Muzeul Cluny din Paris nu este potrivit pentru hoardele de turiști care obișnuiau să năvălească în capitala Franței și care o vor face din nou când se va mai astâmpăra pârdalnica de pandemie.

Nu are vreo panoramă completă a Evului Mediu, ci doar crâmpeie de artă materială și spirituală, greu accesibile călătorului aflat în goană, care mai are de rulat trei obiective până la finalul zilei.

Însă într-o sală anume a acestei foste abații am regăsit aceeași sfială și admirație manifestate universal, ca la Mona Lisa sau Capela Sixtina.

Este lăcașul care adăpostește celor șase tapiserii ale Doamnei și licornului.

Lumina difuză, bogăția decorațiunilor, neclaritatea semnificațiilor și acea adorabilă naivitate figurativă gotică de dinainte de explozia naturalistă a Renașterii fac din această încăpere un loc magic.

Nu e de mirare că una dintre tapiserii apare în universul vrăjitoresc al lui Harry Potter.

Se știu câteva lucruri, dar nu foarte multe, despre cine a comandat și cine a executat aceste opere de artă, iar acest vacuum de informații este exploatat de Tracy Chevalier în Doamna și licornul.

Se vede o documentare temeinică a autoarei, mai ales în descrierile migăloase ale procesului de realizare, de la picturile inițiale la cusăturile finale, însă remarcabil este că această latură informativă este întrețesută cu o narativitate reușită și elocventă din punct de vedere emoțional.

Diverși actori implicați în geneza seriei de tapiserii primesc cuvântul pe rând și ne dezvăluie tumulturi interioare care par a se reflecta în detalii din povestea domniței care seduce sau este sedusă de un unicorn.

Deoarece e scris de o femeie și este despre imaginea multiplă a unei femei, se vede preponderența aspectului feminin în roman. Nu că ar fi vreun fapt supărător sau dăunător reconstituirii istorice.

Fiecare scriitor recompune lumea trecutului după chipul și asemănarea sa. O face Gustave Flaubert în Salammbô, Boleslaw Prus în Faraonul, iar acum Tracy Chevalier în Doamna și licornul.

A critică adusă îndeobște abordării romanțate a istoriei (s-a întâmplat recent cu serialul The Crown) este că publicul larg are tentația să dea valoare prea mare de adevăr ficțiunii, iar de aici până la a înghiți toate fake news-urile de pe Internet nu e cale lungă.

Ca urmare, după ce vă delectați cu proza frumoasă și profundă a lui Chevalier, vă invit să începeți a descoperi voi înșivă Doamna și licornul, urmărind un mic reportaj despre modul cum această serie de tapiserii este renovată (care ilustrează cumva și durerile facerii ei) sau parcurgând un site foarte bogat, izvorât din pasiunea unei doamne japoneze pentru această multiplă enigmă artistică – www.ladyandtheunicorn.com.

Iar ca fundal sonor puteți folosi un foarte interesant album de muzică de inspirație medievală, dar cu influențe electronice, intitulat La Dame à la licorne, compus de Dominique Guiot.

Fie ca simțurile să vă fie răsfățate după cum doriți.

Dar cu măsură!

P.S. Mulțumesc celor de la librăria online Libris pentru o panoramă a celei mai complicate urzeli din câte există – sufletul omenesc.