Sa ne bucuram acum!

Citeam undeva ca e bine sa te bucuri ca ai realizat ceva chiar atunci, pe loc, si mi-am dat seama ca sunt foarte de acord cu asta, desi ma consider un om cumpatat din fire.

Si tot urmand acest gand, mi-am adus aminte de un moment din istoria nationalei de fotbal a Romaniei, mult criticat dupa ce echipa noastra a fost eliminata de la Campionatul Mondial din Franta, din 1998. E acel meci din grupe cu Tunisia, in care ai nostri au aparut vopsiti galben la par. Ma si pufneste rasul cand mi-aduc aminte de Lacatus sau Ilie Dumitrescu, care, se stie, apartin unei etnii conlocuitoare, dar, ce zic eu, nici restul nu erau mai prejos. N-au castigat trofeul, dar au castigat inimi de pretutindeni din lume. S-au bucurat si i-au bucurat si distrat si pe altii.

Hai ROMANIA!

Sa ne bucuram acum, pentru ca belelele nu vor intarzia sa apara!

P.S. Scena cand Stelea il ia in carca pe tunisianul care numai mic nu era e bestiala :::)))!

1 Comentarii

Lasa un comentariu.