Gustul pentru experiente cat mai variate al autorului acestor randuri l-a dus in ipostaza de a lua parte la o campanie de treierat, printre tractoristi, conducatori de combine si alte soiuri de muncitori agricoli.

Pe langa multe altele, am gustat placerea de nedescris de a lua o masa la camp si am fost martorul urmatoarei scene, pe care o reproduc aproximativ si, evident, inflorit:

Trece un nene cu o bicicleta si se abate si pe la noi.

– Sanatate, ce faceti?

– Sa traiesti, nea Cutare, vino si mata si stai aci cu noi.

– Nu pot, fata mea (expresie universal valabila in zonele rurale ale Doljului – n.n), ca ma duc si io sa-mi treier tarlaua.

– Hai, nea Cutare, ca n-apune soarele chiar acuma.

– As sta, ma copii, da’ tre’ sa termin si io munca, sa ma apuc de tuica peste doua saptamani.

– Nea Cutare, hai sa-ti dam sa-mbuci o bucata mare de branza si o ceapa, doua.

– Bine, ma, hai ca stau, da’ nu mult.

Inutil sa mai spun ca nenea Cutare a stat ore bune cu noi, iar cand a plecat, apropiindu-se scapatatul, si-a zis ca e mai indicat sa se duca acasa, sa se odihneasca.

Pictura lui Peter Bruegel cel Batran, desi vine din Evul Mediu flamand, imi inspira acelasi aer lejer al omului care stie ca are ceva de facut, dar si ca nu i-au intrat zilele in sac.

De-asta imi si place acest artist: ca a privit lumea cu o ingaduinta batraneasca, a omului care a trecut prin viata si cunoaste toate cotloanele sufletului uman, indeosebi cel rural.