Divizibilitate nedefinita
Dintre suprarealisti, Yves Tanguy ma atrage intr-un mod special. Tablourile lui aduc cumva cu alte lui Dali, dar figurile acelea moi nu sunt aduse in prim plan si nici nu au menirea sa socheze. Nu dintr-o data, cel putin.
Cu cat stai si privesti o pictura a lui Yves Tanguy, cu atat ai impresia ca formele umede care o compun incep sa palpite si sa-si schimbe forma, precum organismele de la baza regnului animal. Esti convins ca ai parasit demult lumea umana si te afli intr-o alta, pe care nu o poti intelege, pe care poti doar sa o observi si sa speri ca nu iti va detecta prezenta.
O alta trasatura care il diferentiaza pe Yves Tanguy fata de Dali este rolul pe care il joaca fundalul, foarte des sugerand o imensitate care te face sa te intrebi ce ascunde, ce alte entitati molatice o mai populeaza.
Cand am citit excelenta povestire fantastica din a doua jumatate a secolului al XIX-lea a lui J.H. Rosny Ainé, Xipehuzii, poate prima plasmuire a luptei duse de omenire impotriva unei alte rase ostile, idee exploatata pana la satietate in zilele noastre, am avut tot timpul in minte imaginile formelor lui Tanguy.
De cand ma stiu am avut ceva impotriva lui Salvador Dali, dar niciodata nu mi-am dat seama ce. Cartea scriitorului belgian Stan Lauryssens, Eu si Dali, a avut insa un efect psihoterapeutic asupra mea si mi-a relevat ca nu am dispretuit niciodata pictura spaniolului, care e, neindoios, fascinanta, ci am respins compulsiv bufoneria si circul mediatic pe care artistul insusi, dar si o puzderie de alte persoane, unele inguste si snoabe, altele interesate, le-au intretinut.
Primul dintre acestea este Atlasul de mitocanie urbana, scos de cei de la Radio Guerilla. Prezinta ipostaze nasoale de oameni, gen pitzipoanca de companie, agariciul de coloana oficiala, baiatul de bani gata etc. Raspicat va spun ca demersul mi se pare inutil si chiar trist. Nu corijeaza cu nimic apucaturile pe care le infatiseaza, umorul se sprijina cam prea mult pe pseudodenumirile latinesti ale acestei faune umane si, cel mai rau, imi readuce aminte cate persoane care imi displac populeaza societatea pe care trebuie sa o numesc si a mea. In plus, exista cate ceva, chiar si foarte putin, dar exista, din acesti mitocani in fiecare dintre noi. Eu am mancat seminte la film, am scuipat pe jos, m-am luat de cateva gagici pe strada.
