Am fost gurmand connaisseur și mi-a plăcut (25)

By Iulian in Intre gustativ si conceptual 0 Comment

De ceva vreme încoace, amicul Daniel Botea, care e trupul și sufletul evenimentului Brânzeturi cum se… cuVin, a ales să organizeze acea degustare care pică în preajma Zilei Basarabiei cu licori viticole din Republica Moldova.

Am avut astfel câteva ocazii de a descoperi ce buni meseriași într-ale vinului sunt vecinii și rudele noastre de peste Prut.

Acum a venit rândul celor de la Purcari să întărească această impresie.

Crama Purcari e un nume deja consacrat în România, iar când zic asta îi am în minte pe numeroși prieteni pe care i-am văzut alegând un produs al acesteia când sunt în restaurant.

Nu e de mirare, pentru că, dincolo de calitatea oenologică, această companie este dezvoltată după toate canoanele unei afaceri moderne, are filiale în mai multe țări, exportă vinuri în toate colțurile lumii, inclusiv în țări musulmane și se extinde neîncetat.

Dată fiind această amploare a portofoliului, am fost condamnați la o degusta doar câteva mostre din oferta lor de vinuri, urmând acel cursus honorom care însoțește îndeobște evenimentele noastre – de la vinuri spumant la cel roșii, cu diverse opriri pe tărâmul celor albe sau rose. Ghid prin toate ne-a fost Rebeca Didu, reprezentant zonal al Cramei Purcari.

Spre mirarea mea, din suita de delicii gustative a serii, cavitatea mea bucală și structura mea corticală au înregistrat cel mai apăsat împerecherea Domeniile Cuza Rose (cupaj Merlot și Saperavi) + British Cheddar Delaco D’Excepție.

Numele gamei de vinuri provine de la satul Alexandru Ioan Cuza din raionul Cahul, unul dintre acele ținuturi sudice și cu o istoria zbuciumată din Republica Moldova.

Să fi contat aceasta și încântarea faptului că numele acestui domnitor e evocat și peste Prut la preferința pe care am avut-o pentru acest vin?

Se prea poate, dar în mod cert au atârnat în balanță și arsenalul său de arome, precum și senzația pe care mi le-au provocat.

Dacă ar fi să îl caracterizez printr-un singur cuvânt, acesta ar fi tăios. Da, știu, epitetul pare a avea conotații negative, dar, de data aceasta, a întruchipat o virtute aparte.

Prin tot spectrul de la culoare la gust, acest rose a acționat cu fermitate, impunându-și personalitatea direct și fără echivoc.

Asta l-a armonizat foarte bine cu brânza britanică Cheddar, al cărei gust jucăuș și textură la rându-i fermă, dar nu intransigentă, a potențat aerul impunător al vinului.

O surpriză a serii a fost că hidratarea, indispensabilă unei degustări reușite și fără urmări, a fost asigurată prin bunăvoința colegei noastre Diana, care ne-a pus la dispoziție un stoc considerabil al unei mărci locale, Dolce Vita.

Despre caracteristicile acestui sortiment de apă ni s-au spus următoarele:

Provine dintr-un izvor local și are un pH de 7.5, fiind produsă după ultima tehnologie de filtrare și tratare. În producție se folosește tratamentul cu OZON, care este un tratament natural de sterilizare și curățare a apei. Totodată purificarea apei se face cu o bariera de filtre în cascada de pana la 0,1 microni, ceea ce face ca apa să fie microbiologic pură, iar din ea să fie eliminați nitrații, nitriții sau metale grele.

A pornit ca o afacere de familie în anul 2008, fabrica având sediul în Ișalnița.

Și uite-așa am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea așa despre cum, în deja tradiționalul spațiu de la C House Milano Craiova, am mai făcut un mic pas spre a fi din nou împreună cu aceia de care istoria ne-a depărtat vremelnic.

Vin moldovenesc + Teatru oltenesc = Unire!

By Iulian in Intre gustativ si conceptual, Teatru 0 Comment

Anul trecut am sărbătorit Ziua Basarabiei degustând vinuri moldovenești.

Anul acesta, prin eforturile neobositului Daniel Botea, am reeditat isprava, cu mici și simpatice variațiuni pe aceeași temă.

Sursa de încântare bahică și nu numai a fost acum Chateau Vartely din zona Orheiului, ceea ce pe mine m-a transpus instant într-o atmosferă romanescă, amintindu-mi de personajul negativ din Neamul Șoimăreștilor.

Așa cum se cuvine, dat fiind regiunea de origine a vinurilor, prezentarea lor a început cu niște Amintiri din copilărie, mai precis a Svetlanei Matvievici, al cărei har de povestitoare ne-a fermecat în așa hal, încât nici nu ne dădeam seama când vine din nou pe la mese, cu un nou soi de vin de încercat.

Iar varietatea acestor vinuri este una remarcabilă, toate beneficiind de personalități bine definite..

