Un lider e parte din echipă

By Iulian in Intre muzical si conceptual 0 Comment

Am fost câteva dăți fericite când am profitat de faptul că Alexandru Tomescu a poposit la Craiova, însoțit de Stradivariusul său și de câte un alt interpret instrumental de excepție.

Și de fiecare dată am fost impresionat atât de desăvârșita stăpânire a arcușului, cât și de elocința facilă și erudiția cu care prezenta fiecare număr muzical.

Așa că eram curios cum se va poziționa Alexandru Tomescu în cadrul spectacolului de la Filarmonica „Oltenia” Craiova, în care urma să aibă alături o orchestră întreagă, alți doi soliști, precum și un dirijor, întru redarea Triplului concert în Do major pentru vioară, violoncel și pian, op. 56 de Ludwig van Beethoven.

Va fi oare un Leo Messi sau Cristiano Ronaldo, o prezență demiurgică, la umbra căreia nu crește nimic?

Sau va fi un echipier de nădejde?

Răspunsul a fost o superbă cale de mijloc.

Era limpede că toate organele de auz și de văz din sală erau ațintite asupra sa, mai ales că intensitatea emanată de compoziția beethoviană îi prilejuia o manifestare artistică de o energie care ar fi putut alimenta un orășel.

Însă nu cred că am fost singurul care a remarcat că aloca momentele pe care le-ar fi putut investi în respiro unor priviri și gesturi aprobatoare către colegii din prim-plan, violoncelistul Ștefan Cazacu (un fiu care și-a făcut tatăl fericit) și pianista Sînziana Mircea, dar și către ceilalți din orchestră.

Și nu cred ca fost cineva care să nu fi primit astfel un imbold de a da tot ce avea bun.

Totul se desfășura sub îndrumarea discretă a lui Eric Lederhandler, un veritabil Carlo Ancelotti al dirijoratului.

Rezultatul acestei superb lucru în echipă a fost o prestație colectivă atât de frumoasă, încât a părut prea scurtă, răsplătită de aplauze care ar fi putut fi mult mai lungi, dacă n-am fi primit semnale discrete că artiștii au nevoie de odihnă.

Cu grea ne-am despărțit de Alexandru Tomescu și tineri virtuozi care i-au fost alături, dar durerea pricinuită de plecarea lor de pe scenă a fost rapid alinată de Simfonia nr. 1 în Re minor, op. 13 de Serghei Rahmaninov.

Poate prin sonoritatea acestei, poate grație desfășurării concertului în plin sezon de Oscaruri, această creație muzicală m-a transpus în plin Lawrence al Arabiei sau, mai exact, o versiune un pic burlescă a sa.

Am străbătut suișuri și coborâșuri de dune, am luat parte la sfaturi de taină la lumina focului de tabără, am dat asalturi vijelioase călare pe cămile, am trăit momente de acalmie, de suspans, de triumf.

Cum spun de ceva timp, cei de la Filarmonica ”Oltenia” Craiova își doresc mai mult victoria.

De-asta am și fost o sală plină de tifosi melomani încântați.

Imaginile sunt surprinse de Daniel Botea, alt mare suporter al sportului simfonic craiovean.

Pe 26 mai merg la vot şi la filarmonică

By Iulian in Intre muzical si conceptual 0 Comment

Nu ştiu cum e prin alte părţi, dar, în Craiova, ziua de 26 mai 2019 are o configuraţie minunată.

În acea zi au loc alegerile pentru Parlamentul European, la care vă îndemn să mergeţi cu mic, cu mare, care aveţi drept de votare!

Şi ce poate fi o mai frumoasă expresie a ce înseamnă Uniunea Europeană decât un concert în care valorile noastre naţionale sunt parte a unui întreg care reuneşte altele de pe tot continentul?

