Dacă vă rezum ideea din Deux personnes échangeant de la salive, o să râdeți de mine.
Într-o societate fictivă și distopică, altminteri nu diferită de a noastră ca înfățișare, oamenii nu au voie să se sărute, motiv pentru care consumul de ceapă, usturoi și alte cele este dus la rang de normă.
Orice transgresiune e brutal pedepsită.
Mai mult de-atât, nu există bani, iar totul se plătește prin palme, pe care cel care trebuie să achite și le ia de la cel care trebuie să încaseze.
Cu cât arăți mai bătut, cu atât ești mai înstărit.
Deja v-a pufnit râsul, nu-i așa?
O să vă surprindă și mai mult când o să aflați că, în doar jumătate de oră, realizatorii Alexandre Singh și Natalie Musteata construiesc o poveste frumoasă și tristă, despre setea de libertate și dragoste care înfruntă chiar și cea mai crâncenă tiranie.
Se simt influențe de peste tot în acest scurtmetraj.
Ideea individului care se revoltă subtil împotriva totalitarismului a făcut carieră în ficțiune, de la romane precum Noi sau 1984 la filme ca Brazil al lui Terry Gilliam. Aici e vânzătoare de modă cu ochii mari (Luana Majrami), care îi pune pe o clientă melancolică (Zar Amir Ebrahimi), la rându-i deloc indiferentă la ce îi transmite cealaltă.
Vor reuși oare să schimbe fluide?
Vă las să descoperiți, dar o să asemuiesc tensiunea erotică dintre cele două cu aceea din Carol, unde în ipostaze similare sunt Cate Blanchett și Rooney Mara.
Nu în ultimul rând, ideea și estetica acestui film datorează multe lui Alphaville al lui Goddard.
Dar, cumva, această adunare eclectică de pastișe funcționează, iar Deux personnes échangeant de la salive dovedește nu doar că merită pe deplin nominalizarea la Oscar în acest an, dar și că nu s-a inventat încă vreo represiune care să fie mai puternică decât cele mai înalte simțăminte omenești.
Avem nevoie să ni se reconfirme asta ca de aer.
