Vin moldovenesc + Teatru oltenesc = Unire!

Anul trecut am sărbătorit Ziua Basarabiei degustând vinuri moldovenești.

Anul acesta, prin eforturile neobositului Daniel Botea, am reeditat isprava, cu mici și simpatice variațiuni pe aceeași temă.

Sursa de încântare bahică și nu numai a fost acum Chateau Vartely din zona Orheiului, ceea ce pe mine m-a transpus instant într-o atmosferă romanescă, amintindu-mi de personajul negativ din Neamul Șoimăreștilor.

Așa cum se cuvine, dat fiind regiunea de origine a vinurilor, prezentarea lor a început cu niște Amintiri din copilărie, mai precis a Svetlanei Matvievici, al cărei har de povestitoare ne-a fermecat în așa hal, încât nici nu ne dădeam seama când vine din nou pe la mese, cu un nou soi de vin de încercat.

Iar varietatea acestor vinuri este una remarcabilă, toate beneficiind de personalități bine definite..

Gama Totem, de pildă, are o etichetă multipremiată și pe bună dreptate, pentru că, dincolo de modul cum exploatează tehnologia, oferind, prin scanarea unui cod QR, o mostră de realitate augmentată, te îmbie să o atingi, să îi simți textura în relief. Iar vizual, pe mine, unul, m-a trimis cu gândul la comorile găzduite de Muzeul Guimet, unul dintre cele mai spectaculoase ale Parisului.

Gama Cameo m-a surprins prin îndrăzneala conceptuală. Să alegi pentru un vin un termen folosit îndeobște în cinematografie (apariția fugitivă a unui actor, adeseori fără a figura în distribuția oficială) este riscant, însă filosofia din spatele acestei decizii mi s-a relevat după un pic de reflecție gustativă.

Orice strop de vin pe care îl savurezi, pe care te concentrezi, când nu te grăbești să bei în neștire, este o un moment tranzitoriu, unic și irepetabil.

Care merită prețuit.

Evident, nu am putut trece cu vederea Goliatul zilei, sticla de 3 litri de Taraboste, al cărei conținut a stat la decantat o bucată bună de vreme, tocmai pentru a se putea manifesta în plenitudinea aromei. Silueta mătăhăloasă a sticloanței și taninul viguros al vinului m-au trimis cu gândul la boierii pântecoși din scrierile lui Sadoveanu și chiolhanurile lor legendare (vezi primul capitol din Zodia Cancerului sau vremea Ducăi-Vodă).

Dar, pentru mine, primus inter pares a acestei degustări a fost Individo, care aduce împreună două soiuri specifice moldovenești, Fetească neagră și Rară neagră. Nu doar că am simțit că mi se adresează mie, individual, dar a oferit acel rar echilibru între intensitatea și discreție a gustului pe care îl caut de când m-am aventurat în această lumea această fascinantă a vinului.

Multe și felurite lucruri ne-a mai istorisit Svetlana, inclusiv despre cum Republica Moldova, o tărișoară pe care mulți nu o bagă în seamă e nici mai mult nici mai puțin decât un veritabil teatru de luptă geopolitico-oenologică între SUA și Rusia.

O dorință exprimată lui Daniel de către invitatele noastre moldovence a fost să vadă o piesă de teatru la Craiova.

N-a fost să fie pe scena Naționalului craiovean, dar s-a întâmplat să aibă loc în Crama 91, pentru că, ispitiți de succesul fulminant al reprezentației anterioare, colegii mei bloggeri și-au dorit să le mai aduc o piesucă.

Și le-am făcut pe plac, și mie totodată, traducând delicioasa Îngerul dă buzna a aceluiași Floyd Dell.

Regula de aur spune că nu va fi blogger care să nu aibă șansa să se manifeste artistic astfel, așa că distribuția a fost cu totul alta față de data trecută.

Dar dăruirea a fost aceeași.

Îmi va face o plăcere perpetuă să îmi aduc aminte de modurile diferite în care actorii și-au abordat interpretările.

Unii au plusat pe propriul fel de a fi.

Alții s-au transformat cu totul.

Ba au fost chiar și unii care au ales să redea indicațiile scenice gestuale din piesă, pe care un spectacol lectură (la prima vedere!) nu prea poate să le pună în practică, în general.

Rezultatul este după cum puteți vedea în imaginea de mai jos.