Rise of the Planet of the Apes m-a surprins in doua directii: de la Inception incoace nu mi-au mai fost depasite atat de mult asteptarile; de la The Last Samurai incoace n-am mai dat peste vreun film eroic care sa ma entuziasmeze intr-atat.
Ce este un film eroic? Gladiator, Braveheart, The Last Samurai. Ce nu este un film eroic? 300, King Arthur, The Last Legion. Nu ma afund in detalii despre de ce am pus pe unele intr-o categorie, iar pe restul in cealalta, va puteti da seama si singuri. Cert e ca filmul eroic infatiseaza povestea unui individ cu calitati exceptionale, pe care circumstantele il aduc in situatia de a-i conduce pe altii, de obicei in lupta pentru idealuri inalte – onoare, libertate, dreptate – de multe ori cu sacrificii supreme.
Un film eroic reusit e un intreg in care e absolut necesar ca partile, scenariul, actorii si muzica (esentiala) sa conlucreze impecabil. Exact asta se intampla in Rise of the Planet of the Apes.
Ideea filmului e veche si a generat destule reincalziri ale acestei ciorbe, fapt ce avea potential de a pune probleme realizatorilor, care au eludat-o insa in mod admirabil: nu s-au preocupat de ea decat pentru a bifa obiectivul setat in titlu – sa explice inceputul procesului prin care oamenii si-au luat-o pe coaja, iar maimutele au ajuns la putere. Tinand minte tot timpul ca asta le e menirea finala, s-au putut preocupa de filmul propriu zis care, la o adica, s-ar fi putut intitula si Rise of the Planet of the Quokkas (stiti bancul cu „daca imi dai o bucata de blana iti spun”?)
Foarte pe scurt, apocalipsa se intampla pentru ca oamenii (de la o companie farmaceutica, noii nazisti ai cinematografiei in ultima vreme) fac experimente pe cimpanzei si le inoculeaza un virus care le creste formidabil inteligenta, toate cu speranta ca vor descoperi un leac pentru Alzheimer. Omul de stiinta care se ocupa de asa ceva e James Franco, manat fiind si de dorinta de a alina suferinta tatalui sau (John Lithgow), lovit de aceasta cumplita boala.
Intamplarea face ca un experiment esuat sa-l puna in postura sa ia acasa un pui de maimuta de laborator, adorabil si lipsit de aparare, care, cu timpul, ajunge sa faca parte din familie. Botezat Caesar, cimpanzeul vadeste o inteligenta care o depaseste cu mult pe a oamenilor, dublata de agilitatea specifica speciei sale. Alte intamplari pe care nu o sa le amintesc, pentru ca si asa mi se pare ca m-am intins prea mult si nici macar n-am ajuns la partea care ma intereseaza in mod deosebit, il trimit pe Caesar intr-un univers concentrationar brutal, in care cunoaste violenta oamenilor si abuzurile la care sunt supusi semenii sai. Simtindu-se parasit de stapanii si prietenii sai umani, Caesar se transforma treptat intr-un om, pardon, cimpanzeu, hotarat sa isi infrunte si schimbe destinul.
Pana atunci apreciasem regia curata, interpretarile (cu un plus pentru veteranul John Lithgow si un minus pentru decorativa Freida Pinto in rolul gagicii lui James Franco), dar cand Caesar (ale carui expresii faciale apartin cui altcuiva decat uimitorului Andy Serkis) incepe sa ia aminte la ce exista in jurul sau, sa actioneze si sa isi faca prieteni, atunci am inceput sa simt acea usoara dilatare a cutiei toracice despre care stiu, fara dubiu, ca insoteste o stare de incantare la un film.
Filmele eroice mai o caracteristica: au scene grandioase, chiar daca nu sunt de amploare. Ganditi-va la confruntarile dintre Russell Crowe si Joaquim Phoenix sau la discutiile dintre Tom Cruise si Ken Watanabe; ceva asemanator avem si in Rise of the Planet of the Apes, numai ca sunt, nota bene!, fara cuvinte. Foarte greu de realizat asa ceva, dar regia, muzica si extraordinarele expresii faciale ale lui Andy Serkis compenseaza pe deplin.
Ca orice film eroic, trebuie sa existe si o batalie epocala, spre final. Exista, intr-adevar, si reprezinta o asa desteapta si coerenta desfasurare de forte din partea maimutelor, cum n-am vazut nici in cei trei mari pe care i-am pomenit la inceput.
Rise of the Planet of the Apes a fost categorisit ca „summer blockbuster”. Eu l-am vazut iarna, dar tot a reusit sa ma incalzeasca la suflet.
Cert e ca filmul erotic infatiseaza povestea unui individ cu calitati exceptionale, pe care circumstantele il aduc in situatia de a-i fute pe altii, de obicei in lupta pentru idealuri inalte – orgasm, orgasm, orgasm – de multe ori in tipete enorme.
Ma bucur ca 2012 nu a venit cu nicio alterare a deplinelor tale facultati intelectuale Serbane :))))).
Rise of the Planet of Serban!!!
Parca Adi era ala care avea nevoie de o planeta intreaga, pentru ca toate lucrurile sa stea cum isi doreste el :P.