Los rumanos tienen suerte a veces

Noi, românii, avem câteodată noroc.

George Murnu, de pildă.

Aromân de origine și desăvârșit cunoscător al limbii eline vechi, ne-a oferit excepționale traduceri ale epopeilor Iliada și Odiseea.

Creații care păstrează substanța operelor, dar puse într-o formă lingvistică neaoșă și expresivă.

Am întrezărit o senzație similară de beneficiar al unui astfel de noroc și la ineditul concert al Filarmonicii ”Oltenia” din Craiova, Astor Piazzolla – 100 de ani și o poveste autentică.

Alături de muzicienii craioveni, conduși de data aceasta de dirijorul Alexandru Ganea, s-au aflat Analia Selis și Mariano Castro, aceasta din urmă fiind și autorul aranjamentelor orchestrale ale compozițiilor lui Piazzolla din cadrul spectacolului.

Originari din patria tangoului, Argentina, cei doi au învățat atât de bine și de frumos limba română, încă simplul act de a-i asculta vorbind a fost o încântare în sine.

Micile imperfecțiuni de pronunție sau accentul un pic diferit au fost puse în slujba unei atât de sincere dăruiri față de muzică și artă, încât m-am surprins gândindu-mă că avem nevoie de mai mulți astfel de oameni născuți pe alte meleaguri, care să deprindă limba română și să ne fie ghizi prin intermediul ei, decât de băștinași carpato-danubieni, care o stâlcesc sau o utilizează în scopuri demagogice.

Analia Selis nu mi-era necunoscută ca artistă, însă de-abia acum i-am înțeles pe deplin calitățile scenice. Și cu vocea puternică și cristalină, precum a unui izvor rece de munte, dar și cu interpretarea actoricească a melodiilor m-a purtat prin lumea tangoului de Buenos Aires, magmă poetică din care și-au tras inspirația un Borges sau un Cortazar.

Așa am avut și revelația că, dincolo de latura senzuală, tangoul, în special în viziunea rebelă a lui Astor Piazzolla, poate străbate căi spre lugubru sau spre suprarealism sau, mai ales, spre nostalgie.

Pentru vremurile pe care le trăim, avem nevoie de speranță.

De opere muzicale care să îndemne la optimism și la tărie de spirit.

Tangoul nu oferă asta, ci altceva.

Sinceritate.

Introspecție.

Confruntarea cu demonii lăuntrici.

Iar a-ți înțelege și înfrunta propriile sentimente este ceva neprețuit.

Las imagenes pertenecen a mi amigo Daniel Botea.

Leave a Comment.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.