Urmașii Agathei (4)

By Iulian in Carti 0 Comment

Lupta pentru titlul de urmaș al Agathei Christie se încinge:

Titlu și autor: Devotamentul Suspectului X de Keigo Higashino.

Rezumat: O mamă singură, care are o fiica adolescentă, este hărțuită de un fost soț, un derbedeu, și, într-un anume context, ajunge să îi facă de petrecanie în casa ei. Situația pare fără ieșire, dar ajutorul vine de la un vecin taciturn, matematician genial, care elaborează un plan neașteptat pentru a deturna investigația polițiștilor. Aceștia din urmă dau din colț în colț, dar nu renunță, ajutați de un fizician la rându-i genial, fost coleg al matematicianului. Cum se va sfârși totul?

Originalitate – 10

Intervenția acestui personaj masculin și modul său de gândire și de operare dau naștere nu doar unui suspans dublu, al celor două părți care se află într-o cursă strânsă întru descoperirea/îngroparea adevărului, ci și unui amplu studiu asupra matematicii ca sistem decizional, aplicat în viața de zi cu zi. Logica și emoțiile conlucrează uneori, dar intră și în conflicte ireconciliabile.

Coerența narațiunii – 8

Alternanța celor două grupări de personaje este excelent croită de autor, iar dacă uneori lucrurile o iau pe arătură nu este nefiresc, este viața, cu haosul și caracterul ei imprevizibil, care contrazice orice formulă matematică.

Utilizarea mecanismului deus ex machina – 9

Recunosc, spre final eram curios cum o s-o scoată Higashino la capăt cu a duce romanul către un deznodământ credibil, chiar și numai din punct de vedere literar, așa că mă temeam că va face uz de ceva care să strice impresia de inteligență pe care ai în timpul lecturii, însă elementul decisiv care explică totul este perfect ales și perfect dozat.

Calitatea scriiturii – 6

Cartea este scris sec, urmărind în principal să descrie cu acuratețe tot ce se întâmplă, atât în exteriorul, cât și în interiorul personajelor, ale căror caracterizări sunt în limita a ce servește narațiunii.

Impactul deznodământului – 9

Dezvăluirea acelui care întregește puzzle-ul acestei povești de suspans este brutal, dar fără vreo hibă logică. În privința ultimelor pagini, unii ar găsi că sunt exagerat de melodramatice, dar eu, unul, cred că susțin acea dihotomie dintre rațiune și simțire pe care este construită întreaga poveste.

Doctor Haos in Laos

By Iulian in Carti 0 Comment

Un roman polițist bine scris e binevenit oricând.

Relaxează unii neuroni și îi ține activi pe alții.

Din acest punct de vedere esențial, Colin Cotterill se achită de misiunea sa primordială în The Coroner’s Lunch.

Ba chiar punctează la capitolul inedit, plasându-și cartea în Laos, care a rămas o țară socialistă mai abitir și decât Vietnamul vecin.

Unde mai pui că protagonistul are doza lui de savoare originală.

Un doctor care ar vrea să își ducă în liniște traiul la senectute, văduvit de nevastă și de orice idealuri de a transforma societatea în mai bine, se vede obligat să devină primul și singurul medic legist al nou făuritei republici populare.

N-are pregătire anume în domeniu, însă spiritul lui iscoditor și aerul sfidător față de ipocrizia ideologică a mai marilor lui îl duc în situația de a da cap câtorva investigații pornite de la trupuri neînsuflețite care îi ajung în morgă.

Autorul e un bun cunoscător al țării, oamenilor și obiceiurilor ei, inclusiv a celor ale minorității Hmong, așa că romanul e o frescă neprețuită a unei părți de lume despre care, să recunoștem, nu cred că știm mare lucru pe-aci, prin Europa.

Are și mult umor, vădite mai ales între schimburile de replici ale lui Siri (personajul principal, nu asistentul virtual) cu bătrânul apparatcik alături de care și ia prânzul în aer liber sau cu asistenta de la morgă.

Per ansamblu, The Coroner’s Lunch este o lectură agreabilă, însă mi se pare că scriitorul, englez fiind, a construit narațiunea ca urmând mai degrabă traseul uneia dintr-o țară cu un regim deschis și în care domnia legii e mai tare decât arbitrariul pe care noi, românii, îl știm din perioada comunistă.

Altfel spus, polițiștii din carte se comportă ca la carte, dar ca la una de aici, nu de acolo.

Dar, așa cum spuneam, cărțile polițiste adorm unii neuroni și îi ține în alertă pe alții.

Tragi linie, iar rezultatul e o minte în formă.

