Lupta pentru titlul de urmaș al Agathei Christie se încinge:
Titlu și autor: Devotamentul Suspectului X de Keigo Higashino.
Rezumat: O mamă singură, care are o fiica adolescentă, este hărțuită de un fost soț, un derbedeu, și, într-un anume context, ajunge să îi facă de petrecanie în casa ei. Situația pare fără ieșire, dar ajutorul vine de la un vecin taciturn, matematician genial, care elaborează un plan neașteptat pentru a deturna investigația polițiștilor. Aceștia din urmă dau din colț în colț, dar nu renunță, ajutați de un fizician la rându-i genial, fost coleg al matematicianului. Cum se va sfârși totul?
Originalitate – 10
Intervenția acestui personaj masculin și modul său de gândire și de operare dau naștere nu doar unui suspans dublu, al celor două părți care se află într-o cursă strânsă întru descoperirea/îngroparea adevărului, ci și unui amplu studiu asupra matematicii ca sistem decizional, aplicat în viața de zi cu zi. Logica și emoțiile conlucrează uneori, dar intră și în conflicte ireconciliabile.
Coerența narațiunii – 8
Alternanța celor două grupări de personaje este excelent croită de autor, iar dacă uneori lucrurile o iau pe arătură nu este nefiresc, este viața, cu haosul și caracterul ei imprevizibil, care contrazice orice formulă matematică.
Utilizarea mecanismului deus ex machina – 9
Recunosc, spre final eram curios cum o s-o scoată Higashino la capăt cu a duce romanul către un deznodământ credibil, chiar și numai din punct de vedere literar, așa că mă temeam că va face uz de ceva care să strice impresia de inteligență pe care ai în timpul lecturii, însă elementul decisiv care explică totul este perfect ales și perfect dozat.
Calitatea scriiturii – 6
Cartea este scris sec, urmărind în principal să descrie cu acuratețe tot ce se întâmplă, atât în exteriorul, cât și în interiorul personajelor, ale căror caracterizări sunt în limita a ce servește narațiunii.
Impactul deznodământului – 9
Dezvăluirea acelui care întregește puzzle-ul acestei povești de suspans este brutal, dar fără vreo hibă logică. În privința ultimelor pagini, unii ar găsi că sunt exagerat de melodramatice, dar eu, unul, cred că susțin acea dihotomie dintre rațiune și simțire pe care este construită întreaga poveste.