Anchetă biblică

Așa cum mi-am format tradiția de câțiva ani, în ziua de Paște vă aplec asupra unui film cu tematică biblică, iar acum a venit rândul lui Risen, o peliculă care se remarcă, în primul rând, prin idee.

Un tribun roman (Joseph Fiennes), obosit de omoruri și de războaie neîncetate, primește sarcina de a lămuri chestiunea dispariției din mormânt ale rămășițelor unui anume Yeshua, la trei zile după crucificare.

Cred că ați intuit pe ce făgaș spiritual o va lua protagonistul, însă, până să ajungă acolo, filmul are ritm și suspans, ajutat fiind de regia lui Kevin Reynolds, inspirată, cu numite limite.

Reconstituirea istorică e sugestivă și realizată cu multă grijă pentru detaliu, scena de luptă din debut e surprinzător de dinamică, însă efectele speciale digitale nu se ridică la același nivel, și tocmai de ele este nevoie pentru secvențele transcendentale.

Momentele de epifanie și de înălțare religioasă sunt cele mai firave din punct de vedere strict cinematografic, iar Risen funcționează cel mai bine când lucrează cu aluzii și fragmente și îndoială.

Câtă vreme ancheta este în desfășurare, atei și credincioși deopotrivă își pot vedea interesul ținut treaz. De la un punct încolo, și unii, și alții vor găsi confirmare pentru propriile preconcepții.

Actor înzestrat și experimentat, Fiennes reușește să redea traseul de la spirit cazon arid la remușcare și umanitate, chiar și când scenariul îl obligă la transformări subite. Din distribuția care îl înconjoară se mai remarcă Tom Felton, Draco Malfoy din seria Harry Potter, care pare a-și fi găsit nișa de personaje potrivită, Peter Firth, același interpret care, acum multe decenii, îi dădea o replică de neuitat lui Richard Burton în Equus, aici un Pilat cinic, precum și o gașca voioasă de apostoli.

Un cuvânt des folosit în Risen este ”reconciliere”.

Multe personaje încearcă să reconcilieze ceea ce văd cu ceea ce vor să creadă.

Așa cum sunt nevoiți să facem fiecare dintre noi.

Și nu e ușor.

Însă cred că tocmai această tensiune este un privilegiu.

Pentru că este spațiul unde fiecare își manifestă libertatea de a alege.

Leave a Comment.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.