Dă, madre, cu beachu-n mine!

În seara de 22 ale lui Făurar, leat douăzeci-douăzeci, soarta mi-a surâs.

Nu numai că am fost invitat de cei de la Cinema Inspire să vizionez Miami Bici în condițiile de răsfăț ale sălii VIP, dar, pe drumul peripatetic de întoarcere spre casă, zeița Fortuna mi l-a scos în cale pe acest cetățean.

Când l-am întâlnit, era în plin proces de negociere cu doamnele de la un fast-food, miza fiind o bere. L-am rugat să îmi permită să îi fac o poză, ca s-o pun pe blog, moment în care și-a luat această figură solemnă, care nu relevă faptul că acțiunile nefaste asupra propriei biologii l-au văduvit de câțiva dinți din față:

– Pune, fata mea, să ajung celebru!

Aceeași sete de succes și faimă îi duce pe protagoniștii filmului în Miami, unde se lasă antrenați în aventuri picarești-golănești.

Ce se observă rapid la Miami Bici este realizarea impecabilă. Decupaje, imagine, sonor, toate calitatea-ntâia. Gata cu cadrele prelungi din Polițist, adjectiv sau bolboroselile din 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile. Asta e, bagi banu’, iei regizor străin – Jesús del Cerro – şi nu mai agasezi senzorial spectatorii.

Grație acestei producții fără cusur, osmoza tropilor și vulgarităților românești cu structura narativă hollywoodiană funcționează.

E Miami Bici vreo capodoperă?

Cum ar spune un cursant de-ai mei, pe care mă lupt să-l dezvăț de nigga talk:

Well, Three Billboards Outside Ebbing, Missouri it ain’t.

E mai degrabă un smoothie de Dumb and Dumber, Hungover şi American Pie, la care se adaugă buttocks, spice and everything nice, peste care se toarnă CHEMICAL X!!!

Înjurăturile noastre româneşti.

N-are sens să cad în păcatul fariseismului şi să nu recunosc că, auzindu-le scăldate în lumina orbitoare a Floridei, mi s-au părut că sună şi mai bine şi am râs cu poftă la multe dintre ocaziile în care au fost proferate.

Interpretările se împart precum venitul la nivel global: 90% din umorul real vine de la Matei Dima, despre care nu mă sfiesc să spun că are un potenţial comic veritabil, cu grimase reduse la minimul esenţial, pe când restul de 10% sunt scălâmbăieli ale lui Codin Maticiuc.

Restul distribuției, românești sau internaționale, se achită de arhetipurile alocate, iar cele două ore ale filmului trec fără ca răbdarea să fie agresată.

Dacă și simțul calității intelectuale vine relaxat, Miami Bici este experiența cinematografică agreabilă de care avem nevoie după atâtea ciorbe sorbite zgomotos prin filmele post-revoluționare.

Sursă imagini: www.cinemagia.ro

Leave a Comment.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.