Dulcele stil clasic

Nu stiu de ce, dar ma vad nevoit din nou sa inceput exprimandu-mi nedumerirea in privinta celor care dispretuiesc compulsiv filmele vechi, alb-negru. Chiar intr-atat sa mearga influenta formei, a culorilor si a artificiilor de montaj care domina productiile contemporane? Imi pun aceste vesnice intrebari pentru ca, de fiecare data cand vad un film vechi excelent, ma gandesc ce pierd toti acestia.

Sweet Smell of Success este cel mai recent exemplu. Incepe fara prea mare elan, avandu-l in prim plan pe Tony Curtis, tinerel si frumusel, in rolul unui agent de presa smecher, ambitios si lipsit de scrupule, care incearca sa parvina cu orice pret si deslusim din actiunile sale ca isi agata multe sperante de misiunea pe care un puternic editorialist i-a incredintat-o, de a aranja despartirea dintre sora acestuia si un cantaret de jazz. Problema acestui Dinu Paturica este insa ca cei doi se iubesc mult si chiar ii bate gandul sa se casatoreasca.

Un subiect aparent usurel, care nu explica faima acestui film; numai ca personajul principal nu intra in scena imediat si creeaza un cadru de asteptare asemanator cu cel din The Third Man, care incita la curiozitate.

J. J. Hunsecker, editorialistul cu pricina, e detestat si temut in egala masura, iar cand, intr-un final, isi face aparitia, intelegi de ce. Retinut, cu o mimica redusa doar la jocul ochilor, Burt Lancaster construieste un monstru. In comparatie cu el, ipocrizia si setea de succes ale personajului lui Curtis apar ca niste copilarii. Pe langa modul implacabil si placid in care Lancaster abuzeaza de puterea sa, mai exercita si o dominatie sufocanta asupra surorii sale, pentru care manifesta o afectiune maladiva, evidenta oricui.

Parerile pe care le auzisem sau citisem despre Sweet Smell of Success puneau accent pe dialogurile subtile; fara a contesta valoarea acestora, consider totusi ca punctul forte al filmului este tocmai componenta non-verbala. Figurile actorilor sunt suficiente pentru a cladi atmosfera apasatoare, in care putinele zvacniri de umanitate sunt reprimate brutal, iar asta nu ar trebui decat sa ii incante pe cei care invoca modul vetust si ininteligibil in care se rosteau replicile in filmele mai vechi.

Cele doua personaje principale, al lui Tony Curtis si al lui Burt Lancaster, reprezinta doua stadii ale coruptiei morale. Primul este in faza somatica, in care coruptia are un caracter neregulat, poate suscita inclusiv amuzament, si mai lasa loc de manifestari ale microbului numit constiinta. A doua este faza terminala, cerebrala, a omului care sufera o deformare a perceptiei asupra realitatii, a omului robotizat, care nu mai este capabil de compasiune si pentru care ceilalti nu sunt decat ganganii care merita strivite.

1 Comentarii

Lasa un comentariu.