
Cuplu cu capetele pline de nori
Pe intreg cuprinsul operei sale, Salvador Dali a fost mai degraba vulgar decat romantic si, totusi, uitati-va si voi ce frumusete de idee a avut!
Doua tablouri separate fizic, dar unite prin toate celelalte detalii care le caracterizeaza. Placerea examinarii asemanarilor nu e egalata decat de cea a deslusirii diferentelor, iar prin asta Dali a reusit, parca, sa completeze faimosul titlu „Barbatii sunt de pe Marte, femeile de pe Venus, dar si unii, si altii sunt astre ceresti”.
Ramele celor doua picturi sunt foarte bine alese; delimiteaza clar suprafata fictiva de restul lumii materiale, amintind ca sub o crusta de carne si oase exista profunzimi aproape infinite, dar nu sunt ostentative, nu devin un procedeu stilistic in sine.
Simt deja acumulandu-se energiile misoginilor: ha, ha, femeia are capul plecat in fata barbatului. Nu va ambalati degeaba, sunt doar aceleasi pozitii ale personajelor din Angelus de Francois Millet, deci nimic sexist, doar o joaca post-moderna a unuia dintre cei mai jucausi artisti ai secolului trecut.
Iar daca acestia doi s-ar hotara sa se ia, ar putea face o comanda invitatii botez si marturii nunta memoires.
De cand ma stiu am avut ceva impotriva lui Salvador Dali, dar niciodata nu mi-am dat seama ce. Cartea scriitorului belgian Stan Lauryssens, Eu si Dali, a avut insa un efect psihoterapeutic asupra mea si mi-a relevat ca nu am dispretuit niciodata pictura spaniolului, care e, neindoios, fascinanta, ci am respins compulsiv bufoneria si circul mediatic pe care artistul insusi, dar si o puzderie de alte persoane, unele inguste si snoabe, altele interesate, le-au intretinut.

