S-a săvârșit și ediția din 2024 a Eurovisionului, cea mai încărcată de adversitate și tensiune pe care mi-a fost dat să o văd până acum.

Despre manifestarea acestor atitudini ale publicului o să vorbesc mai jos, deocamdată iată impresiile mele despre fiecare prestație muzicală în parte, așa cum mi-au apărut în noaptea cu pricina.

Suedia – grafică meseriașă, melodie de anii ’90, East 17 ‘n stuff.

Ucraina – izbitor de asemănătoare cu melodia din 2021 a aceleiași țări, chestii folclorico-mistice inevitabile.

Germania – prima voce bună din concurs, iar un lucru e clar, mizanscena e de belea anul ăsta.

Luxemburg – Erica Isac cântând bilingv manelistic, acompaniată dansant de niște Mireille din La Tour Magurelé, j’adore (pe bune).

Israel – Ce unghii! Melodie semi-proțăpită, voce bună bună și prima candidată la Miss Eurovision.

Lituania – simt influențe de Dan Bălan, mai ales la ritmul căruia nu i te poți împotrivi.

Spania – încă una exuberantă și uitabilă de-acolo, madama e energică vocal, dar de-abia coboară scările.

Estonia – aiureală specifică de Eurovision.

Irlanda – Maleficent cu un Scaraoțchi dependent, chestii sataniste și o voce duioasă la mișto în contrapunct.

Letonia – melodie proțăpită pursânge, cu un spân care poartă o armură ca a lui Brad Pitt în Troy.

Grecia – în sfârșit ceva manelistic, să mai liniștim spiritele.

Marea Britanie – homoerotism asumat într-un veceu împuțit.

Norvegia – exaltare nordică (nu e oximoron), în limbă băștinașă, care a durat nepermis de mult.

Italia – încă una manelistică și foarte antrenantă, Maneskin cu atingere orientală și preferata mea din tot concursul.

Serbia – ceva liric în sârbește, așa cum se cuvine.

Finlanda – Weird Al Yankovic eclozează și mai e unul platinat, stupizenie absolută, dar, hei, suntem la Eurovision!

Portugalia – cvasi-proțăpeală, un pic de rap în portugheză, alb de spital, dar se aude bine.

Armenia – chiuituri și trompetă, nuntă, băăăăă!

Cipru – iz de Britney Spears la o bunoacă dinamică, altă candidată la Miss Eurovision.

Elveția – vocalize, rap, bufonerie perfect controlată, joc scenic impecabil, înțeleg de ce e cotat printre favoriți.

Slovenia – în sfârșit și ceva ușor pornografic.

Croația – rock burlesc, dar te prinde.

Georgia – ponderea de melodii manelistice de anul acesta e îmbucurătoare.

Franța – despre maman, dar momentul când a cântat departe de microfon a fost de mare efect.

Austria – cizmele alea potențează mișcarea unduitoare a șoldurilor golașe.

La final, a câștigat aiuritul simpatic cu fustiță din Elveția, fapt care a trezit reacții surprinzătoare pentru mine, de la unii care, pun pariu, n-au avut nimic de obiectat împotriva Conchitei bărboase de acum ceva ani.

Însă, cel mai de luat în seamă aspect care mi s-a relevat a fost dihonia înstăpânită pe Twitter, rețea socială care de obicei mustește de umor în noaptea de Eurovision.

Am mai prins ediții ale concursului în contexte problematice, cel mai recent fiind la începutul invaziei Ucrainei de către Rusia, dar atunci lucrurile erau clare.

Lumea știa cine e bunul, cine e răul, cine e urâtul și doar se făceau glume pe seama inevitabilei victorii a Ucrainei.

Acum, tweet-urile care curgeau neîncetat erau, într-o proporție covârșitoare, strigăte de ură împotriva Israelului malefic sau reacții împotriva stângiștilor de doi lei care protestează ca să se afle în treabă sau răspunsuri dintr-o parte într-alta.

Cu greu am reușit să culeg recolta obișnuită de poante, și acelea fiind mai agresive ca de obicei.

Dacă acel infam atac al Hamas din octombrie anul trecut n-a fost un simplu episod al unui conflict care dăinuie de decenii și a fost și rodul unei manevre menite să sădească vrajba în lumea european-nord americană, atunci trebuie dată în manuale, pentru că a ieșit perfect.

Nu doar că momentul a fost ales impecabil, dar modul cum potențiali păpușari au estimat că va fi răspunsul Israelului a fost înfricoșător de precis.

Pentru că, să recunoaștem, după capitalul imens de compasiune și sprijin al opiniei publice pe care l-a avut la început, Israelul a ajuns să fie un stat detestat și asociat, culmea, cu fascismul și nazismul.

Ceva au greșit în abordarea conflictului.

Iar melodia lor a fost huiduită copios, mai ceva ca Firea pe Arena Națională, când a vrut să confiște victoria Simonei Halep la Roland Garros.

Producătorii transmisiunii au pus la versiunea televizată aplauze și urale pe fundal, ca să mascheze asta. O distorsionare a realității care e gravă în sine.

Dar asta nu e tot.

Twitter nu strălucește prin moderarea conținutului, iar această laxitate s-a accentuat de când Elon Musk a preluat compania.

Totuși, nu credeam că într-o seară de Eurovision, sărbătoarea ciudățeniilor inofensive prin excelență, să îmi treacă prin fața ochilor imagini cu copii sfârtecați (pretinse a fi din Gaza) sau cu militanți înarmați (pretinse a fi din timpul atacului din octombrie anul trecut) batjocorind cadavrul unui șofer pe care tocmai îl împușcaseră, făcând poza de parcă era trofeu de vânătoare.

Îmi mențin rezerva în privința veridicității lor, dar impresia de barbarie de ambele părți rămâne.

Și când zic ambele părți, mă refer și la taberele de pe Twitter.

Un alt aspect demn de menționat este că, pentru prima dată, acolo am văzut părinți văitându-se de perversitățile vehiculate pe scenă la Eurovision.

O fi fost ediția asta o idee mai apăsată într-ale travestiților și dubioșilor, dar unde ați fost până acum?

E Eurovision, deci e carnaval de kitsch, scurt și la obiect.

Și nu pot să nu închei referindu-mă și la români, această națiune celebră pentru consecvența ei.

Când s-a anunțat că România nu va participa, iar TVR nu va transmite concursul, au sărit mulți cu gura:

Ceee, instituția aia plină de pile e plătită din banii noștri și ne fac de râs în Europa!

Acum, când Eurovisionul a fost câștigat de un aiurit în fustiță, iar un Vasile Bănescu de la Patriarhie, un tip foarte inspirat în formulări, recunosc, a ridicat problema moralității, calității sau ce-o fi zis acolo, aceiași de dinainte au declarat ritos:

Cei de la TVR au avut înțelepciunea să nu se asocieze cu acest spectacol grotesc.

Vai de noi!

Zică lumea ce o vrea, eu am, n-am treabă, la anul mă uit din nou la Eurovision.