Oilman or (The Unexpected Virtue of Ignorance)

By Iulian in Filme 0 Comment

Măi să fie!

În era când, dacă tușește cineva într-o parte a globului, într-o jumătate de oră află și ăia din emisfera opusă, Alejandro Gonzalez Inarritu a reușit să țină Digger parțial ascuns.

Filmul ne-a fost vândut ca o satiră apocaliptică la adresa lăcomiei marilor industriași, în speță cei din lumea petrolului, care, în cârdășie cu politicienii, ne fac praf planeta.

Și asta și este.

Dar este mult mai mult de-atât.

E despre percepție și realitate, despre post-adevăr, despre drame individuale, despre obscurantismul liderilor decizionali și despre cum supraviețuim la toate astea.

Inarritu vrea să le aflați pe cont propriu, iar eu îi respect decizia, mai ales că rezultatul său artistic este excepțional.

Nu știu dacă mă considerați parte a tagmei criticilor de film sau nu, dar vă recomand cu tărie să o ignorați, pentru că greșesc amarnic atacând această peliculă cu o virulență care nu e explicată decât de tezism sau de obtuzitate.

Digger este magnific.

Din toate punctele de vedere.

Regizorul știe exact ce vrea și cum să obțină acel ceva.

L-a pus din nou pe Emmanuel Lubezki să-i filmeze niște cadre aiuritoare, dar al naibii de eficace, iar pe Cosmo Sheldrake să îi facă o coloană sonoră de un absurd cuceritor.

Pentru că și scenariul e absurd.

Dar nu absurd pentru că nu are noimă. Dimpotrivă, e absurd pentru că suprinde absurdul lumii noastre, a celei reale.

Poate și de-aia s-au scandalizat criticii în articolele lor prețioase.

Oglinda ținută de Digger e mult prea precisă, nu ne depărtează de propriile defecte, ci ni le arată limpede și fără menajamente.

Iar asta face din film unul important, nu doar captivant.

Și, așa cum deja ne-a obișnuit, Alejandro Gonzalez Inarritu scoate ce-i mai bun din actorii săi.

Despre acest rol al lui Tom Cruise s-a spus că e un nerușinat vehicul către Oscar.

Și asta și este.

Dar e mai mult de-atât.

Spuneau foarte bine cei de la France Culture că multitudinea de cascadorii uimitoare pe care le-a etalat Tom Cruise în ultimele decenii ne-au făcut să uităm ce actor mare e.

Nu-i bai, recuperăm impresia cu vârf și îndesat aici.

În ton cu dorința realizatorilor de a descoperi fiecare pe cont propriu ce este și ce vrea Digger, nu o să spun mai multe despre monumentul pe care și-l desăvârșește actorul aici.

E suficient să afirm ritos că secvența aceea de vrea zece minute a discursului său este, pentru mine, deja unul dintre cele mai mari momente din toată istoria cinematografiei.

Da, toată.

Unde mai pui că Tom Cruise nu e vreun pisc singuratic, ci e înconjurat de vârfuri de carieră actoricești pentru alde John Goodman, Michael Stuhlbarg, Riz Ahmed sau Jesse Plemmons. Sandra Huler nu are mare lucru de făcut, dar e de observat că doamna asta pare a fi peste tot unde e calitate cinematografică zilele astea.

Și-am încălecat pe-o șa și v-am spus adevăru-așa, vorba lui Digger:

When all else fails, you hit ‘em with the truth. Hit ‘em with the hard truth. Just bang, bang, bang! Whoo! Whoo!

The House of Oscars – Ep. 7 – Birdman

By Iulian in Filme 4 Comments

birdman1

Bagam putina viteza cu The House of Oscars, ca sa nu ne prinda ceremonia de decernare descoperiti, cu un film supraevaluat: Birdman.

Un actor de filme cu supereroi se da de ceasul mortii sa puna in scena o piesa pe Broadway, o lume infinit mai selecta si mai pretentioasa, in incercarea de a-si dovedi siesi ca nu e expirat, ca mai poate inca, in fine, din suma de motive care ii indeamna pe barbatii de varsta a doua sa incerce marea cu sarea.

Spuneam ca filmul e supraevalut. Cumva, e firesc sa fie asa, pentru ca membrii academiei care decerneaza Oscarurile sunt in mare parte actori, iar filmul lui Alejandro Gonzalez Inarritu e un omagiu adus clinciurilor din culise, a chinuitorei incertitudini asupra talentului, a luptei pentru castigarea bunavointei criticilor si a stradaniilor de a intra cat mai veridic in rol. Pentru  noi, toate acestea pot parea puerile sau absurde, dar pentru aceia care apartin breslei sunt trairi de zi cu zi si trebuie sa fie fost un efect psihoterapeutic sa le vada redate exact in stilul artei pe care o slujesc.

