E oare de mirare ca pe lista obiectivelor incluse in patrimoniul umanitatii de catre UNESCO, Italia este pe primul loc?
Nu si daca parcurgem superbul album 100 de minuni ale Italiei, care, din pacate, genereaza si o senzatie aproape dureroasa: constiinta existentei a atator locuri care merita vizitate, pentru care o efemera viata omeneasca nu este suficienta.
Volumul este simplu si eficient structurat: de la nord, trecand prin centrul si ajungand in sudul cizmei, la acest traseu adaugandu-se insulele din zona. Imaginile sunt de o calitate foarte buna, nu sunt exagerat photoshopate, nici nu e nevoie, de altfel, pentru ca pitorescul naturii si al arhitecturii Italiei exclude un astfel de efort. Informatiile sunt echilibrat dozate, adica imbina ghidarea printre vestigii cu recomandari culinare sau de loisir.
Aspectul care m-a atras cel mai mult la aceasta carte este egalitatea destinatiilor. Ca la Masa Rotunda a regelui Arthur, diversele orase sau locuri naturale sunt tratate prin acelasi numar de pagini. Roma, Florenta sau Venetia sunt prezentate pe acelasi plan cu alte destinatii, mai putin cunoscute, mai putin semnificative in istoria omenirii, insa de un pitoresc nebanuit.
Asa am aflat despre insulele Borromeice, feeric raspandite pe lacul Maggiore, despre lugubra, dar fascinanta gradina a monstrilor din Bomarzo sau despre adorabilele cladiri conice numite trulli din Alberobello.
De curand un prieten m-a intrebat prin ce tari as calatori. Nu de alta, zicea el, dar imi pari ca n-ai vrea sa depasesti fruntariile Uniunii Europene. Intr-adevar, nici nu stiu daca o s-o fac vreodata, daca Italia singura are atatea minuni de oferit.
P.S. Multumesc celor de la libraria online Libris pentru o incursiune intr-un loc unde natura si istoria si-au dat mana ca nicaieri altundeva.