Fără să ne fi propus neapărat asta, noi, cei din Asociația Bloggerilor Olteni, am devenit un mic club unionist.
Aveam deja la activ două degustări de vinuri din Republica Moldova, o cale sigură de a stabili punți bilateral benefice cu cei de peste Prut.
Iar acum s-a adăugat o a treia, menită a aprofunda cunoașterea domeniului Chateau Vartely din regiunea de mare tradiție a Orheiului.
Data trecută a fost dedicată vinurilor clasice, dar acum, în plin sezon estival, ne-am îndreptat cu precădere spre vinuri spumante.
Deși nu eram mare fan al acestui tip de licoare, a-l explora îndeaproape s-a dovedit a fi o aventură fascinantă.
În primul rând, am fost surprins de varietatea gusturilor pe care le poate propune un asemenea vin. Seria de spumante care ni s-a dezvăluit a constat din Inspiro Spumant Alb din Fetească Regală, brut; Inspiro Spumant Rosé din Pinot Noir, sec; Inspiro alb Muscat, demisec; Inspiro Rosé Muscat, demisec; Spumant Pinot Noir, brut, metoda clasică.
După cum vedeți, cei de la Chateau Vartely nu duc lipsă nici de soiuri de struguri, nici de inspirație (jocul de cuvinte e aproape premeditat).
Pentru că sunt om și nimic din ce e omenesc nu mi-e străin, preferatul meu a fost acest vin spumant care a știut cel mai bine atât să mă împungă prietenește cu aciditatea, dar și să mă mângâie cu un suav gust de dulce.
Vă las câteva secunde să vă uitați pe lista suspecților de mai sus, să alegeți făptașul.
Iar acesta a fost Inspiro Spumant Rosé din Pinot Noir, sec. Nu mi-aș fi imaginat că pretențiosul Pinot Noir poate adopta o astfel de metamorfoză.
Nu doar celulele gustative au fost solicitate la această degustare, ci și cele cenușii.
Am învățat să urmăresc perlajul, adică avântul micilor bule spre suprafață.
Am exersat tehnica deschiderii manuale, fără pagube în stânga sau în dreapta.
Am descoperit tehnica sabrajului, prin care o sticlă este desfăcută cu o unealtă deja de tristă amintire în Craiova.
Am aflat despre degorjare, cuvânt derivat din franțuzescul ”gorge”, semn că sora noastră mai mare de gintă latină a fost și este far călăuzitor în multe domenii, mai puțin armonia socială, după câte se pare.
Toate acestea s-au petrecut sub călăuzirea Svetlanei Matvievici, ale cărei pasiune, exuberanță și voioșie sunt la fel de răcoritoare precum spumantele pe care ni le-a adus.
Și, pentru că i le remarcasem încă de la prima ei descindere la Craiova, am reușit să o conving a fi una dintre protagonistele încă unei scurte piese de teatru pe care am tradus-o și pe care ne-a găzduit-o Crama 91 din cadrul Hotelul Craviovița.
Scurta reprezentație s-a intitulat O chestiune de bărbați, a fost scrisă de Ferenc Molnar acum vreun secol și s-a învechit ca vinul bun, prilejuindu-le interpretări spumoase celor două actrițe (căci le pot numi fără opreliști așa).
Locvacitatea și prezența scenică ale Svetlanei au fost întrebuințate la randament maxim (cu un subtil adaos de experiență autobiografică), iar colega-mi bloggeriță Roxana, care e dinamismul în persoană, și-a însușit rolul nevestei șterse și naive cu o dedicare impresionantă.
Teatru, vin, prietenie transfrontalieră.
Aceasta este vara mulțumirii noastre.
