Și prim-miniștrii britanici sunt abonați la Oscar

By Iulian in Filme 0 Comment

Acum ceva timp întreprindeam o pasionantă incursiune în istoria figurilor regale britanice, nominalizate și câștigătoare de Oscar.

De la un moment dat, însă, Marea Britanie a devenit monarhie constituțională, iar puterea executivă a trecut în mâinile primului ministru, funcție ocupată de personaje cel puțin la fel de interesante pentru cinematografie.

Haideți să parcurgem rapid și galeria locatarilor de la 10 Downing Street care au generat interpretări de Oscar.

***

În Disraeli (1929), George Arliss câștiga Oscarul pentru rol principal, întruchipându-l pe eponimul Benjamin Disraeli, savuros și cinic prim-ministru al Imperiului Britanic la apogeul său. Colecția vorbelor sale de duh este lungă cât o zi de post, iar una dintre preferatele mele este cea de mai jos.

Întrebat care este diferența dintre nenorocire și catastrofă, a răspuns:

Dacă Gladstone (principalul său adversar politic – n.m.) ar cădea în Tamisa, ar fi o nenorocire. Dar dacă cineva ar încerca să îl salveze, ar fi o catastrofă.

Ca stâlp al rezistenței britanice împotriva agresiunii naziste, Winston Churchill nu putea trece neobservat de lumea filmului. Mulți actori au încercat să îi recreeze manierismele și apucăturile (nu toate agreabile), dar niciunuia nu i-a ieșit atât de bine precum lui Gary Oldman în Darkest Hour (2017), detașat campion la actor în rol principal în acel sezon de Oscar.

Sub straturi colosale de machiaj, actorul face un rol extraordinar, folosindu-se cu precădere de ochi și de dicție. Replica de la scena prânzului cu regele e una dintre cele mai clare lecții de viață pe care mi-a fost dat să le aud vreodată în vreun film.

Deși The Iron Lady (2011) a fost catalogat pe scară largă drept o peliculă dezamăgitoare, nimeni nu i-a putut contesta lui Meryl Streep Oscarul pentru extraordinara performanță de a o readuce la viață pe Margaret Thatcher, prima femeie prim-ministru din istoria Marii Britanii, a cărei personalitate covârșitoare și ideologie drastică sunt încă subiect de admirație și aversiune.

Totuși, văzându-i pe epigonii care i-au urmat, sunt convins că și mulți dintre detractorii ei exclamă în gând:

Cum nu vii tu, De Fier Doamnă,

Ca punând mâna pe ei.

Să-i împarți în două cete,

În smintiți și în mișei.

Sunt tentat să spun că pentru rolul unui Boris Johnson nu se va lua niciun Oscar în viitorul apropiat.

Dar, dacă mă gândesc mai bine, nici despre Brexit nu mi-aș fi imaginat că se va putea întâmpla vreodată.

Și uite ce-a ieșit.

Cui dam Oscarul in 2018? – Darkest Hour

By Iulian in Filme 0 Comment

When the going gets tough, they call for the sons of bitches.

Un citat care are o paternitate incerta, dar foarte ilustrativ pentru multe momente din istorie, cel din Darkest Hour fiind unul dintre ele.

In debutul celei de-a doua conflagratii mondiale, Winston Churchill, un politician cel putin controversat, ajunge prim-ministru si are ingrata sarcina sa ii convinga pe membrii propriului cabinet si pe cetatenii tarii ca lupta e mai buna decat tratativele cu Germania nazista*.

Film de epoca, mesaj menit sa inspire, costume, decoruri, tot tacamul unei pelicule care acum 10-20 de ani ar fi rupt gura targului, dar care acum a atras destule critici, dintre care unele au si acordul meu.

Regizorul Joe Wright nu stie cum sa faca sa ne impresioneze mai abitir: cu scene bombastice, cu scene patetice, cu scene cu incetinitorul, cu decupaj alert, cu penumbre si racursiuri. Nu m-am plictisit niciun moment la Darkest Hour, dar nu ma sfiesc sa afirm ca este o versiune diluata de Lincoln sau The King’s Speech.

Ce rezista chiar si la cea mai ciufuta examinare este interpretarea lui Gary Oldman. Machiajul voluminos, menit sa ii tranforme faciesul mai degraba uscativ in cel de buldog a lui Churchill, ii lasa totusi mult spatiu de manevra in fizionomie, astfel ca nu ne scapa niciuna dintre reactiile pe care le reda.

Acestea sunt deliciile care decurg din cadrele apropiate; de la distanta ne delectam cu manierismele corporale. In ambele situatii, vocea e, insa, cea care ne cucereste pe deplin: fonfaita, uneori greu inteligibila, tremuranda in momentele grele, dar de o coplesitoare forta retorica in timpul marilor discursuri.

Acum cativa ani, pe Gary Oldman il invingea la Oscaruri un actor (Jean Dujardin), care nu scoatea un cuvant.

De data aceasta, Gary Oldman o sa-i invinga pe ceilalti prin puterea cuvintelor.

*Acel asterisc era menit sa imi aduca aminte sa va spun ca, daca ar fi sa aleg un singur moment din tot recitalul lui Gary Oldman, este acela cand le explica membrilor guvernului ca s-a gandit mult daca, intr-adevar, misiunea lui era „entering negotiations with… that man”; mica pauza in discurs si adversitatea care razbate din acel apelativ explica de ce, dintre toti dusmanii pe care i-a avut, de unul anume s-a temut Hitler cel mai mult:

Winston Churchill.

Dunkirk

Blade Runner 2049

Get Out!