… din sudul Americii, intr-o noapte caniculara, un important om de afaceri este gasit mort intr-o intersectie. In acelasi timp, un detectiv de culoare (Sidney Poitier), se pregateste sa ia trenul din gara aceluiasi orasel; este retinut ca suspect si adus in fata serifului (Rod Steiger). Dupa clinciul initial si dupa ce lucrurile sunt lamurite, cei doi vor face echipa pentru a deslusi acest mister.
De obicei, filmele politiste sunt sterilizate si nu se constituie decat ca naratiuni spuse dintr-o parte sau alta a legii si cum este aplicata/ incalcata ea. In the Heat of the Night are toate trasaturile unei povestiri de suspans, mai ales ca si cadrul, orasul mic, unde toata lumea se cunoaste si fiecare are ceva de impartit cu altcineva, contribuie la asta. Numai ca plasarea actiunii in sudul Americii si introducerea unui negru emancipat in mijlocul ei ii confera o dimensiune speciala: prejudecatile rasiale.
Acestea se manifesta pregnant, precum o arsita care usuca abilitatea oamenilor de a fi toleranti: personajele simpatice devin antipatice, cele antipatice devin si mai antipatice si chiar personajul lui Sidney Poitier, altminteri echilibrul intruchipat, isi pierde cumpatul. Aceasta atmosfera atipica este completata de echipa de investigatori care e departe de clasicul duo albul tacut, incruntat si serios – negrul educat pe strada, locvace si smecher. Sidney Poitier e stilat si inteligent, un rol croit impecabil pe masura acestui extraordinar actor de culoare.
Cu toate acestea, nu el a luat Oscarul pentru rol principal (unul din cele cinci pe care le-a castigat In the Heat of the Night), ci partenerul sau de pe ecran, Rod Steiger. De ce? Pentru ca este cea mai notabila mediocritate care a aparut vreodata pe marele ecran. Nu are nicio calitate, nu se bucura nici macar de respectul concitadinilor sai, nu are decat un bun simt elementar, care ii spune insa ceea ce inteligenta impregnata de prejudecati le ascunde altora: ca negrul e destept si folositor si nu e nici om rau.
Relatia dintre cei doi va evolua cu impunsaturi si nervi catre un final care coincide cu al filmului, si care se constituie intr-o manifestare a prieteniei, mai retinuta decat cea din finalul Dances with Wolves, dar cel putin la fel de emotionanta.
