Incep cu o digresiune. Am vazut de curand un videoclip al unei gagici pe nume Antonia, in colaborare cu un DJ pe nume Tom Boxer; melodiei ii zice Shake It, Mama! si prezinta, la un moment dat, alte gagici, imbracate pana la brau in gheishe, de acolo in jos afisand niste apetisante turloaie. Nu m-am putut opri sa nu ma gandesc cum s-ar simti un japonez traditionalist vazand cu cata larghete si nu foarte mult gust este exploatat un simbol specific al culturii sale. Extrapoland, probabil ca si reprezentantii altor civilizatii care au fascinat Occidentul au incercat trairi similare.
In ceea ce-i priveste pe indieni, cred ca si-au scos parleala cu varf si indesat, chiar si numai prin singurul film de-al lor pe care l-am vazut vreodata cap-coada: Endhiran, zis si Enthhiran, mai pe englezeste The Robot.
Aceasta productie din tara sub-continent are toate trasaturile binecunoscute, dar si unele care au facut-o suportabila in ochii mei si, in mare parte a timpului, chiar foarte agreabila. Un om de stiinta are o prietena frumoasa, dar frumoasa de te sperii (interpretata – aici incerc sa gasesc un epitet potrivit, ca Eminescu in debutul Luceafarului – in fine, de preafrumoasa Aishwarya Rai!!!), pe care, insa, o ignora (DOBITOCULE!), pentru a-si urma visul de construi un robot ultra-inteligent si cu infatisare umana. Experimentul ii reuseste intr-un final si se pare ca toate merg ceas, numai ca, printr-un concurs de imprejurari, androidul, pe nume Chitti, dobandeste sentimente si se indragosteste de iubita creatorului sau si o cam ia razna. In tot amalgamul sclipocios-delirant care este Endhiran, zis si Enthhiran, mai pe englezeste The Robot, acesta este elementul cel mai verosimil – de tabla sa fii, n-ai cum sa rezisti in preajma preafrumoasei Aishwarya Rai!!!
Dar sa ma dezmeticesc si sa va explic de unde si pana unde treaba cu razbunarea. Pe langa evidentul schelet asimovian al povestii (apropo, parintele roboticii fictive chiar e invocat intr-una dintre desele bucati muzicale), rare au fost momentele in care sa nu am impresia ca indienii nu au asimilat si luat in tarbaca locuri comune ale culturii occidentale si transatlantice. Pot sa jur ca un interludiu muzical e pastisa dupa o melodie de Black Eyed Peas, pentru altul bag mana in foc ca a fost filmat la Machu Pichu (ca daca Gloria Estefan a putut, ei de ce nu si mi se pare corect), o secventa e sigur inspirata din filmele horror cu adolescenti, chit ca aici se petrece ziua in amiaza mare, etc. Cel mai simpatic e ca parodia nu este 100% premeditata, ca in seria Formidabilii, de pilda, ci are in ea si acel strop de imbecilitate involuntara care face filmele indiene atat de savuroase. Ca tot veni vorba, impresia asta mi-a adus aminte de un profesor din liceu, care, cel putin un sfert senil, tot reusea sa isi bata joc de noi mai bine decat ne bateam noi joc de el.
Scenariul e infuzat cu adevaruri accesibile despre viata, moarte sau dragoste, versurile melodiilor sunt adaptate tematic, gen „Buzele mele de nichel tanjesc sa muste din fructul obrajilor tai” (Aishwarya Rai!!!), iar ultimele 40 de minute au un ritm trepidant si inept care chiar captiveaza.
P.S. Initial, voiam sa imi intitulez articolul Razbunarea Bollywwod-ului, dar, cu un pic de documentare, am aflat ca Bollywood-ul reprezinta industria cinematografica in limba hindi, iar Kollywood-ul, pe cea in limba tamila, cele doua, de regula, deservind zone diferite ale Indiei. Sa vezi si sa nu crezi.
P.P.S. Daca voi mai vedea vreodata vreun film indian, acesta va fi fara indoiala Bribe and Prejudice si asta din doua motive:
1. Titlul
2. Aishwarya Rai!!!
