Nu am ajuns des pe la Operă, dar când s-a întâmplat, a fost întotdeauna o experiență agreabilă.
La Serva Padrona (Servitoarea Stăpână) a confirmat această regulă.
Este un spectacol simplu în structură, dar complex în psihologie și haios în realizare și interpretări.
Uberto e un tip de neam și, ca orice bărbat holtei de vârstă mijlocie, are o servitoare, Serpina, care, după un început sfios, a pus mâna pe frâiele gospodăriei și se comportă de parcă ea ar fi stăpâna.
Urmează clinciuri verbal-muzicale, mici prefăcătorii sentimentale și un final romantic care se întrevede chiar și de la cel mai îndepărtat loc din sală.
Punerea în scenă (asigurată de VRP Arhitectură & Gary Deskin) este de o actualitate hilară: ea are o valiză cu mesaje de susținere a Ucrainei, el se joacă la calculator exasperant de mult și vrea să participe la un marș șoșocist-antivaccinist.
Însă, pentru mine, marea revelație a fost să analizez aerul originar profund subversiv al creației. Scrisă de Giovanni Battista Pergolesi în 1733, când clasele sociale erau încă încastrate în anumite limite, La Serva Padrona vrea să transmită fără opreliști nu doar că rangul nu înseamnă mare lucru, dar și că o femeie se poate impune în fața unui bărbat.
Cu toată intenția umoristică a spectacolului, îndrăzneala ideologică rămâne remarcabilă.
O operă bufă funcționează atât de bine cât se descurcă interpreții ei.
Iar aici totul a mers excelent, grației Cleopatrei David și lui Andrei Marinache. Despre calitatea cântării lor nu mă pronunț, că nu mă pricep, dar a fost suficientă să mă țină prins melodic, mai cu seamă la niște onomatopee la care mă voi referi mai jos.
Am sesizat și simpatice tușe actoricești – exasperarea și neputința lui (cunoaștem, cunoaștem), dar și afurisenia ei binevoitoarea, precum și îngăduința disprețuitoare față de inutilele jocuri pe calculator (cunoaștem, cunoaștem).
La Serva Padrona vine din epoca barocă, așadar acompaniamentul muzical presupune un număr mai redus de instrumente, iar din acest motiv realizatorii spectacolului (regie – Alexandru Pătrașcu, mișcare scenică – Marna Minoiu) au luat foarte inspirata decizie de a le plasa pe scenă, în văzul lumii, chiar în spatele interpreților.
Așa am putut admira superba coordonare dintre muzica instrumentală produsă de membrii orchestrei Operei Române Craiova (coordonați de Ieronim Buga) și cea vocală triluită de Cleopatra David și Andrei Marinache.
Părea ușor și firesc, dar probabil că e rodul unei munci asidue.
Cu toate aceste trăsături favorabile și cu o durată de doar o oră, La Serva Padrona e exact tipul de spectacol de operă care poate prinde la un public mai larg decât cel cunoscător al acestei arte.
Nu e întâmplare că erau mulți tineri de liceu printre spectatori și, când am mai aruncat priviri în sală în timpul reprezentației, n-am văzut ecrane de telefoane aprinse, semn că interesul era viu și captiv.
Dacă e să aleg ceva cu care voi rămâne de-a pururi după La Serva Padrona, este tandemul de onomatopee care redau inimile înamorate.
Tiptiti, tiptipiti!
Tabtabda, tabtabada!
Adorabile și irezistibile, nu-i așa?
La Serva Padrona este parte a Festivalului Internațional ”Elena Teodorini”, ediția 2023.
