Când Oscarul și Nobelul se întâlniră

By Iulian in Carti, Filme 0 Comment

Suntem în plin sezon de Oscar și am remarcat că, printre nominalizați, mai precis la categoria scenariu adaptat, se află și Kazuo Ishiguro, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură.

Autorul nipono-britanic, atât de fin cunoscător al celor două culturi din care își extrage seva inspirației, era singurul capabil să ia capodopera lui Airo Kurosawa, Ikiru, și să o transpună în Anglia victoriană în Living, prilejuindu-i lui Bill Nighy un rol extraordinar.

Această întâlnire dintre Nobel și Oscar m-a ispitit să explorez puțin istoria cinematografiei, dar și a literaturii, ca să descopăr când a mai avut loc.

Astfel, Kazuo Ishiguro aparține unui club foarte restrâns și ilustru.

O să-l includ aici și pe Bon Dylan care a luat Nobelul în 2016, după ce câștigase Oscarul în 2001, deși nu pentru vreo categorie care are legătură cu scenariul, ci pentru melodia originală Things Have Changed de pe coloana sonoră a filmului Wonder Boys (2000). Dar versurile sunt scrise de el și sunt atât de subtile, sarcastice și chiar întunecate, încât locul lui în club este incontestabil.

John Steinbeck, câștigător de Nobel în 1962, are nu una, ci trei nominalizări la Oscar pentru scenariu: Lifeboat (1944), A Medal for Benny (1945) și Viva Zapata! (1952).

Dintre aceste filme, merită menționat Lifeboat, pentru cadrul restrâns și inedit în care are loc acțiunea, precum și pentru cea mai simpatică apariție fugitivă a regizorului Alfred Hitchcock.

Deși a refuzat Nobelul care i-a fost decernat în 1964, Jean-Paul Sartre figurează printre laureații acestui premiu, fiind totodată nominalizat la Oscar pentru scenariul filmului Les orgueilleux (1953).

Harold Pinter a luat Nobelul în 2005, dar înainte de asta deja bifase două nominalizări la Oscar, una pentru modul cum a adaptat scriitura lui John Fowles în The French Lieutenant’s Woman (1981), iar cealaltă pentru propria piesă transpusă pentru marele ecran în Betrayal (1983).

Președinte de onoare al acestui club rămâne George Bernard Shaw, care, după ce primise Nobelul în 1925, a cîștigat și Oscarul în calitate de co-scenarist al propriei lucrări dramaturgice Pygmalion, ecranizată cu același titlu în 1938 și avându-i în distribuție pe Leslie Howard și Wendy Hiller.

Referitor la Oscarul lui Shaw, există două anecdote care merită amintite.

Deoarece scriitorul nu a fost prezent la ceremonie, premiul a fost preluat chiar de cel care prezentase nominalizările, Lloyd C. Douglas, care a glumit spunând: Povestea domnului Shaw este acum la fel de originală ca acum trei mii de ani.

Deși n-a refuzat statueta, ireverențiosul autor n-a avut prea multă grijă de ea, astfel încât, la moartea sa, când reședința i-a fost transformată în muzeu, prețiosul premiu era atât de plin de patina vremii, încât curatorul a crezut că e un obiect fără valoare și l-a folosit drept suport pentru ușă.

Și așa a rămas ceva vreme, până când, din fericire, cineva și-a dat seama de însemnătatea ei, iar Oscarul stă acum alături de Nobel în muzeul dedicat unuia dintre cei mai hâtri scriitori din toate timpurile.

Asa e cand n-ai cu cine

By Iulian in Filme 3 Comments

Sunt apologetul filmelor vechi alb-negru, dar adevarul mi-e destul de bun prieten, incat sa recunosc cand patina vremii stirbeste din calitatea unei pelicule, in general considerata de valoare.

Viva Zapata! este un astfel de trist caz. Motive sa-l vad aveam. Il are in frunte pe acel Marlon Brando din perioada lui de gratie a anilor ’50, cand era nominalizat la Oscar pentru aproape orice personaj de care se atingea; protagonistul este secondat de un alt gigant al cinematografiei, Anthony Quinn, castigator de statueta pentru acest rol; regia este semnata de Elia Kazan (A Streetcar Named Desire, On the Waterfront), iar scenariul de John Steinbeck, scriitor laureat cu premiul Nobel pentru literatura.

Povestea urmareste, asa cum o arata si titlul, viata lui Emiliano Zapata, faimosul revolutionar care a luptat pentru sarmanii din Mexic si l-a prefatat pe Che Guevarra, guerrillero-ul adorat de stangistii de pretutindeni. Problemele acestui film apar inca de la inceput. Avem un episod in care Zapata il sfideaza pe dictatorul Mexicului, apoi unul parca rupt de celalalt in care se deda la nu stiu ce revolta, iar aceasta insiruire de scene subtirel legate narativ continua asa pana la final.

N-ar fi asa mare prapad, daca aceste scene ar fi memorabile. Numai ca pe fondul regiei obosite a lui Elia Kazan (extenuat poate de efortul de realiza in acelasi an magnificul A Streetcar Named Desire) apar niste interpretari pline de pretiozitate si emfaza inutila ale unor actori care nici macar nu catadicsesc sa incerce sa isi rosteasca replicile cu vreun accent hispanic, considerand ca machiajul care ii face mai tuciurii si, implicit, mai mexicani, e suficient. Nu exista decat doua exceptii.

Exact cei doi mari pe care i-am pomenit la inceput. Anthony Quinn, mexican de origine, isi joaca natia cu verva si cu un aer sugubato-superficial care provoaca hazul oricarui minutel in care apare. Despre Marlon Brando am inteles in sfarsit un lucru: deseori am auzit ca ar fi revolutionat arta actoriei, dar pana acum nu mi-am dat seama cum, pentru ca partenerii de ecran din acea serie formidabila a tineretii sale i-au dat o replica extraordinara (ganditi-va numai la Vivien Leigh in filmul pe care l-am invocat de atatea ori pana acum, A Streetcar Named Desire). Langa diletantismul colegilor din Viva Zapata!, insa, finetea cu care Brando imbina naturaletea si un pic de ingrosare in a-si construi personajul apare clara de parca am fi la o disectie.

Despre scenariul lui John Steinbeck ezit sa ma pronunt. E cam patetic, se vede ca autorul a gandit ca un scriitor si mai putin ca un scenarist pur-sange, dar a incercat sa contureze cateva conflicte morale si personaje arhetipale si a reusit sa se scoata partial cu finalul.

In concluzie, recunosc inca o data: cand vezi filme vechi, exista riscul sa o dai si in bara.

Pentru ca in acest film apare si un caine foarte simpatic, un prieten alaturi de care priveam, si-a adus aminte sa ma intrebe ceva de pret eukanuba; daca stau sa ma gandesc mai bine, era despre hrana de caini eukanuba.