacelor de trai.

Există un protagonist în Sosirea, iar evoluția sa este superb dezvoltată de autor, însă ce m-a impresionat cel mai mult este suita de povești care apar episodic, în care întâlnim alți imigranți și aflăm ce i-a mânat pe aceștia în a urma aceeași cale a exilului și peregrinării.

Sfâșietoare și redate cu o intensitate cinematografică, acestea se constituie în a doua cea mai importantă lecție pe care o oferă această capodoperă (da, folosesc cuvântul în deplină cunoștință de cauză).

Cea dintâi este că solidaritatea între aceia care au cunoscut aceleași încercări în viață este suprema mântuire.

Pentru a le reda pe amândouă, autorul uzează de două mari mijloace grafico-narative.

Unul este succesiunea rapidă a unor imagini de detaliu, atât de sugestiv și coerent aranjate, încât ar putea foarte bine sluji drept storyboard pentru vreun cineast suficient de naiv să creadă că va putea ecraniza Sosirea mai bine decât a desenat-o Shaun Tan, care, apropo, are la activ și un scurtmetraj de animație premiat cu Oscar – The Lost Thing.

Celălalt este reprezentat de tablouri urbane de amploare, suficient de grăitoare, încât să crezi că ai identificat modelul din realitate, dar construite cu o așa fantezia, încât poposești minute în șir asupră-le.

Imaginația debordantă pe care o afișează ilustratorul în aceste cazuri m-a trimis cu gândul la jocul Dixit, care mi-a trimis de nenumărate ori mintea să zburde pe tărâmuri îndepărtate și fascinante.

Ambele ne readuc aminte că au fost odată ca niciodată doi frați, Logos și Graphos.

Uneori lucrează împreună, alteori separat.

Iar menirea lor a fost tot timpul să se asigure că oamenii nu uită să gândească, să comunice și să viseze.

P.S. Mulțumesc celor de la librăria online Libris pentru o minunăție de creativitate și compasiune.