Vinuri spumante și interpretări spumoase

Fără să ne fi propus neapărat asta, noi, cei din Asociația Bloggerilor Olteni, am devenit un mic club unionist.

Aveam deja la activ două degustări de vinuri din Republica Moldova, o cale sigură de a stabili punți bilateral benefice cu cei de peste Prut.

Iar acum s-a adăugat o a treia, menită a aprofunda cunoașterea domeniului Chateau Vartely din regiunea de mare tradiție a Orheiului.

Data trecută a fost dedicată vinurilor clasice, dar acum, în plin sezon estival, ne-am îndreptat cu precădere spre vinuri spumante.

Deși nu eram mare fan al acestui tip de licoare, a-l explora îndeaproape s-a dovedit a fi o aventură fascinantă.

În primul rând, am fost surprins de varietatea gusturilor pe care le poate propune un asemenea vin. Seria de spumante care ni s-a dezvăluit a constat din Inspiro Spumant Alb din Fetească Regală, brut; Inspiro Spumant Rosé din Pinot Noir, sec; Inspiro alb Muscat, demisec; Inspiro Rosé Muscat, demisec; Spumant Pinot Noir, brut, metoda clasică.

După cum vedeți, cei de la Chateau Vartely nu duc lipsă nici de soiuri de struguri, nici de inspirație (jocul de cuvinte e aproape premeditat).

Pentru că sunt om și nimic din ce e omenesc nu mi-e străin, preferatul meu a fost acest vin spumant care a știut cel mai bine atât să mă împungă prietenește cu aciditatea, dar și să mă mângâie cu un suav gust de dulce.

Vă las câteva secunde să vă uitați pe lista suspecților de mai sus, să alegeți făptașul.

Iar acesta a fost Inspiro Spumant Rosé din Pinot Noir, sec. Nu mi-aș fi imaginat că pretențiosul Pinot Noir poate adopta o astfel de metamorfoză.

Nu doar celulele gustative au fost solicitate la această degustare, ci și cele cenușii.

Am învățat să urmăresc perlajul, adică avântul micilor bule spre suprafață.

Am exersat tehnica deschiderii manuale, fără pagube în stânga sau în dreapta.

Am descoperit tehnica sabrajului, prin care o sticlă este desfăcută cu o unealtă deja de tristă amintire în Craiova.

Am aflat despre degorjare, cuvânt derivat din franțuzescul ”gorge”, semn că sora noastră mai mare de gintă latină a fost și este far călăuzitor în multe domenii, mai puțin armonia socială, după câte se pare.

Toate acestea s-au petrecut sub călăuzirea Svetlanei Matvievici, ale cărei pasiune, exuberanță și voioșie sunt la fel de răcoritoare precum spumantele pe care ni le-a adus.

Și, pentru că i le remarcasem încă de la prima ei descindere la Craiova, am reușit să o conving a fi una dintre protagonistele încă unei scurte piese de teatru pe care am tradus-o și pe care ne-a găzduit-o Crama 91 din cadrul Hotelul Craviovița.

Scurta reprezentație s-a intitulat O chestiune de bărbați, a fost scrisă de Ferenc Molnar acum vreun secol și s-a învechit ca vinul bun, prilejuindu-le interpretări spumoase celor două actrițe (căci le pot numi fără opreliști așa).

Locvacitatea și prezența scenică ale Svetlanei au fost întrebuințate la randament maxim (cu un subtil adaos de experiență autobiografică), iar colega-mi bloggeriță Roxana, care e dinamismul în persoană, și-a însușit rolul nevestei șterse și naive cu o dedicare impresionantă.

Teatru, vin, prietenie transfrontalieră.

Aceasta este vara mulțumirii noastre.

Vin moldovenesc + Teatru oltenesc = Unire!

Anul trecut am sărbătorit Ziua Basarabiei degustând vinuri moldovenești.

Anul acesta, prin eforturile neobositului Daniel Botea, am reeditat isprava, cu mici și simpatice variațiuni pe aceeași temă.

Sursa de încântare bahică și nu numai a fost acum Chateau Vartely din zona Orheiului, ceea ce pe mine m-a transpus instant într-o atmosferă romanescă, amintindu-mi de personajul negativ din Neamul Șoimăreștilor.