În seara aceleiaşi zile, la ora 19:00, poposeşte la Craiova concertul Vive la Musique! din cadrul Turneului Internaţional Stradivarius, ediţia 2019, care propune fuziunea între muzică şi dans într-o formulă care îmi face sufletul să vibreze (cuvânt ales cu schepsis, după cum veţi vedea) de plăcere.

Spectacolul îi va reuni pe violonistul Alexandru Tomescu (pe care l-am mai ascultat şi cu o altă şi similară ocazie), pe harpista Delphine Benhamou şi pe actorul Lari Georgescu.

Acesta din urmă, craiovean de origine, dar în prezent interpret al Teatrului Naţional din Bucureşti, va susţine o reprezentaţie de dans contemporan în timp ce cei doi virtuozi vor reda melodii care par desprinse din patrimoniul comun al Europei: Balada de George Enescu, 6 dansuri româneşti de Béla Bartók, Cygne, Fantaisie op. 124 şi Introduction et Rondo Capriccioso de Camille Saint-Saëns, Pas encore de Sabina Ulubeanu (piesă compusă special pentru acest turneu) şi Tzigane de Maurice Ravel.

Harpă şi vioară, România şi Franţa, bărbat şi femeie, muzică şi dans, unitate în diversitate, nu-i aşa?

Pe 26 mai, haideţi să ajutăm Uniunea Europeană să îşi continue această menire şi să ne delectăm cu operele sale!

Gratia tragerii de timp

By Iulian in De prin satul planetar 0 Comment

stradivarius_2014

Daca mai deunazi deplangeam lipsa factorilor de igiena din cadrul unei eveniment cultural, iata ca ma vad pus in placuta ipostaza de a povesti si o experienta in care au fost bifate toate conditiile pentru atingerea unei stari de inaltare sufleteasca.

Pe 4 iunie au poposit la Craiova doi muzicieni tineri si valorosi, violonistul Alexandru Tomescu si pianistul Eduard Kunz, pentru a ne canta si incanta cu bucati din operele compuse de Serghei Prokofiev. Acest concert a facut parte din Turneul National Stradivarius, organizat pentru a sprijini proiectul umanitar Hope and Homes for Children Romania.

In sala frumos amenajata a Filarmonicii Oltenia s-a strans un public eterogen ca varsta, variind de la etate avansata la pubertate incipienta, dar linistit si manierat, desi s-a auzit un telefon la un moment dat, dovada ca microbul lipsei de bun-simt exista latent in romani si este doar neutralizat, nu eliminat de o asa atmosfera selecta.

Nu sunt cunoscator intr-ale muzicii clasice, insa indraznesc sa spun ca spectacolul a fost de o calitate exceptionala, atat auditiv, cat si vizual. Spun vizual, pentru ca a fost un privilegiu sa admir transfigurarea celor doi artisti in timp ce parcurgeau partiturile. Conceptul de stare de flux, enuntat de Mihaly Csikszentmihalyi, pare sa-si fi gasit suprema intruchipare in Alexandru Tomescu si Eduard Kunz, ale carora intregi fiinte, nu doar bratele, participau la actul muzical.

O pisica, melomana si durdulie (pe care o puteti vedea pe pagina de Facebook a lui Alexandru Tomescu), s-a strecurat in sala, vrajita probabil de sunetele cand linistitoare, cand dramatice compuse de Prokofiev, si a fost recuperata intr-un mod foarte pacifist si tacut de catre organizatori.

Lui Alexandru Tomescu i s-a rupt o coarda de la vioara; si-a cerut scuze cu un zambet fermecator si s-a retras discret, iar Eduard Kunz a umplut timpul scurs cu o superba improvizatie (cred) la pian, iar gestul cu care l-a intampinat pe colegul violonist cand acesta s-a intors a fost de un fin umor.

Aceste patanii carora le-am putea spune incidente n-au alterat, dimpotriva, au imbogatit o experienta careia epitetul „sublima” nu-i face prea mare dreptate.

Si in tot acest timp, Simona Halep se califica in semifinale la Roland Garros.

Viata poate fi frumoasa uneori.