Gama Totem, de pildă, are o etichetă multipremiată și pe bună dreptate, pentru că, dincolo de modul cum exploatează tehnologia, oferind, prin scanarea unui cod QR, o mostră de realitate augmentată, te îmbie să o atingi, să îi simți textura în relief. Iar vizual, pe mine, unul, m-a trimis cu gândul la comorile găzduite de Muzeul Guimet, unul dintre cele mai spectaculoase ale Parisului.

Gama Cameo m-a surprins prin îndrăzneala conceptuală. Să alegi pentru un vin un termen folosit îndeobște în cinematografie (apariția fugitivă a unui actor, adeseori fără a figura în distribuția oficială) este riscant, însă filosofia din spatele acestei decizii mi s-a relevat după un pic de reflecție gustativă.

Orice strop de vin pe care îl savurezi, pe care te concentrezi, când nu te grăbești să bei în neștire, este o un moment tranzitoriu, unic și irepetabil.

Care merită prețuit.

Evident, nu am putut trece cu vederea Goliatul zilei, sticla de 3 litri de Taraboste, al cărei conținut a stat la decantat o bucată bună de vreme, tocmai pentru a se putea manifesta în plenitudinea aromei. Silueta mătăhăloasă a sticloanței și taninul viguros al vinului m-au trimis cu gândul la boierii pântecoși din scrierile lui Sadoveanu și chiolhanurile lor legendare (vezi primul capitol din Zodia Cancerului sau vremea Ducăi-Vodă).

Dar, pentru mine, primus inter pares a acestei degustări a fost Individo, care aduce împreună două soiuri specifice moldovenești, Fetească neagră și Rară neagră. Nu doar că am simțit că mi se adresează mie, individual, dar a oferit acel rar echilibru între intensitatea și discreție a gustului pe care îl caut de când m-am aventurat în această lumea această fascinantă a vinului.

Multe și felurite lucruri ne-a mai istorisit Svetlana, inclusiv despre cum Republica Moldova, o tărișoară pe care mulți nu o bagă în seamă e nici mai mult nici mai puțin decât un veritabil teatru de luptă geopolitico-oenologică între SUA și Rusia.

O dorință exprimată lui Daniel de către invitatele noastre moldovence a fost să vadă o piesă de teatru la Craiova.

N-a fost să fie pe scena Naționalului craiovean, dar s-a întâmplat să aibă loc în Crama 91, pentru că, ispitiți de succesul fulminant al reprezentației anterioare, colegii mei bloggeri și-au dorit să le mai aduc o piesucă.

Și le-am făcut pe plac, și mie totodată, traducând delicioasa Îngerul dă buzna a aceluiași Floyd Dell.

Regula de aur spune că nu va fi blogger care să nu aibă șansa să se manifeste artistic astfel, așa că distribuția a fost cu totul alta față de data trecută.

Dar dăruirea a fost aceeași.

Îmi va face o plăcere perpetuă să îmi aduc aminte de modurile diferite în care actorii și-au abordat interpretările.

Unii au plusat pe propriul fel de a fi.

Alții s-au transformat cu totul.

Ba au fost chiar și unii care au ales să redea indicațiile scenice gestuale din piesă, pe care un spectacol lectură (la prima vedere!) nu prea poate să le pună în practică, în general.

Rezultatul este după cum puteți vedea în imaginea de mai jos.

Cu vin s-a scris încă o pagină de istorie mică, dar importantă, de comuniune și solidaritate.

Și s-a mai făcut un pas către un vis la care mulți locuitori de o parte și de alta a Prutului nu au renunțat niciodată.

Imaginile sunt surprinse de colegii mei Xaara Novack și Daniel Botea.

Am fost gurmand connaisseur și mi-a plăcut (13)

By Iulian in Intre gustativ si conceptual 0 Comment

Nu sunt naționalist în sensul apăsat al cuvântului, cu atât mai puțin iredentist, dar tot n-am putut rata minunata asociere a sărbătorii a 10 ani de Craiova Blog Meet cu ziua de 27 martie.

La acea dată (13 martie, după ritul vechi) în 1918, Basarabia declara unirea cu România.

O unire vremelnică, nu lipsită de probleme, pentru că o parte semnificativă a populației provinciei era formată din minorități, dar care rămâne, totuși, un eveniment marcant al istoriei de o parte și de a alta a Prutului.

Acestea fiind spuse, cred că o să înțelegeți de ce m-am făcut luntre și punte să fiu prezent la degustarea de vinuri ale Cramei Rădăcini din Republica Moldova, desfășurată la Casa ”Nicolae Romanescu” din Craiova.

Până să ajungem, însă, să ne dăm seama de ce vinurile vecinilor moldoveni sunt cunoscute în toate cele patru zări ale mapamondului, am avut parte de un alt deliciu.

