Un general american, unul rus și unul român își evaluează soldații.
Cel american începe:
– Soldat Jack, du-te în ocean și adu-mi un rechin!
Soldatul execută ordinul, dar românul spune:
– La noi e treabă de femeie.
Generalul rus cheamă la rându-i un soldat:
– Soldat Ivan, du-te în ocean și adu-mi doi rechini!
Soldatul execută ordinul, dar românul spune:
– La noi e treabă de femeie.
Vine rândul generalului român:
– Soldat Ion, du-te în ocean și adu-mi trei rechini!
– Trimite-o pe mă-ta!
– V-am spus că la noi e treabă de femeie!
În literatura lumii, există numeroase exemple de scriitori care nu s-au sinchisit de pudibonderie și de scabros, care au sfărmat convențiile moralicești și au lăsat să curgă valuri, valuri de proză vulgară, dar irezistibilă.
Vreți un exemplu pe loc?
Na, uite-l pe Henry Miller și Tropicele sale.
La noi a fost treabă de femeie.
Despre Băgau al Ioanei Bradea știam încă de când a apărut, pentru a că a fost elogiat în fel și chip în Academia Cațavencu din perioada sa de glorie.
Dar, din varii motive, n-am reușit să mă întâlnesc cu această creație literară până acum.
Nu-i bai, efectul n-a ieșit știrbit cu nimic.
Acest roman ca o inundație de bloc este fluxul conștiinței unei fete fierbinți de la o linie erotică.
Pentru cititorii mai tineri, acestea erau videochatistele din perioada pre-Internet, care lucrau exclusiv cu vocea chinuită de spasmele unor orgasme cât se poate de false.
Autoarea recompune și suprapune aceste interacțiuni verbal-sexuale cu un haz nebun. Atât de absurde sunt unele schimburi de replici, încât sunt chiar veridice.
Freud ar fi făcut apoplexie de plăcere, când ar fi citit atâtea manifestări lubrico-dereglate ale subconștientului.
Însă Ioana Bradea nu este doar o simplă dramaturgă a pornografiei bășcălioase.
Proza ei este o melasă cu potențial de diluare sau închegare. Uneori devine aproape palpabilă și ne permite să deslușim existența din încăperile liniei erotice sau din universul afectiv al numitei Andreea, dar nu lipsesc momentele de lirism incomprehensibil, deci pur.
Fluiditatea rezistă, indiferent de virajele sau vertijurile vocii narative.
Ajută în acest sens și o alegere stilistică pe care am considerat-o întotdeauna un tertip ieftin, schingiuirea punctuației și abdicarea de la majuscule, dar care, aici, în loc accentueze haosul, îi dă de fapt coerență.
Nu cred că aș vrea să aud aievea toate cele din Băgău.
Dar, vericule, m-am lins pe buze citindu-le!
Care buze?
Vedeți că deja vă merge mintea la prostii?
P.S. Mulțumesc celor de la librăria online Libris pentru un deliciu atât de vulgar, că mi s-au strepezit dinții de drag.
