Morfologia basmului

Un faimos teoretician, Vladimir Propp, a emis ipoteza ca basmele seamana intre ele, cu o structura tipica:

1. O situatie initiala de echilibru, care este periclitata de un element al raului;

2. Se realizeaza o actine reparatorie printr-o aventura eroica;

3.  Armonia se restabileste si eroul este rasplatit.

Daca il judecam dupa criteriile acestea, Stardust e un basm in toata regula si inca unul foarte misto.

Are de toate: suspans, actiune, chimie placuta intre cei doi tineri protagonisti, bildungs roman, ca tot suntem in perioada tezelor nationale, umor negru, un dram de horror si interpretari bunicele, cu mentiuni pentru Michelle Pfeiffer, care, la anii ei, arata mai bine decat orice starleta de la Hollywood si din alte parti, si, Peter O’Toole, care apare vreo cateva minute, dar suficient sa il tii minte tot filmul. Rolul lui de Niro e un fel de ciorba Nasul la psihiatru reincalzita la cuptorul cu microunde.

Dincolo de toate insa, ce imi doresc cel mai mult sa spun despre Stardust este ca a facut sa vibreze ceva in mine mai dihai decat a facut-o toata seria Lord of the Rings.

Si-am incalecat pe-o sa si v-am spus recenzia-asa!

2 Comentarii

Lasa un comentariu.