Fara Burt Lancaster, Atlantic City, USA ar fi un film aproape romanesc.
Un oras decazut, personaje decrepite, dezechilibrate sau declasate, zbatandu-se intr-o exista mai degraba mizera si prinse in niste evenimente fara pic de glorie.
Fara Burt Lancaster, n-ar folosi la nimic regia inspirata a lui Louis Malle, catusi de putin spectaculoasa, dar cu un strop de impresionism la nivel de cromatica.
Fara Burt Lancaster, nu cred ca am fi remarcat bogatia de reactii a unei Susan Sarandon mai tanara decat am vazut-o vreodata si nu am fi luat foarte mult luare aminte la senzualitatea pe care o emana.
Fara Burt Lancaster, scenariul, in principal replicile care aduc omagiul unei lumi apuse, ar fi avut aceeasi savoare ca bombanelile unor batranei intr-un autobuz aglomerat.
Burt Lancaster, insa, se distinge printr-o performanta actoriceasca speciala prin caracterul ei dual.
Aproape septuagenar la momentul realizarii acestei pelicule, isi exploateaza varsta si se transpune in intruchiparea senectutii mediocre care se zbate sa mai insemne ceva. Cand nu e ocupat cu gainarii si practici de gigolo expirat, peroreaza despre vremurile de odinioara si adopta o prestanta vecina cu fanfaronada.
Toate acestea sunt redate cu finete, insa marele actor mai strecoara ceva in interpretarea sa.
In fiecare gest sau cuvant rostit, simtim ca avem in fata un monument viu, provenind dintr-o perioada glorioasa a Hollywood-ului, cea a filmelor pentru care s-a inventat Telecinemateca.
O epoca a titanilor, intre care il vom regasi intotdeauna si pe Burt Lancaster.
