Cel mai bătrân Bond. James Bond

În curând, asta dacă nu cumva deja clasicul villain Covid-19 își vâră iar spike-urile, se va lansa un nou film James Bond, cu un Daniel Craig deja bătrân pentru rol.

Nu o spun eu, ci însuși actorul, care mărturisea acum ceva timp că îi e din ce în ce mai greu să se antreneze și să fie la nivelul fizic cerut de cerințele unor ecranizări tot mai intense.

Chestiunea nu e nouă, ba chiar, întorcându-ne în timp, putem vedea aceeași criză existențial-cronologică a unui interpret al lui 007 în A View to a Kill din 1985.

La acel moment, agentul britanic era întruchipat (aici a șaptea oară!) de un Roger Moore la 57 de ani și fără prea mult chef.

Șarmul în a spune replici spirituale e încă acolo, dar, cu toate operațiile estetice premergătoare filmările, vârsta se vede, iar faptul că a fost dublat de cascadori la chiar și cea mai mică formă de acțiune fizică iese și mai pregnant în evidență, paradoxal, și pentru că pelicula beneficiază de niște secvențe antologice în această privință.

Schiuri au mai tot fost prin universul James Bond, însă scena de aici rămâne remarcabilă, cursa prin înaltul Turnului Eiffel e incitantă, bucată care se petrece la Chantilly e încântătoare, iar înfruntarea decisivă de pe Golden Gate încă îți mai provoacă un vag vertij.

Plăcerea și adrenalina generate astfel sunt subminate de fiecare data când prim-planul se întoarce la Moore și la figura-i obosită și blazată.

La judecata aspră la care posteritatea a supus filmul regizat de John Glen contribuie violența excesivă și mult prea apăsat redată (chiar și pentru standardele generoase ale lumii lui James Bond), precum și ridicolul multor personaje, iar aici nu sfiesc să îi includ pe răul principal Zorin (Christopher Walken blond și psihotic așa cum îl știm de-o viață), pe amazoana de abanos Grace Jones și pe toate celelalte dame care intră în sfera de seducție a agentului.

Un pic de mântuire vine de la aspecte ale scenariului care par surprinzător de actuale: criza microchipurilor (apare și reapare la știri de o bucată de timp), un program de recunoaștere facială (care la vremea respectivă era pură ficțiune, iar acum e subiect de controversă) sau exploatările miniere care pot conduce la catastrofe ecologice.

Cu toate beteșugurile lui, A View to a Kill este parte a unei istorii a imaginarului care ne însoțește de ceva timp și care nu ne va părăsi, pentru că lumea are nevoie de Feți-Frumoși care înving zmei și salvează Cosânzene.

Iar James Bond e eligibil pentru ipostaza asta.

Leave a Comment.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.