Intotdeauna am considerat ca Morometii este cel mai bun film romanesc. Nu numai pentru ca ador cartea lui Marin Preda, dar si pentru ca, luata separat, pelicula regizata de Stere Gulea e extraordinara prin modul cum creeaza un microcosmos mustind de umanitate, singura situatie cand comedia si tragedia pot coexista fara a supara verosimilul. La 20 de ani dupa, Horatiu Malaele reia reteta cu Nunta Muta si ii iese de belea.
Actiunea acestui film se petrece in Romania anului 1953 si se invarte, evident, in jurul unei nunti, in conditiile in care in care tara era inca sub ocupatie sovietica. Mai mult nu va spun, sa nu va stric placerea vizionarii. E suficient sa adaug ca, fara sa am vreo sansa sa ma impotrivesc, am ajuns la concluzia ca este cel mai bun film romanesc facut vreodata. Si singura, scena care da ii da si numele ar trebui sa proiecteze Nunta muta in antologii. Are toate trasaturile Morometilor, dar spiritul neaos de ”dupa noi, potopul” si hazul de necaz sunt descatusate chiar si peste limitele rasului spasmodic. Actori sunt unul si unul, cei tineri fac super echipa cu cei veterani intr-un veritabil all stars romanesc (sunt total de acord cu ce spune Victor despre Tamara Buciuceanu si Victor Rebengiuc).
Cea mai mare satisfactie pe care mi-a provocat-o Nunta muta este aceea ca, atunci cand il priveam, ma bucuram din rarunchii sufletului meu ca sunt roman si ca pot sa gust aceasta capodopera cum numai un roman poate: la maxim!
„Nuuunta baaaa!” Ai dreptate Iuli, chiar e un film care te face sa fii mandru ca esti roman.
Ce am aprecat cel mai mult la acest film, este ca am ras si m-am bucurat la vizionarea acestui film cum nu se mai intamplase de nu mai stiu cand. Si, cu toate acestea, am iesit de la cinema cu o tristete nesfarsita in suflet. Uite ca prin ras, ironie, haz de necaz, cum spui tu, Iulian, poti sa intelegi si sa traiesti o tragedie si asta fara sa trebuiasca ca regizorul sa-ti arate un avoroton…
Am ajuns din intamplare la postul tau, si nu regret. Am vazut filmul, si tind sa iti dau dreptate. Am vazut un film care spune multe despre romanii adevarati, despre setea noastra de viata. Stau si ma gandesc cum m-as fi simtit la iesirea din cinema, transportat din lumea filmului in Romania zilelor noastre, cred ca m-as fi intors in sala sa il mai vad odata, doar ca sa mai simt odata mandria de a fi roman. Ascult acum Liviu Vasilica – Dunare Apa Vioara, care ma tine inca in starea de betie simtita pe tot parcusrul filmului.
„Nunta baaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa!”
la fel de mult mi-a placut si „Filantropica”, un alt film romanesc de exceptie, as zice…
Eu astept un film despre strigoi, asa cum ii stim noi, romanii. Fiecare sat are o poveste ca povestea fetei cu rochita alba care colinda padurile dupa flori, murmurand blesteme. Dar sa nu fie un horror, ci un film cu umorul din „Nunta muta”, sa rada de superstitia colectiva. 🙂