În vastul repertoriu al celor de la Teatrul Național ”Marin Sorescu” din Craiova, Gândește-te la Africa e o notă de subsol.

Nu e o piesă care strălucește de originalitate. Textul lui Gordon Dryland e o ciorbă reîncălzită de antici (asezonată cu un pic de Dallas ori Dinastia) sau, dacă vreți un altfel de indiciu, care uzează de același pocnet șocant al deznodământului precum prima mare realizare a unuia dintre cei mai tari cineaști contemporani.

Mai mult nu spun, mă împiedică etica de devorator înveterat de suspans.

Dar într-o notă de subsol poți găsi uneori o informație relevatoare sau trimiterea către un alt titlu care îți va dezvălui tainele existenței.

Tot așa, în Gândește-te la Africa am găsit o nestemată, o raritate în marea de monologuri și modernisme pe care Teatrul din Craiova le propune aproape cu obstinație.

Este vorba despre o relație umană.

Și nu una oarecare, ci una foarte disfuncțională.

Este cea dintre personajul Mirelei Cioabă (mama) și cel al Costinelei Ungureanu (fiica).

Adversitatea dintre cele două este admirabilă și este mai mult decât suma interpretărilor reușite cu care contribuie cele două actrițe. Disprețul e reciproc, e bilateral, e palpabil.

Relație este redată într-un punct de cotitură, când ascendentul moral al mamei se diminuează din cauza vârstei, iar pofta revanșardă a fiicei se manifestă plenar. De aici și dezamăgirea obosită pe care Mirela Cioabă o exprimă cu glasu-i inconfundabil, pe care i-l știu încă de când descopeream teatrul pentru oameni mari acum ceva ani.

În colțul opus al ringului, Costinela Ungureanu își ascute trăsăturile, își oțelește timbrul vocal și adună fulgere răutăcioase în privire, scuturându-se de aura de ingenuă din alte părți. Iar când apare cu voaleta pe chip, te trimite cu gândul direct la o intrigă de Agatha Christie, una cu testamente surprinzătoare, secrete ascunse și otrăvuri din cele mai îndepărtate colțuri ale Imperiului Britanic.

Și că tot veni vorba, după ce primesc o anumită carte, o să merg în audiență la prietenii de la TNC. Pentru că Popa Tanda nu e doar o nuvelă de Slavici.

Revenind la piesa regizată de Alexandru Boureanu, nu e de mirare că în încleștarea toxică dintre cele două protagoniste, personajul (poate voit) șters al lui Claudiu Mihail e ușor de pierdut cu vederea.

Altminteri, spectacolul îi mai are în distribuție pe Nicolae Poghirc și Raluca Păun, pe oricând te poți baza să se achite de rolurile de compoziție care le revin.

Între atâtea inimi și alte preparate din carne macerată, care fac rău la stomac, între atâtea solilocvii și giumbușlucuri fizice, Gândește-te la Africa le readuce aminte spectatorilor de ce vin la teatru.

Ca să vadă, cu tușe îngroșate (gluma e perpetuă), reacții și trăiri și dereglări pe care soarta li le va scoate în cale.

Chiar și cu acest firav antrenament, infernul care sunt ceilalți va fi mai suportabil.