Săpătămâna aceasta se vor decerna cele mai multe dintre Premiile Nobel pentru 2025, distincții prestigioase care, de cele mai multe ori (mai sunt și excepții, demne de explorat ca pilde), răsplătesc ingeniozitatea și creativitatea și o viață pusă în slujba omenirii.
Nu este de mirare că astfel de destine au fost deseori subiect de cinematografie, iar interpreții lor au primit nominalizări sau chiar premii Oscar.
***
În 1903, Marie și Pierre Curie, împreună cu Henri Becqerel, au primit Premiul Nobel pentru Fizică, ca recunoaștere a contribuției la teoria radioactivității, termen pe care chiar ei l-au introdus.
Povestea emoționantă și tristă a colaborării celor doi soți și a privațiunilor la care s-au supus pentru știință, mai ales în prima parte a activității lor, se regăsește romanțat în fimul Madame Curie (1943), pentru care ambii actori din rolurile principale, Greer Garson și Walter Pidgeon (deja îndrăgiți pentru relația scenică din Mrs. Miniver), au fost nominalizați la Oscar.
***
În 1920, pentru ”rolul în fondarea Ligii Națiunilor”, adică încercarea de stabilire a unei ordini mondiale care să evite ororile unui nou război mondial (știm cum a ieșit până la urmă, dar n-a fost doar vina lui), președintele american Woodrow Wilson a primit Premiul Nobel pentru Pace.
Filmul Wilson (1944) este o cronică a carierei sale politice, iar Alexander Knox a fost nominalizat la Oscar pentru acest rol, deși mulți i-au acuzat pe realizatorii producției că i-au albit personalitatea, nu întotdeauna agreabilă, după standardele moderne, mai ales.
***
În 1936, lui Eugene O’Neill i-a fost decernat Premiul Nobel pentru Literatură, pentru ”puterea, sinceritatea și emoțiile profunde al operei sale dramatice, care întruchipează un concept original de tragedie”.
Câteva decenii mai târziu, Jack Nicholson primea o nominalizare la cel mai bun actor în rol secundar, redând șarmul și viciile scriitorului în monumentalul Reds (1981) al lui Warren Beatty.
***
Poate fi o surpriză pentru mulți să afle că Winston Churchill, prim-ministrul britanic care și-a trecut țara prin Al Doilea Război Mondial și a contribuit decisiv la înfrângerea lui Hitler, a câștigat Premiul Nobel pentru Literatură, în 1953, mai precis.
Motivația juriului Nobel a fost ”măiestria descrierilor istorice și biografice, ca și oratoria strălucită în apărarea valorile umane”, însă trebuie să fi fost mai degrabă o consolare pentru faptul că premiul pentru pace, pe care și l-ar fi dorit, a revenit (în mod justificat) în acel an Secretarului de Stat al SUA, generalul George Marshall, care a elaborat și implementat planul care îi poartă numele și care a salvat Europa de Vest de ghearele influenței sovietice.
Tot după câteva decenii, Gary Oldman, cu straturi, straturi de machiaj, își împrumuta vocea superbă și ochii plini de viață în Darkest Hour (2017) întru redarea unui Churchill încăpățânat în a-și ține țara în război împotriva nazismului, câștigând un binemeritat Oscar pentru cel mai bun actor în rol principal.
***
În 1993, alături de Frederik de Klerk (un detaliu cam prea des uitat), Nelson Mandela a câștigat Premiul Nobel pentru Pace, pentru ”eforturile depuse în scopul încheierii pașnice a regimului de apartheid și stabilirea fundațiilor unei noi și democratice Africi de Sud”.
Veritabil simbol global al rezistenței împotriva discriminării, Mandela s-a bucurat de o amplă popularitate, reflectată și în filmul Invictus (2009), pentru care Morgan Freeman a fost nominalizat la Oscar pentru rol principal masculin, înfățișând un charismatic și abil Nelson Mandela care vrea să se folosească de sport pentru a vindeca sciziunea profundă din societatea sa.
***
În 1994, alături de John Harsanyi și Reinhard Selten, John Nash câștiga Premiul Nobel pentru Economie, pentru ”munca de pionierat în analiza echilibrelor din domeniul jocurilor non-cooperative”.
Căutările sale intelectuale și zbaterile împotriva unei boli psihice debilitante sunt subiectul superbului A Beautiful Mind (2001), pentru care Russell Crowe a primit o nominalizare la Oscar pentru cel mai bun actor, pe care ar fi și trebuit să îl câștige, dacă (ironic, nu?) jocuri de compensație nu ar fi îndreptat statueta către Denzel Washington din Training Day.
***
În 2016, spre supriza întregului mapamond, lui Bob Dylan i s-a decernat Premiul Nobel pentru Literatură, pentru meritul de ”a fi creat noi expresii poetice în cadrul marii tradiții a cântecului american”.
Personalitatea sa enigmatică, greu de cuprins într-o singură biografie, nu a fost ocolită de cinematografie.
Todd Haynes a încercat în pelicula I’m Not There (2007), să o disece în mai multe avataruri, fiecare jucat de către un alt actor, iar ipostaza care a atras cel mai mult atenția a fost cea plăsmuită de Cate Blanchett (da, ați citit bine), care a primit o nominalizarea la Oscar pentru în rol secundar, deși n-au lipsit vocile hâtre care au emis judecata că i-ar fi stat mai bine la secțiunea masculină.
Mai aproape de prezent, pentru A Complete Unknown (2024), Timothee Chalamet a fost firitisit la rându-i cu o nominalizare la Oscar pentru rol principal, întruchipându-l pe un Bob Dylan la început de carieră, înjghebând relații artistice sau emoționale cu Joan Baez sau Peter Seeger.
***
De la fondarea Premiilor Nobel, au fost câțiva ani când cel pentru pace nu a fost decernat. O astfel de excepție a avut loc în 1948, când Comitetul Nobel a decis că, în acel moment, nu era nimeni în viață care să fie eligibil pentru a primit distincția, un mod voalat de a-i aduce un omagiu lui Mahatma Gandhi, care fusese asasinat în luna ianuarie a aceluiași an.
Apostolul protestului non-violent a ajuns astfel să fie considerat un laureat onorific informal al Premiului Nobel pentru Pace, motiv pentru care putem include pe această listă și colosalul film Gandhi (1982), dominat de figura lui Ben Kingsley, care, grație originilor indiene și unei interpretări minunate, a câștigat detașat Oscarul pentru cel mai bun actor.
