Incet, incet, pe malurile Bosforului

Cu Orhan Pamuk trebuie sa ai rabdare. Nu pentru ca proza lui duce neaparat undeva, ci pentru ca nu ai incotro.

Asta e o concluzie la care am ajuns dupa ce am citit Viata cea noua. Cartea lui Pamuk are tematica occidentala (framantari sufletesti si cautarea identitatii) si un stil curat oriental, agale, exasperant prin lipsa de graba pe care autorul o dovedeste in a tese drama personajului sau, mai ales ca, la suprafata, romanul pare a fi de suspans.

Un tip citeste o carte si e marcat de ea. Se indragosteste de o tipa, care, de asemenea, o citise. Ea are un iubit, foarte initiat in tainele acestei carti. Iubitul dispare. Cei doi pornesc in cautarea lui.

Na, ca mi-am permis sa rezum in doua randuri o carte pe care, probabil, ar trebui sa o copiez in intregime, ca sa fiu sigur ca o redau fara sa pierd ceva. Avem multe ingramadite in Viata cea noua: Lupul de stepa, care pentru mine e reper universal cand dau de vreo carte cu un erou care o ia razna incetisor, dar sigur, apoi povestea de dragoste nemarturisita si pierduta care staruie peste ani (ceva gen la Sud de granita, la rasarit de soare de Haruki Murakami), studiu asupra impactului globalizarii si tablou al realitatilor Turciei contemporane, chiar un dram de structura de roman de suspans, tratate, insa, de Pamuk in cheie parodico-lirica, si intruziunie ale fantasticului in real, ceva intre Borges si Marquez, nu-mi dau seama prea bine.

Daca e sa judec cartea ca un intreg, cea mai staruitoare comparatie este cu Midnight Children de Salman Rushdie, care e, totusi, cu cateva trepte mai sus in privinta savorii si a nivelului de imaginatie.

Viata cea noua a inceput promitator pentru mine, dar a continuat lent, din ce in ce mai lent, pana la limitele zzzzz, fapt pentru care m-as fi suparat pe Orhan Pamuk, dar care a fost evitat de ultimele 100 de pagini, care au fost parca mai limpezi, fara a inceta sa fie lirice, si m-au scuturat din buimaceala.

Spuneam ca trebuie sa ai rabdare cu Orhan Pamuk, pentru ca nu ai incotro. Pana la urma, omul stie sa scrie si nu e vina lui daca vreo creatie nu rezoneaza in intregime cu personalitatea ta.

3 Comentarii

Lasa un comentariu.