Oscarurile sunt un bun mod de a descoperi filme bune.

Da, sigur, mai sunt și accidente, cu pelicule slabe care, din motive extra-cinematografice, reușeșc să se strecoare acolo.

Există, însă, și fenomentul invers, mult mai regretabil, al unor producții care, deși meritorii, sunt cumva ocolite de recunoașterea Academiei Americane de Film.

Nu cred că a fost an în care să nu fi remarcat astfel de omisiuni.

Pentru 2026 un caz flagrant este Rental Family, care ar fi putut să puncteze la câteva categorii majore.

Una dintre acestea este scenariul.

Un actor american scăpătat și aciuat în Japonia găsește de lucru la o companie care închiriază servicii aparte: prieteni, tați, ba chiar și soți sau amante, astfel încât clienții să depășească momente grele în viață sau să aibă parte de sprijinul emoțional care le lipsește.

Pare aproape neverosimil, însă este o activitate care nu datează de ieri, de azi în arhipelagul nipon (Werner Herzog are un documentar pe aceeași temă), iar modul cum regizoarea Hikari (pe numele ei adevărat Mitsuyo Miyazaki) o exploatează în scopul de a prezenta criza singurătăți din această țară, dar și soluții universale la această eternă dramă omenească face din Rental Family un imn închinat lucrurilor care ne unesc, când toate celelalte ne separă.

Bredan Fraser domină povestea, nu doar prin statură și ipostaza de Gaijin, dar și prin acel amestec de expresivitate, bonomie și umor care îi ieșea odinioară atât de bine (Bedazzled sau The Mummy) și pe care începe să îl regăsească, spre bucuria întregului mapamond cinefil.

Interpretarea sa de aici e cu atât mai reușită, cu cât are de îndeplinit sarcini multiple, fiecare dintre ele apropiindu-l mai mult de ceilalți, inclusiv de noi, spectatorii.

Într-un univers paralel, locul de la Oscaruri al lui Ethan Hawke, pentru care altminteri am o mare simpatie, ar fi putut fi al lui.

Dacă acolo era prea aglomerat, se putea acorda foarte bine o nominalizare pentru nou înființata categorie de Casting, ca recompensă pentru o distribuție impecabilă, avându-l în frunte pe Takehiro Hira (Ishido din serialul Shogun).

Nu în ultimul rând, Rental Family excelează la capitolul imagine. Fie că sunt în Tokyo, cu luminile sale futuriste, cu trenurile sale suspendate și cu Muntele Fuji dominându-i fundalul, fie că sunt în peisaje rurale de un pitoresc poetic, pățaniile protagonistului sunt potențate de Japonia aceasta populată de Kami și tradiții.

Oscarurile sunt utile.

Dar nu sunt totul.

Rental Family ia premiul meu pentru umanitate.

Și cred că și pe al vostru.