V-ați întrebat vreodată cum au învățat oamenii să vorbească?

Să asocieze sunete combinate cu obiecte și, mai târziu, concepte?

Un miracol pe care nu îl vom elucida niciodată, însă un lucru e cert.

Limba strămoșilor noștri preistorici n-avea, probabil, sonoritatea seducătoare a francezei, elocința englezei sau subtilitatea tonală a chinezei. Asta ca să nu mai zic de română, căci limba noastră-i o comoară, pe moșie revarsată.

Probabil că limba preistorică era guturală, iar aici, deși nu are pretenție de veridicitate istorică, cred că jocul Uga Buga a nimerit-o bine de tot.

Elaborat de Daniel Quodbach și beneficiind de ilustrații sugestive și haioase semnate de David Boniffacy alias Bony, jocul este unul de memorie, de stăpânire de sine și de distracție.

Fiecare jucător are trei cărți. Cel care începe pune o carte jos, rostește sintagma înscrisă pe ea, următorul pune o carte peste precedenta și rostește atât ce era pe ea, cât și pe a lui.

Și tot așa.

Din când în când, apar cărți de acțiuni, care, în loc să-ți ceară să scoți sunete, îți solicită să efectuezi diverse gesturi.

Această intruziune a gestualului în verbal mi se pare foarte inteligentă, pentru că sporește provocarea jocului, deoarece mintea umană, odată angajată pe un făgaș, are mari probleme a-l abandona, chiar și vremelnic, pentru un altul.

Jucătorul care nu reușește să repete secvența întocmai este sancționat de restul tribului și colectează toate cărțile de pe masă.

Jucătorilor li se distribuie alte cărți, astfel încât să aibă din nou câte trei, iar tevatura se repetă până când teancul inițial se epuizează, iar acela care are cele mai puține cărți în fața sa este declarat câștigător.

Cât de greu poate fi?

Ei bine, încercați voi, de pildă, să reproduceți secvența de mai jos.

Nu e mare lucru?

Luați în calcul și că, în jurul vostru, ceilalți (cu cât mai mulți, cu atât mai bine) se prăpădesc de râs.

Din experiența mea cu Uga Buga, vă declar ritos că nu s-a întâmplat până acum să îl ducem până la capăt.

Dar ne-am distrat pe cinste!

Uga Buga e mic de dimensiuni, încape într-un buzunar și merge cu tine oriunde îl iei.

Iar când discuțiile ajung în impas sau se împotmolesc în controverse politice sau conspiraționiste, îl scoți și refaci armonia tribală.

Și-am încălecat pe-o șa și v-am keke iga grrr așa!

P.S. Mulțumesc celor de la librăria online Libris pentru o incursiune fictivă, dar nu neapărat inexactă în originile celei mai mari realizări ale speciei omenești.