Teorie în hapuri utile

Spune Hamlet:

Ce minunată lucrare e omul, ce cât de nobilă îi este inteligența, ce fără de număr îi sunt facultățile, alcătuirile și mișcările, cât de chibzuit și de admirabil e în faptele sale, cât de asemenea unui înger în puterea sa de înțelegere, cât de asemenea unui zeu: frumusețea lumii; pildă a viețuitoarelor și, totuși, pentru mine ce înseamnă această chintesență a țărânii?

(William Shakespeare, Hamlet, prinț al Danemarcei; Antoniu și Cleopatra; Iuliu Cezar, ediție bilingvă, traducerea Leon D. Levițchi, Dan Duțescu, Tudor Vianu, Adevărul Holding, București, 2009)

Această superb exprimată multitudine a omului ca ființă și manifestare reiese și din lucrarea lui Adrian Furnham, 50 de idei din pe care trebuie să le cunoști. Psihologie.

Un titlu care pare un pic cam imperativ, probabil din motive de marketing; eu, unul, l-aș fi formulat cu ”merită” în loc de ”trebuie”.

Merită, pentru că astfel multe dintre enigmele și efectele și scăderile comportamentului propriu și ale celor cu care ați intrat în contact vor căpăta mai mult sens.

Primul aspect care merită subliniat despre această carte este modul impecabil în care este structurată. Tematica variază de la boli psihice la mecanismul memoriei și la procesul luării deciziilor și fiecare capitol are patru pagini, nu mai mult, nu mai puțin.

Cu toate că psihologia este un domeniu de studiu (rețineți, vă rog, că nu îi spun știință) care numai de pus în tipare nu e, această structurare funcționează fără cusur.

În acele patru pagini, autorul reușește să sintetizeze exact ce propune să transmită; pot să depun mărturie în privința calității conciziei sale, pentru că unele dintre aceste idei îmi erau cunoscute în detaliu, precum percepția diferită asupra pierderilor și câștigurilor, pe care le-a descris atât de inteligent Daniel Kahneman în Thinking, Fast and Slow.

Lăudabil este că Adrian Furnham nu pleacă pe o teorie și o urmează orbește. Cele mai multe capitole sunt confruntarea unor păreri pro și contra asupra subiectului și nu e o întâmplare că se finalizează cu interogații precum acestea:

Există altruism?

De ce ne joacă ochii feste?

Este mintea o tabula rasa la naștere?

Stilistic, volumul este sobru, dar autorul își permite din când în când câte o pată de culoare, precum paragraful de mai jos:

Până în anii 1960, psihologia a fost caracterizată de un triumvirat: psihoanaliștii de modă veche; ”curajoasa lumea nouă” a comportamentaliștilor; și umaniștii care stricau toată distracția celorlalți.

Și, deși ideile vin din partea acestor cugetători cu ambiții de oameni de știință, precum Freud, Pavlov, Milgram sau Goleman, textul este punctat uneori de citate din filosofie sau literatură, iar această înțelepciune de a integra căi alternative înspre deslușirea flăcării umane din întunericul necunoașterii validează cartea lui Adrian Furnham drept una care își merită locul în orice bibliotecă.

P.S. Mulțumesc celor de la librăria online Libris pentru un manual de psihologie mai bun decât cel folosit în școlile românești.

Leave a Comment.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.