Umberto Eco a fost un mare gânditor.

Umberto Eco a fost un mare erudit.

Ocazional, Umberto Eco a fost și un mare scriitor.

Provocarea pentru această din urmă ipostază a fost să se folosească de primele două, dar fără a le lăsa să răzbată prea fățiș.

I-a ieșit impecabil în Numele trandafirului.

În Numărul zero nu s-a mai întâmplat, dar asta e prea puțin important, pentru că beneficiul principal al acestui roman este mai degrabă educativ, decât artistic.

Povestea, care slujește mai mult ca pretext, este după cum urmează:

Un jurnalist și scriitor ratat, trecut chiar și de vârsta a două, capătă o slujbă într-un proiect de ziar prin care un potentat vrea să le arate prietenilor și dușmanilor cam de ce ar fi în stare în materie de linșaj mediatic, dacă și-ar pune mintea.

Da, sună dubios, dar tocmai asta e ideea.

Umberto Eco vrea să fie puțin credibil în mod premeditat.

Intrăm astfel în culisele redactării unor articole tendențioase sau al distorsionării câmpului realității, ai cărei martori sau victime suntem și mai dihai de când cu rețele sociale.

Bun, util, lămuritor, dar nimic special.

Însă figura oață acum vine.

Printre colegii de redacție ai protagonistului se află unul care clocește o amplă teorie a conspirației, potrivit căreia nu Mussolini a fost hărtănit la Milano în 1945, ci o sosie a sa, iar adevăratul tiran fanfaron a fost păstrat de forțe oculte pentru a fi scos din nou pe tapet la momentul oportun.

Sună cunoscut, nu?

Conspiraționistul dezvăluie ampla sa urzeală de deducții și asocieri și fabulații în două sesiuni, iar acele seturi de pagini, care curg ca unse, sunt încântătoare.

Umberto Eco nu își desfășoară teoria conspirației în fața ochilor, ci te bagă în mijlocul ei.

Tot eșafodajul de idei, lucrat astfel încât orice obiecție să fie demontată în spiritul a ce vrea creatorul ei să prezinte, e magistral, e un curat prototip pe care îl poți vedea manifestându-se pe Facebook, în fața blocului, în taxi, iar lista poate continua.

Numărul zero nu e vreo capodoperă a literaturii.

Dar e instructivă, așa cum numai o carte bună poate fi.