Stigmatul raului

Jagten1Copiii sunt niste fiinte gingase si nevinovate, care trebuie protejate de rau. Ce te faci, insa, atunci cand mint? Nu neaparat cu buna stiinta sau cu rauvoitoare premeditare, ci pentru ca mintisoara lor nu proceseaza consecintele acestui act.

Aceasta este premisa de la care porneste Jagten, un film danez grav, numai bun de vazut in perioada sarbatorilor, chiar si pentru simplul motiv ca una dintre scenele sale esentiale are loc in timpul adunarii de Craciun a comunitatii care il marginalizeaza pe un profesor de gradinita, dupa ce o fetita sustine care ar fi supus-o la perversiuni sexuale.

Actiunea n-are un ritm foarte sustinut, dar momentele care conduc spre dezagregarea brumei de fericire pe care personajul lui Mads Mikkelsen o acumulase au un dramatism aproape palpabil. Simti o durere fizica sa vezi cum adultii se reped cu judecata, doar pentru ca teama pentru copii ii impiedica sa gandeasca lucid, si cum protagonistul este izgonit si agresat fatis pentru ceva ce nici justitia nu poate proba. Singura raza de lumina este relatia dintre personajul principal si fiul sau, singurul care nu se indoieste de nevinovatia tatalui.

In rolul principal, Mads Mikkelsen afiseaza o variata panoplie de trairi retinute, de la fericire usor incoltita la stupoare si deznadejde, iar micuta Annika Wedderkopp reuseste paradoxul de a-si transforma inocenta intr-un atribut de personaj negativ. Restul distributiei ii inconjoara cu interpretari exacte, la fel ca si regia, care nu urmareste vreun efect artistic deosebit, ci doar o precisa si arida acumulare psihologica.

Concluzia e amara: stigmatul raului poate fi acoperit, dar niciodata racait de pe nefericitul caruia i-a fost aplicat.

Jagten2

2 Comentarii

  1. Asta era un semn ca filmul te prinsese in mecanismul sau psihologic. Cat despre luarea deciziilor, chiar daca filmul prezinta o situatie extrema, reactiile personajelor sunt trist de aproape de realitate.

    Reply

Lasa un comentariu.