Faptul ca eu, un profan din exterior, il consider supraevaluat este rezultatul subiectului (inclusiv latura lui psihedelica), care nu e nici pe departe original si a regiei excesiv de haotice (desi banuiesc ca e premeditat asa) a lui Inarritu, care, insa, trebuie sa recunosc, a delegat imaginea si montajul unor excelenti meseriasi. Mexicanul e celebru ca isi face personajele sa sufere si nici aici nu face exceptie, singura scuza fiind ca obtine interpretari formidabile.

_AF_6405.CR2

Michael Keaton e pe traseu pentru un Oscar (nu va lasati pacaliti de premiul Bafta luat de Eddie Redmayne, britanicii sunt mult prea sensibili la compatrioti) pentru o prestatie grea si nuantata. Il vedem pe Keaton jucand scena finala din piesa de pe Broadway in diverse randuri si, de fiecare data, e o alta intensitate, e un alt nivel de patrundere. La inceput e lipsita de convingere, pentru ca la final sa fie contopire totala, iar acest proces de osmoza a omului si actorului e cheia filmului si marea sa reusita.

Prin cadrele aiuritoare din Birdman mai exceleaza si altii. Edward Norton penduleaza intre amuzant si agasant cu o verva pe care nu i-am mai vazut-o de mult, Zach Galifianakis poate fi si serios serios, nu serios imbecil si chiar stie sa joace, iar Emma Stone are o prelegere despre retele sociale care e, de departe, momentul meu preferat.

Birdman nu mi-a depasit vreun favorit de pana acum, insa mi-a fixat convingerea ca e un an bun.

birdman3

Previously on The House of Oscars:

Ep. 1 – The Grand Budapest Hotel

Ep. 2 – Gone Girl

Ep. 3 – The Theory of Everything

Ep. 4 – Boyhood

Ep. 5 – The Imitation Game

Ep. 6 – American Sniper

Ma numesc BMW

By Iulian in Filme 4 Comments

Ma cunoasteti cu totii. Sunt una dintre cele mai de fala marci de automobile din lume. N-am nevoie de nicio prezentare, dar, ca sa-si merite carca de bani pe care o primesc, specialistii de la marketing au considerat ca nu imi strica un strop de publicitate in plus. Neconventionala, daca se poate.

Astfel ca le-a venit ideea de a realiza o serie de scurtmetraje in care apar eu, superbul BMW (stiu ca par trufas, dar trebuie sa recunoasteti ca asa e). Fiecare reprezinta o poveste aparte, cu un talc ce se dezvaluie abia la final. Ca sa pot sa imi joc rolul la un nivel cat mai inalt, trebuia sa am si un sofer. Realizatorii au gasit persoana potrivita in Clive Owen, un tip aratos, prea plin de el pentru gustul meu, dar care degaja acel aer de onestitate profunda, atat de necesara unui erou modern. Inutil sa mai spun ca, aflandu-se la volanul meu, s-a achitat cu o deplina suplete de sarcinile care i se ofera in fiecare scurtmetraj.

Care sunt niste veritabile bijuterii de stil; in fiecare am avut placerea de a colabora si chiar a da unele sfaturi cate unui formidabil regizor: dinamicul Joe Carnhan, veteranul in ale suspansului John Frankenheimer, explozivul John Woo, exuberantul Tony Scott, dezastruos de comicul Guy Ritchie, fantezistul Ang Lee, rafinatul Wong Kar Wai si liricul Inarritu (am inteles ca un tip cu un blog, Iulian Firea sau Firan, s-a luat de el, dar stiu din surse sigure ca pentru scurtmetrajul asta il apreciaza enorm – e chiar preferatul lui). Mickey Rourke, Stellan Skarsgard, Madonna, Don Cheadle, F. Murray Abraham (omul asta a jucat divin in Amadeus), Gary Oldman si raposatul James Brown au privilegiul de a imparti ecranul cu mine. Unde mai pui ca intr-unul dintre scurtmetraje (nu va spun care, ca sa le vedeti pe toate:D) apare Marilyn Manson cu o Biblie in mana!:)))

Asa ca, baieti cu bani din toate zarile, „lend me your wallets”, pentru ca, spre deosebire de rivalii mei de la Audi, Porsche sau Mercedes, eu pot fi subiect de poveste.