O pauza activa

By Iulian in Carti 1 Comment

street-duty-knock-downAm sustinut in repetate randuri ca este indicat a citi un roman politist sau de suspans ca o metoda de a lua o pauza intre lecturi mai solicitante.

In acest spirit le-am cerut prietenilor de la libraria online Libris romanul Street Duty. Case One: Knock Down de Chris Ould, care, inca din descriere, m-a atras prin simplul fapt ca isi propune exact ce astept de la o carte de acest gen.

Stiti scena tipica dintr-un film in care bate cineva la usa (totul se petrece din profil), aceasta se deschide, iese o mana care il inhata si il trage pe respectivul inauntru? Cam asa m-a prins pe mine aceasta carte. Nu trecusera nici 20 de pagini si deja beneficia de tot angajamentul meu afectiv si intelectual.

O adolescenta este lovita de o masina. Nimic nou, dar de ce este taiata la o mana si desculta? Acestea sunt detaliile iesite din comun pe care Holly Blades, o ucenica intr-ale politiei, le sesizeaza si le urmareste. Nu de una singura, pentru ca actiunea nu e ca in Harry Potter, in care kinder-i actioneaza de capul lor, ci la directivele politistilor maturi, care invata sa ii ia in seama si pe acesti pustani care le-au fost bagati pe gat printr-un program guvernamental.

Cazul evolueaza din surpriza in surpriza, conturand situatii contemporane din Anglia (si de pretutindeni, presupun), cu tineri expusi abuzurilor sau care se inhaita pentru a pune la cale rele si cu politisti care isi fac treaba cu abnegatie sau plictiseala sau supusi constrangerilor bugetare. Toate acestea curg realist, nu real, pentru ca nu am mai vorbi de literatura intr-un atare caz, si se solutioneaza tot in acest spirit, fara a face vreo concesie in directia happy-end-ului, dar si fara a proiecta vreo viziune sumbra asupra existentei. Viata e plina de capcane si de pradatori, dar cu inteligenta si cu ajutorul oamenilor de bine (care mai exista in numar imbucurator de mare) le poti ocoli.

Interesul constant si ridicat cu care am citit Street Duty a fost intretinut si de o alegere editoriala interesanta. Capitolele sunt scurte (dupa Sanctus si alte cateva romane similare, incep sa cred ca aceasta tehnica cvasi-filmica este indispensabila pentru generarea suspansului) si au fonturi diferite. Cele care infatiseaza ancheta, cu toate planurile, procedurile si actorii ei, au un font mai patratos si mai oficial, iar cele in care apar personajele din afara autoritatilor sunt redate cu unul mai apropiat de cel folosit de regula in lucrari de fictiune (nu sunt expert, dar cred ca e ceva neam cu Times New Roman). Aceasta permanenta alternare a sporit si mai mult intensitatea dramei care se desfasura sub ochii si in mintea mea; cei implicati nu mai stateau imobili ca pe o tabla de sah, ci pareau ca se afla in miscare, ca reactioneaza la actiunile altora, cateodata surprinzator, dar niciodata in afara logicii narative.

Dupa o asa pauza intensa si placuta, nu pot decat sa exclam: Pauzele lungi si dese, cheia marilor succese!

P.S. Multumesc celor de la libraria online Libris pentru o carte care a indeplinit functia primordiala a acestui obiect: m-a tinut captiv in interiorul ei.

Pauza de suspans

By Iulian in Carti 2 Comments

MaigretO carte greu de digerat dupa o alta carte greu de digerat poate duce la o indigestie intelectuala. Asa ca se recomanda consumarea unui roman politist, usor de mestecat cognitiv si placut la gust.

Eu aplic reteta asta uneori si rezultatele sunt foarte bune. Ultima cura nu a constat din deja consacratii Sherlock Holmes sau Hercule Poirot, ci dintr-un roman din seria avandu-l ca personaj principal pe comisarul Maigret, creat de Georges Simenon.

Acest comisar nu este mai spectaculos decat confratii sai literari si nici cazul din Maigret se insala nu are vreo rasturnare incredibila. In schimb, oamenii care populeaza actiunea sunt creionati realist si cu un simt al naturii umane foarte patrunzator. Totul porneste de la trupul neinsufletit al unei femei intretinute. Comisarul nu are vreo replica memorabila sau tabieturi care ii denota inteligenta iesita din comun. Perseverenta este calitatea sa principala si (iar asta mi-a placut cel mai mult) are toleranta pentru oameni si gargaunii lor.

O carte lejera, care nu iti provoaca decat simpla, dar fundamentala, placere de a citi.