Românii sunt oameni iubăreți.

Dacă nu mă credeți, aveți Nepovestitele iubiri de Tatiana Niculescu, să vă convingă ce varietate de amoruri au animat și dereglat suflarea românească la cumpăna veacurilor XIX-XX sau în perioada interbelică, pe care o idealizăm cu încăpățânare și după care tânjim fără scăpare.

Proza Tatianei Niculescu e greu de categorisit. Autoarea ia crâmpei de mărturii reale, le lasă la dospit, le frământă literar și scoate niște istorii personale de odinioară, nu neapărat exacte, dar veridice.

Unele dintre ele sunt mai cuminți stilistic, altele sunt redactate la persoana I. În special acestea au intensitate psihologică și, uneori, chiar sunt stropit cu esență de suspans veritabil.

Prima dintre Nepovestitele iubiri are o astfel de atmosferă, ajutată și de gravitatea dezvăluirilor care se succed.

Deși fluidă precum o lucrare de ficțiune, cartea Tatianei Niculescu contribuie în felul ei mărunt la marea știință a istoriei, precum și la maturitatea la care te obligă, expus fiind la ea.

De exemplu, am avut parte de ororile comise de români în timpul Revoluției de la 1848.

Dar, românii cei împilați și animați de nobile idealuri s-au dedat la orori împotriva altor nații.

O provocare și mai mare este să îl vezi pe generalul Bem, cunoscut din manualele de istorie ca infam, în ipostaza de binefăcător.

E clar, Nepovestitele iubiri merită să nu rămână și necititele iubiri.

P.S. Mulțumesc celor de la librăria online Libris pentru o mostră de frumoasă fuziune între muza Clio și surata ei responsabilă cu literatura.