Sa privim pictura! (XXII)

Fara speranta

Fara speranta

Va mai aduceti aminte ca m-am luat de Salvador Dali? Am o sumedenie de motive sa ii contest suprematia in curentul suprarealist, iar unul dintre ele este Frida Kahlo.

Nu mi-e rusine sa recunosc ca am descoperit-o pe aceasta pictorita mexicana dupa ce am vazut filmul care ii poarta numele, in care Salma Hayek, pe care nu credeam in stare de altceva decat de actiuni fierbinti gen Desperado, a avut un rol superb.

Picturile Fridei sunt expresia unui suflet chinuit, fortat sa isi duca zilele in inchisoarea unui trup olog. Doza de disperare si neputinta, care zace latenta in fiecare dintre noi, la ea rupe zagazul si se revarsa pe panza cu o forta animalica, mistica, inspaimantatoare si fascinanta totodata.

E ciudat ca aproape te bucuri ca o persoana a suferit intr-atat, incat sa dea la iveala asemenea opere.

Sa privim pictura! (XXI)

Sarutul

Sarutul

Hercule si Omfala

Hercule si Omfala

AU002453

Sarutul

Amantii

Amantii

Patru pictori diferiti, patru mentalitati, patru talente diferite. O tema comuna: sarutul, ca expresie a dragostei, a dorintei, a pasiunii.

Primul sarut, care duce apropierea dintre cei pana la osmoza este al lui Edvard Munch.

Al doilea, care e foarte carnal si posesiv din partea barbatului, este al lui Francois Boucher.

Al treilea, care e foarte stilizat si simbolic, este al lui Gustav Klimt.

Al patrulea, pe care l-am adaugat la sugestia Andei si care izvoraste din abisul subconstientului, este al lui Rene Magritte.

Cate perceptii asupra acestui act fizic, care inseamna atat de mult pentru relatia dintre un barbat si o femeie!

Voua care vi se pare cel mai frumos? Dar cel mai respingator? Dar cel mai apropiat de ceea ce va doriti?

Sa privim pictura! (XX)

Somnul

Somnul

Gustave Courbet e indeobste cunoscut drept intemeietorul realismului. N-ar reusit sa gasesc pictura Inceputul lumii, care e realismul intruchipat:D, la o rezolutie safisfacatoare din punct de vedere tehnic, pentru ca vizual ar fi oricum, asa ca am ales-o pe aceasta.

Nu e tocmai realitate pura: pozitiile trupurilor nu sunt foarte naturale, dar, de ce sa mint, nu stiu daca am vazut o asemenea scena aievea ca sa ma pronunt (sper sa ajung totusi:D); in plus, maruntele elemente de decor sunt prea ostentativ aruncate pe panza.

Erotismul acestei imagini este insa de un gust desavarsit: nuantele diferite ale carnatiei si expresiile de lasciva relaxare ale celor doua adepte ale poetesei Sapho dau picturii o incarcatura pe care cu greu o gasesti in Playboy-urile contemporane. Cate palme si-au luat pesemne iubitorii de arta barbati de la partenerele lor pentru ca au zabovit prea mult in fata acestui tablou…

Sa privim pictura! (XIX)

Cutia cu farduri

Cutia cu farduri

Opinia mea generala despre marii pictori romani e ca au fost niste persoane cuminti, la locul lor, deosebit de inzestrate, dar cu o ardere launtrica la foc mic, care le-a permis sa creeze capodopere linistitoare, chiar si cand sunt nuduri sau scene de razboi.

Ma atrage Ion Tuculescu pentru ca face nota discordanta. E exploziv fara sa fie strident, e abstract fara sa fie de nedeslusit. Are cate ceva din abstractionism, din fovism si chiar din impresionism, dar ramane aparte si, mai ales, roman. Picturile lui imi dau de furca vizual, dar nu e nevoie sa ma concentrez pana imi dau lacrimile cand privesc un tablou.

Pur si simplu ma uit si imi place.

Sa privim pictura! (XVIII)

Misterul si melancolia unei strazi

Misterul si melancolia unei strazi

Aceasta pictura a lui Giorgio de Chirico are asupra mea exact efectul pe care il sugereaza titlul tabloului: nu stiu daca sa simt neliniste sau relaxare, sa savurez racoarea sau sa ma extaziez in fata luminii, sa gasesc simboluri sau sa ma las in voia trairilor primare.

O ambivalenta pe care numai un suprarealist o putea provoca; apropo, va prezint inca un pictor pe care il consider mai inspirat in redarea subconstientului decat Salvador Dali.

Nu stiu de ce, dar Misterul si melancolia unei strazi imi aduce aminte de scena onirica din Fragii salbatici al lui Ingmar Bergman.

