Pot să vă spun ideea la de la care pornește The Stranger, dar nu contează prea mult.

Pot să vă spun că este bazat pe fapte reale, dar nu contează prea mult.

Pot să vă spun multe lucruri faptice despre acest film regizat de Thomas M. Wright, dar nu contează prea mult.

Pentru că nu acțiunea lui și nici destinația către care se îndreaptă nu sunt atât de importante, pe cât este acumularea psihologică.

Ambii protagoniști sunt bărboși. Alegerea nu e întâmplătoare, pentru că îi plasează pe amândoi undeva în zona brutalului, a declasării, a spațiului unde civilizația se estompează și sălbăticia își reintră în drepturi.

Unul dintre ei este nesigur și apăsat de trecut.

Altul afișează lejeritatea și control.

Dar nimic nu este static în psihicul uman și nici în The Stranger.

Între cele două personaje are loc un transfer emoțional de o extraordinară subtilitate.

Mai rar mi-a fost dat să vă o așa compatibilitate actoricească dinamică precum cea dintre Joel Edgerton și Sean Harris. Ce pierde unul acumulează celălalt.

Suma pare întotdeauna aceeași.

Singurul care iese pe plus din toată ecuația de oxido-reducere sufletească este spectatorul.

Cu condiția să aibă el însuși un dram de calm, atenție și stăpânire de sine.