Iar vine Wine Tonic, iar mă duc

Unul dintre evenimentele care s-au încetățenit în Craiova, precum și în mentalul meu este Wine Tonic.

În caz că v-au scăpat cele două ediție anteriore, fapt pentru care vă compătimesc nițel, este vorba despre un amplu festival de vin, organizat de aceeiași oameni inimoși și dedicați de la 24H care anul acesta se va desfășura tot în luna lui Brumar, mai precis în weekendul 15-16 noiembrie la Ramada Plaza Craiova, în sala ”Constantin Brâncuși”.

Acolo vizitatorii responsabili din punct de vedere al consumului vor găsi sute de vinuri și alte băuturi de calitate înaltă, de la crame din Oltenia, dar și din toată România și chiar peste hotare.

Aici este lista participanților și, examinând-o, încerc deja plăcerea veteranului de Wine Tonic, adică mă bucur să regăsesc crame și vinuri pe care le cunosc, prezentate de oameni care îmi sunt simpatici, dar și să descopăr unele noi, toate acestea fiind dovezi peremptorii ale faptului că lumea oenologică din țara noastră este vie (jocul de cuvinte este intenționat), este dinamică și chiar e un factor de mândrie patriotică sănătoasă.

Ca orice eveniment de acest gen, Wine Tonic este și o formă de educație. De la fiecare reprezentant al cramelor poți învăța ceva despre procesul de vinificare, despre modul de promovare și despre identitatea vizuală a fiecărei mărci de vin.

Vor exista, de asemenea, și ateliere dedicate degustării și artei vinului, dar pentru acelea trebuie să vă grăbiți, pentru că locurile sunt limitate.

Un domeniu pentru care mi-am dezvoltat o preocupare aparte este de a realiza o ierarhie personală a celor mai frumoase etichete pe care am ocazia să le admir la Wine Tonic.

Am făcut-o în 2023, am făcut-o în 2024 și cu siguranță o voi face și în 2025.

Biletele pentru Wine Tonic (pentru o zi sau pentru ambele zile ale festivalului) se pot achiziționa online de aici.

Am fost gurmand connaisseur si mi-a placut (3)

branzeturi_vin3

Initial, mi-am arogat titulatura de „gurmand connaisseur” la misto, dar acum incepe sa capete substanta, pentru ca, pe 24 martie, la Temple Bar din Craiova, mi-am mai dezmierdat inca o data papilele gustative in cadrul evenimentului Branzeturi cum se… cuvin, care a reunit branzeturi Delaco si vinuri de la Corcova Roy & Damboviceanu.

A fost o experienta pe care epitetul de „agreabila” de-abia daca o descrie palid. Vinurile de Corcova sunt romanesti, dar cizelate de inegalabila traditie frantuzeasca, iar acest melanj cultural mi-a zgandarit si mai abitir curiozitatea-mi specifica. Curiozitate care mi-a fost satisfacuta pe deplin de raspunsurile lui Serban Damboviceanu, partener in cadrul firmei Corcova Roy & Damboviceanu. Pe langa ample si placute discutii despre aventura vinurile romanesti pe piata franceza, am aflat si informatii interesante despre rolul sticlelor cu umar, a explicatiei pentru nuanta inchisa a acestora sau despre cum se distinge culoarea reala a unui vin.

branzeturi_vin5

Ce am apreciat in mod deosebit la Serban Damboviceanu a fost ca intruchipeaza calitati pe care le-am vrea multiplicate in randul romanilor: politete, spirit intreprinzator, deschidere, educatie elevata, umor.

De cealalta parte, a branzeturilor, acelasi Alin Sintimbrean de la DictonarCulinar, mai putin podoaba maxilo-faciala, prilej cu care am constatat cat intinereste un om cand isi da barba jos si e animat de pasiune in ceea ce face. Pe langa desavarsitele armonii gustative elaborate de Alin, am mai avut parte si de un bonus: o mostra de intelepciune orientala, pe care nu v-o impartasesc decat la un pahar de vin cu branzeturi.

branzeturi_vin6

Combinatia pe care am ales-o de data aceasta este una surprinzatoare pentru cei care au fost acolo si s-au indreptat spre altele mai spectaculoase: Mozzarella Fresca – Sauvignon Blanc. Intr-un cuvant, as caracteriza-o asa: simplitate.

Mozzarella Fresca de la Delaco este facuta din lapte de vaca si are o reputatie putin nedreapta – este asociata indeobste cu pizza si lasagna, fiind capabila, insa, sa trezeasca singura placute senzatii prin gustul usor sarata si aroma fina, de lapte. Are si o poveste frumoasa: originara din Campania si atestata la curtea papala inca din secolul al XVI-lea, s-a nascuta printr-un fericit accident, cand o bucata de cas proaspat a cazut intr-un vas cu apa clocotita, la o mica fabrica de branzeturi, din zona orasului Neapole. Intr-un cuvant: mangaiere.

Sauvignon Blanc este un vin delicat, limpede, cu reflexe argintiu-verzui, cu alcool in concentratie de 12,5%, suficient sa incite imaginatia si sa dezlege limbile, dar si suficient de intepator sa te readuca in planul material al existentei. Intr-un cuvant: trezire.

Ma opresc aici cu descrierea acestui eveniment, pentru ca vad deja priviri ciudoase din partea celor care nu au fost de fata.

branzeturi_vin4