Așa cum se cuvine, dat fiind regiunea de origine a vinurilor, prezentarea lor a început cu niște Amintiri din copilărie, mai precis a Svetlanei Matvievici, al cărei har de povestitoare ne-a fermecat în așa hal, încât nici nu ne dădeam seama când vine din nou pe la mese, cu un nou soi de vin de încercat.

Iar varietatea acestor vinuri este una remarcabilă, toate beneficiind de personalități bine definite..

Gama Totem, de pildă, are o etichetă multipremiată și pe bună dreptate, pentru că, dincolo de modul cum exploatează tehnologia, oferind, prin scanarea unui cod QR, o mostră de realitate augmentată, te îmbie să o atingi, să îi simți textura în relief. Iar vizual, pe mine, unul, m-a trimis cu gândul la comorile găzduite de Muzeul Guimet, unul dintre cele mai spectaculoase ale Parisului.

Gama Cameo m-a surprins prin îndrăzneala conceptuală. Să alegi pentru un vin un termen folosit îndeobște în cinematografie (apariția fugitivă a unui actor, adeseori fără a figura în distribuția oficială) este riscant, însă filosofia din spatele acestei decizii mi s-a relevat după un pic de reflecție gustativă.

Orice strop de vin pe care îl savurezi, pe care te concentrezi, când nu te grăbești să bei în neștire, este o un moment tranzitoriu, unic și irepetabil.

Care merită prețuit.

Evident, nu am putut trece cu vederea Goliatul zilei, sticla de 3 litri de Taraboste, al cărei conținut a stat la decantat o bucată bună de vreme, tocmai pentru a se putea manifesta în plenitudinea aromei. Silueta mătăhăloasă a sticloanței și taninul viguros al vinului m-au trimis cu gândul la boierii pântecoși din scrierile lui Sadoveanu și chiolhanurile lor legendare (vezi primul capitol din Zodia Cancerului sau vremea Ducăi-Vodă).

Dar, pentru mine, primus inter pares a acestei degustări a fost Individo, care aduce împreună două soiuri specifice moldovenești, Fetească neagră și Rară neagră. Nu doar că am simțit că mi se adresează mie, individual, dar a oferit acel rar echilibru între intensitatea și discreție a gustului pe care îl caut de când m-am aventurat în această lumea această fascinantă a vinului.

Multe și felurite lucruri ne-a mai istorisit Svetlana, inclusiv despre cum Republica Moldova, o tărișoară pe care mulți nu o bagă în seamă e nici mai mult nici mai puțin decât un veritabil teatru de luptă geopolitico-oenologică între SUA și Rusia.

O dorință exprimată lui Daniel de către invitatele noastre moldovence a fost să vadă o piesă de teatru la Craiova.

N-a fost să fie pe scena Naționalului craiovean, dar s-a întâmplat să aibă loc în Crama 91, pentru că, ispitiți de succesul fulminant al reprezentației anterioare, colegii mei bloggeri și-au dorit să le mai aduc o piesucă.

Și le-am făcut pe plac, și mie totodată, traducând delicioasa Îngerul dă buzna a aceluiași Floyd Dell.

Regula de aur spune că nu va fi blogger care să nu aibă șansa să se manifeste artistic astfel, așa că distribuția a fost cu totul alta față de data trecută.

Dar dăruirea a fost aceeași.

Îmi va face o plăcere perpetuă să îmi aduc aminte de modurile diferite în care actorii și-au abordat interpretările.

Unii au plusat pe propriul fel de a fi.

Alții s-au transformat cu totul.

Ba au fost chiar și unii care au ales să redea indicațiile scenice gestuale din piesă, pe care un spectacol lectură (la prima vedere!) nu prea poate să le pună în practică, în general.

Rezultatul este după cum puteți vedea în imaginea de mai jos.

Cu vin s-a scris încă o pagină de istorie mică, dar importantă, de comuniune și solidaritate.

Și s-a mai făcut un pas către un vis la care mulți locuitori de o parte și de alta a Prutului nu au renunțat niciodată.

Imaginile sunt surprinse de colegii mei Xaara Novack și Daniel Botea.