Patru fete dezghețate și Othello (teatru de păpuși)

Chiar în momentul când scriu aceste rânduri, Festivalul Shakespeare din Craiova, ediția 2024, este în plină desfășurare, așa că am profitat de ocazie și le-am dus pe fetele cele gureșe și istețe la o piesă de teatru, Othello (teatru de păpuși) a Teatrului pentru Tineret „Nodar Dumbadze” din Georgia.

Pentru detalii privind distribuția și regia spectacolului, puteți consulta site-ul oficial al festivalului.

Împrejurări potrivnice ne-au văduvit de prezența a două dintre ele, așa că mai jos aveți răspunsurile a patru dintre ele la chestionarul deja încetățenit de după vizionare.

Ce ți-a plăcut cel mai mult la piesă și de ce?

Cum Othello și-a schimbat tonul vocii la diferite fraze; gesturile păpușilor.

Cel mai mult mi-a plăcut la piesă cum băga Iago strâmbe și cum îl mințea pe Othello.

Viclenia lui Iago.

Iago, pentru că era foarte isteț.

Ce ți-a plăcut cel mai puțin la piesă și de ce?

Nu mi-a plăcut povestitorul (era ciudat).

Nu mi-a plăcut la piesă că era în altă limbă.

Nu mi-a plăcut că vorbeau în altă limbă, pentru că trebuia să fii atent în mai multe părți.

Că Othello era ușor de influențat.

Merge să folosim păpuși pentru o piesă tragică?

Da, să zicem, dat tot actorii oameni transmit mai bine sentimentele.

Merge să folosim păpuși la o piesă, dar arată mai tragic cu persoane.

Da, dar tot actorii-oameni sunt mai interesanți.

Da, pentru că e la fel de interesant.

Cine e mai vinovat, Iago sau Othello, și de ce?

Othello, deoarece e prea credul, sunt mulți oameni ca Iago, așa că trebuia să ia decizii mai bune.

Othello este mai vinovat, deoarece nu trebuia să asculte de Iago.

Othello, deoarece era ușor de influențat și rapid la mânie.

Othello, pentru că era ușor de influențat și nu mai gândea.

Ce ar fi trebuit să facă Desdemona, astfel încât să evite tragedia?

În locul ei i-aș zice că, dacă nu mă crede, mă despart de el.

Desdemona trebuia să vină cu mai multe argumente că nu era vinovată.

Ar fi putut să-l ucidă pe Othello.

Să-l omoare pe Othello (sau să se despartă).

Ca și în dățile precedente, când am mers cu fetele cele dezghețate la teatru, reies niște concluzii interesante.

Personajele negative sunt al naibii de fascinante. Vedeți cum Iago a luat prim-planul, așa cum suntem de-a pururi captivați de figuri malefice precum Jokerul lui Heath Ledger sau colonelul Landa al lui Christoph Waltz sau Hannibal Lecter al lui Sir Anthony Hopkins.

E îmbucurător că, deși exponente ale unei generații care petrece mult timp cu nasul în ecran, fetele încă văd frumusețea și expresivitatea figurilor omenești mai presus de orice. Aici vă văd, totuși, nevoit să intervin și să spun că ansamblul de gesturi ale păpușilor mânuite de artiștii georgieni era splendid. O umanitate redusă la miniatură, dar umanitate fără doar și poate.

Experiența multiculturală a unei piese într-o limbă străină, care necesita lectura instantanee a unor subtitrări, nu e facilă, dar e o provocare de care copiii nu trebuie feriți.

Sunt încântat să văd că Othello nu e menajat deloc pentru tarele lui. Mă încumet să spun că această generație învață repede scepticismul sănătos și mecanisme de apărare împotriva dezinformării, care au explodat odată cu proliferarea rețelelor de socializare.

Nu în ultimul rând, cred că o să avem probleme în viitor în a găsi interprete credibile ale rolului Desdemonei celei sfioase.

Fetele de-acum nu mai înghit prostii de la un gelos turbat, ba, după cum vedeți, o să-i dea și vreo două.

Și bine i-ar face.

Credit foto: www.shakespearefestival.online.

Leave a Comment.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.