De cand ma stiu am avut ceva impotriva lui Salvador Dali, dar niciodata nu mi-am dat seama ce. Cartea scriitorului belgian Stan Lauryssens, Eu si Dali, a avut insa un efect psihoterapeutic asupra mea si mi-a relevat ca nu am dispretuit niciodata pictura spaniolului, care e, neindoios, fascinanta, ci am respins compulsiv bufoneria si circul mediatic pe care artistul insusi, dar si o puzderie de alte persoane, unele inguste si snoabe, altele interesate, le-au intretinut.
Cartea e un amestec de autobiografie (autorul a facut destule pe langa lege la viata lui, astfel incat sa aiba ce povesti), biografie fantezista a lui Dali (vezi Amadeus sau Man on the Moon ale lui Milos Forman) si proza suprarealista de la mama ei. Vocea narativa ii apartine unui personaj conturat ambiguu (voit, presupun), care traieste de pe o zi pe alta pana cand, gratie unui interviu inventat cu Dali, ajunge sa fie dealer al picturilor semnate de acesta, elaborand o clasificare aparent ciudata (false false, false originale, originale originale), dar care e o satira subtila la adresa imposturii si inselaciunii care domneste in comertul cu arta.
Stilistic, romanul lui Lauryssens seamana cu Junky, pentru ca naratorul nu este un simplu negustor care trage pe sfoara pe potentatii cu o spoiala de cultura, ci ajunge chiar obsedat de Salvador Dali, iar cand incearca sa se indeparteze, viciul il ajunge din urma, obligandu-l sa refaca traseul vietii artistului-bufon care a captivat o lume intreaga.
Nu o sa va ascund ca m-am simtit mandru ca nu am cazut in capcana autorului, care il infatiseaza pe pictor in fel si chip: broscoi decrepit, onanist si falsificator, atribute carora proza ametitoare a belgianului le confera, culmea, un aer de credibilitate. Nu cred insa ca Eu si Dali este o diatriba impotriva artistului, ci, dimpotriva, un omagiu perfect adaptat specificului celui care si-a cucerit locul in posteritate batandu-si joc de oameni si de conventii.
Eliberat astfel de aversiunea impotriva lui Salvador Dali, ma pot delecta de acum incolo cu opulenta vizuala si cu farmecul inexplicabil al operelor sale, dintre care va ofer un superb crampei animat, pe care l-am descoperit multumita prietenului meu Victor.
Faina „streategie” a mers la tine, asta cu amplificarea. Frumos! Stiam eu ca lecturile pot si sunt terapeutice, deci ma bucur cand se confirma. Am avut si eu in vedere cartea asta, dar am fost nstel sceptica; dar nu dintr-o prea mare pasiune pentru (persoana lui) Dali- si eu iti impartasesc critica cand vine vorba de grandomania si, prea bine zis, „bufoneria” artistului.
Acum un an sau doi, cand aflasem de acest filmulet, Destino, l-am cautat si eu pe YT si prin alte locuri si l-am gasit greu de vazut- calitatea era mult prea proasta! Ma bucur teribil acum ca il vad clar. Deci, mersi si pentru asta.