Sa privim pictura! (XVII)

Femeia cu ochii albastri

Femeia cu ochii albastri

Amedeo Modigliani ma fascineaza pentru simplul motiv ca este unic. De acord, fiecare pictor e unic, dar la unele picturi tot mai stau pe ganduri; in schimb, cand vad o pictura de Modigliani imediat imi spun: el e.

A pictat foarte multe fete omenesti, toate in acelasi stil, alungite, schematizate, incat ar parea repetitiv. Dar nu e asa, pentru ca, schematizand comunul, a scos in evidenta ceea ce fiecare figura are al ei si numai al ei si i-a conferit un aer de mister indescifrabil.

Modigliani l-a facut pe fiecare unic si, pentru asta, si el este unic.

Sa privim pictura! (XVI)

Napoleon trecand Alpii

Napoleon trecand Alpii

Recurs la memoria celor care au prins macar un manual ilustrat cu imagini ale ”mesterului carmaci”, Nicolae Ceausescu, sau la a celor care au rasfoit macar unul: v-au marcat acele imagini idilice cu Nea Nicu inconjurat de holde aurii, copii veseli sau tractoare noi-noute?

Daca vi s-au parut insultatoare prin propaganda ieftina pe care o reprezentau, in totala antiteza cu situatia reala, nu va faceti probleme, exista antecedente si chiar foarte notabile. In opinia mea, Napoleon trecand Alpii, de Jacques Louis David, este cel mai remarcabil exemplu de arta folosita ca propaganda. Oricat de mult l-as admira pe corsicanul care s-a ridicat din nimic pe cele mai inalte culmii ale gloriei, imi vine greu a crede ca salbaticele creste ale Alpilor pot fi trecute calare intr-o atitudine atat de maiestuoasa. Dar, deh, imaginatia publicului francez de atunci trebuia hranita.

E vorba totusi de arta, pentru ca David a fost un pictor prea mare pentru a nu realiza o opera veritabila dintr-o astfel de comanda. Ipostaza personajului este apasat teatrala, dar impunatoare, fiecare detaliu este exploatat la maxim pentru a ajunge la efectul scontat, de a ne smulge o exclamatie de genul: E dat naibii omul asta!

Sa privim pictura! (XV)

Compozitie cu rosu, galben si albastru

Compozitie cu rosu, galben si albastru

Daca pana acum v-am oferit diverse picturi, de facturi diferite, m-am gandit sa va prezint si ceva ce eu consider a fi non-pictura.

Oricat mi-as munci creierul, psihicul, umorul etc. nu reusesc sa inteleg de ce picturile reprezentative ale lui Piet Mondrian sunt atat de galonate. Inteleg, sufletul omului postmodernist nu se mai satura cu arta academica, manierista si conformista, dar, totusi, sunt doar niste patrate si niste dreptunghiuri!

Sa imi lipseasca mie ceva esential, astfel incat nu pot vedea nevazutul si patrunde nepatrunsul? Va rog, scoteti-ma din aceasta bezna!

Sa privim pictura! (XIV)

Pescarita din Granville

Pescarita din Granville

Cand privesc o pictura de Nicolae Grigorescu devin invidios pe el. Nu pe talentul lui incredibil, nu pe culorile care te invadeaza cu lumina, nu pe frumusetea diafana a femeilor sau serenitatea barbatilor din tablourile sale. Acestea nu sunt decat instrumentele cu care Grigorescu isi manifesta acel dar pe care eu il admir: puterea de a vedea viata frumoasa, de a se bucura de fiecare clipa, de a o surpinde si memora pentru a-l insoti in gand si a-l face mai bun.

Imi place tremurul Pescaritei din Granville, care trece dincolo de panza, impingand o briza sarata si racoroasa spre privitor, care sta uita usor, usor cat timp petrece in fata picturii. Muzeograful se apropie si, cu o atingere fina, il trezeste: Imi pare rau, domnule, programul s-a terminat!

Tablourile lui Grigorescu ma fac sa trag aer in piept si sa exclam: Viata chiar poate fi frumoasa!

Sa privim pictura! (XIII)

Apa

Apa

Aerul

Aerul

Bibliotecarul

Bibliotecarul

Giuseppe Arcimboldo imi ofera un dublu deliciu: atat vizual, cat si intelectual. Opera sa cea mai reprezentativa se constituie dintr-un concept pe care pictorul il reia constant, dar pentru care gaseste alt si alt material artistic: redarea unor figuri omenesti compuse din elemente care sunt definitorii pentru tema aleasa. Avem de-a face cu parintele iluziilor care s-au proliferat enorm in zilele noastre.

Ador sa examinez picturile lui Arcimboldo centimetru cu centimetru pentru a descoperi detaliile de compozitie pe care artistul le foloseste pentru a-si realiza jocul vizual si nu incetez sa ma minunez.

Arcimboldo nu e un pictor in adevaratul sens al cuvantului. E un accident in istoria artei, dar un accident pentru care ma bucur de fiecare data cand ii privesc opera.