Veșnicia s-a născut la sat.

O afirmație a lui Lucian Blaga pe care romanul Din cer au căzut trei mere al lui Narine Abgarian ba o contrazice, ba o confirmă.

Satul armean construit de autoare cu migala narativă a unei țesătoare este supus la tot felul de vitregii, e lovit de foamete și de dezastre naturale și de urmările războiului, astfel că nu e familie fără membri prăpădiți, iar în acel illo tempore în care alegoria este plasată singurii rămași sunt niște bătrâni căpoși și atașați de vatra străbună.

Povestea urmărește vag dragostea de amurg dintre doi oameni nefericiți, dar se ramifică prin genealogiile realist-magice ale amândurora și ale celor care îi înconjoară.

Aceasta este cea dintâi calitate a cărții – aspectul luxuriant al narațiunii, împănate cu elemente specifice culturii armene tradiționale, perfect integrate stilului arhaic al traducerii în română, pentru care avem a-i aduce plecăciuni Luanei Schidu.

Poate că arabescurile literare nu sunt întâmplătoare.

Din aceeași cultură armeană vine și splendidul tip de monument funerar numit kachkar, în care minuțiozitatea și esteticul realizării sunt ca o sfidare adusă morții.

Moartea este pretutindeni în Din cer au căzut trei mere. Poate că omniprezența ei face nu doar acceptabilă, ci de-a dreptul izbăvitoare melodramă dinspre final (căruia unui spirit sarcastic precum al lui V.S. Naipaul i-ar fi indicat imediat că e scrisă de o mână de o femeie).

O idee s-a născut în scăfârlia mea când citeam cartea și nu mi-a dat pace până n-am așternut-o în scris aici.

Tematica romanului, stilul său și afecțiunea nedisimulată pentru obiceiurile străbunilor l-ar fi transformat într-un excelent scenariu pentru marele regizor Serghei Parajanov, care, armean la rându-i, ar fi înțeles cum să îl transpună cinematografic.

Sunt convins că ar fi rezultat o capodoperă la fel de plină de sensibilitate și poezie precum Tini zabutykh predkiv (Umbrele strămoșilor uitați).

N-a fost să fie, așa că nu ne rămâne să împerechem cartea Narinei Abgarian cu acest film, pentru a ni se dezvălui, încă o dată, că, în sufletul unui om, dar și în sufletul unui popor, sunt unele lucruri care nu mor niciodată.

P.S. Mulțumesc celor de la librăria online Libris pentru că m-a ajutat să mă lămuresc în privința uneia dintre senzațiile literare ale prezentului.