Cui i-e frica de Orson Welles?

Filmele lui Orson Welles sunt o provocare pentru intelect, dar un documentar despre falsificatori de arta si despre filosofia contrafacerii cum poate fi? Eu spun ca e neiertator si fascinant.

F from Fake (in franceza Verites et mensonges) arunca provocarea inca din start: Welles se prezinta drept un fel de magician, dar ar putea fi foarte bine un Mefistofel care incurca itele omenirii si se delecteaza prezentandu-le, interactionand cu noi, dar tratandu-ne cu aceeasi condescendenta.

Acest psedo-documentar e imposibil de rezumat: urmareste povestea unui falsificator de arta, un est-european rafinat si mitoman, dar si pe a biografului sau, un tip cel putin la fel de dubios, dar Welles nu ezita sa faca referiri la propria persoana si la cariera sa artistica, apoi introduce o bunoaca sub numele ei adevarat in povestea unor falsuri dupa Picasso, dar deja la acel punct nimic nu mai e sigur si, cu atat mai putin, clar.

Nici gand insa ca toate acestea sa se petreaca linear, pentru ca F from Fake este o continua jonglerie cu imaginile si sunetele, cadrele si vocile, astfel ca un ultra cerebral l-ar cataloga, pe buna dreptate, drept un amalgam fara nicio noima.

Dar nu cerebral trebuie sa va aplecati asupra acestei ultime mari realizari a celei mai tragice figuri a cinematografiei. Aveti nevoie de ceva ce nu e la indemana oricui: sa acceptati ca puteti fi pacalit si ca veti fi pacalit. Usor, veti spune, dar nu e vorba despre acea acceptare superficiala cu care mergem in sala intunecata de cinema. E ceva mai adanc si mai neplacut pentru ca din asta iesim vulnerabili, manipulabili si zdruncinati in convingerea ca suntem stapani pe propria minte.

Nici macar o grandioasa pelicula recenta care se delecteaza copios cu sinapsele noastre nu reuseste asa ceva. E vorba, evident, de Inception, care, desi are straturi peste straturi, nu e neinteligibil, dimpotriva, te face sa te simti destept si asta place.

Orson Welles, pe de alta parte, nu se preocupa sa intretina iluzia desteptaciunii spectatorilor sai; lui ii place sa se joace, precum un copil care pune la cale o festa unor parinti care au griji mari pe cap, fiind absolut sigur ca o vor gusta si ei.

Pentru lumea cinematografiei, Orson Welles a fost un proscris, atat din cauza mercantilismului lumii filmului, dar si din a propriilor excese. F from Fake m-a induiosat pentru ca am vazut o libertate de expresie pe care nu si-a mai permisese de la Citizen Kane, dar si pentru ca am constatat ca Orson Welles nu a purtat niciodata prea multa pica lumii care l-a marginalizat, ci, in amurgul vietii si carierei sale, i-a oferit o lectie impecabila despre cat de importante sunt minciunile artei in descoperirea adevarului.

O lectie impecabila care poate fi parcursa cu o singura conditie: sa nu va fie frica de Orson Welles.

2 Comments

  1. este absolut genial acest film, multa vreme m-a bantuit, l-am revazut de multe multe ori ca sa-l pot intelege in intregime !
    bravos, imi place blogul tau

    Reply

Dă-i un răspuns lui Vlad Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.