Un tur ghidat de colega Dana Ilie, care ne-a deschis uși nebănuite (la propriu și la figurat) în istoria Casei Romanescu, oferind mai multe informații și povești picante decât a putut duce chiar și mintea mea obișnuită cu exigențele muzei Clio.

Pe de o parte, aspectele materiale ale reședinței acestui ilustru edil al Craiovei mi-au apărut într-o lumină nouă, dezvăluind detalii care îmi scăpaserăm cu alte ocazii, precum posibilele reprezentări ale unor personalități ale culturii universale, pe care le-am remarcat pe o sobă superb decorată.

N-au lipsit nici secrete care m-au umplut de uimire, cea mai mare înregistrându-se la vederea acestei picturi murale.

Da, știu, a fost o surpriză și pentru mine să aflu că există o supraviețuitoare a decorațiunilor de demult.

Pe de altă parte, figura lui Nicolae Romanescu este una care depășește simpla posteritate a constructorului neobosit, pe care a surprins-o atât de bine N.S. Petrescu-Găină într-una dintre caricaturile sale.

Și același desenator hâtru ilustrează două dintre multele detalii pe care Dana ni le-am împărtășit: controversa privind bugetul cam măricel pentru Parcul Romanescu sau aducerea apei potabile de la Gioroc.

Iar când vine vorba despre relația cu soția sa, născută Lucia Fălcoianu, ajungem la intensități domestice suculente, asemănătoare cu duelul titanic dintre Tolstoi și soția Sonia, spre amurgul căsniciei lor. Sper ca vreun cineast român să aibă fler și să dacă un The Last Station românesc, filmat, desigur, și la Casa Romanescu.

Se simte la Nicolae Romanescu un pic din melancolia lui Cehov
Nu vi se pare că acest portret al Luciei Fălcoianu are ceva a la Modigliani?

Ce mai tura-vura, dacă vreți ca acele frumoase clădiri pe care le admirați în treacăt să își deschidă secretele, puteți apela cu încredere la Dana Ilie, pentru tururi ghidate Craiova.

Cu mintea zumzăind de informații, am trecut la etapa a doua, în care am retrăit gustul unui festin stilat, precum cele care aveau loc odinioară în Casa Romanescu.

Vinuri Cramei Rădăcini din Republica Moldova au contribuit masiv la această senzație de distincție.

Crama Rădăcini este o întreprindere nouă, dar îndrăzneață și care nu se sfiește să experimenteze. De exemplu, au realizat un vin alb spumant din Cabernet Sauvignon, pe care rar îl întâlnești sub altă formă decât roșu.

În contact cu o gamă variată de sortimente, cavitatea mea bucală a încercat o pleiadă de senzații, dintre care au persistat cel mai mult, chiar și până la momentul scrierii acestor rânduri, cele pricinuite de întâlnirea cu triumviratul Rară Neagră – Merlot – Saperavi.

Ca ansamblu, vinul a funcționat ca o acupunctură. Foarte înțepător la primele atingeri ale papilelor gustative, lăsa apoi o relaxare și o mângâiere senzorială, ca și cum organul cel agitat al gurii, limba, ar fost pusă în repaos și îndemnată să lase liniștea să o cuprindă.

Această dualitate vine, probabil, de la cupajul inedit.

Rara Neagră, denumire arhaică și, de ce nu, chiar mai pitorească, a soiului Băbească Neagră, trebuie să fi contribuit la partea înfigerii acelor ace minuscule.

Merlotul, cu deja cunoscutele-i înclinații pacifiste, trebuie să se fi manifestat la post-gust.

Iar totul trebuie să fi fost învăluite de aura exotică a soiului Saperavi, originar din zona-leagăn a civilizației vinului, Georgia, demn reprezentant al trăsăturii numite Teinturier, adică având pielița și carnație închise la culoare.

Parcă îmi și imaginez o scenă dintr-un film de Sergei Parajanov, cu struguri de Saperavi zdrobiți pentru a se extrage neprețuita licoare, totul ca metaforă a sângerării pentru creație.

Deontologia personală mă îndeamnă să recunosc că habar n-aveam ce este Saperavi, până să aflu toate cele de mai sus de la reprezentanta Cramei Rădăcini, Crina Scorțanu, și de la reprezentantul firmei Wit Import Export, Ionuț Stănciulescu.

Sunt mulți patrioți de mucava, care susțin unirea Republicii Moldova cu România, dar n-ar mișca un deget în privința asta.

Eu am înțeles un lucru, că a fi împreună cu cineva înseamnă a împărtăși cât mai multe cu acesta.

Așa că, prin intermediul vinurilor de la Crama Rădăcini din Republica Moldova, eu și colegii mei din blogosfera oltenească am făcut un pas mic, dar delicios, către un moment la care nu încetăm să visăm.

Notă: Caricaturile sunt preluate din lucrarea lui Paul Rezeanu, Caricaturistul N.S. Petrescu-Găină, Editura ALMA, Craiova, 2008.