Festivalul Shakespeare Craiova | Caiet de insemnari

Shakespeare 2016 – Comedia erorilor

By Iulian in Teatru 29 aprilie 2016 0 Comment

BMS 005

Cred ca, dintre toate piesele de la Festivalul Shakespeare 2016, aceasta a avut cel mai mult de lucru sa-mi castige entuziasmul. Nu ca as fi vreun ciufut, dar nu voi uita vreodata Comedia erorilor a celor de la Propeller din 2014.

Nici soarele care stralucea cu inversunare in piata din fata teatrului nu a ajutat prea mult la simpatia de debut.

Colac peste pupaza, emfaza interpretarilor m-a izbit un pic initial si m-a dus spre o parere negativa.

Si totusi, treptat, ajutati de hazul irezistibil al situatiilor din piesa, englezii de la Worcester Repertory Theatre m-au cucerit. Si nu numai pe mine. De la locurile goale de la inceput, s-a ajuns la o masa consistenta de oameni care stateau in picioare, sporita permanent de trecatori curiosi.

Cea mai mare calitate a acestui spectacol a fost modul cum actorii au umplut vidul spatiului exterior si cum, cu o scenografie minimala si cu o exploatare inteligenta a arhitecturii din zona, au absorbit atentia spectatorilor intr-un mod similar cu spatiile inchise.

Dress 001

Dupa ce a avut loc aceasta materializare si dupa ce am facut rost de un batic, ca sa previn insolatia, m-am putut delecta cu partea interpretativa. Preferata mea a fost Adriana, sotia lui Antipholus din Ephes, aceasta din urma fiind jucat de un actor care mi se parea in anumite momente leit Jim Carey. Dar si ceilalti au contribuit la deliciul prilejuit de un spectacol antrenant si revigorant.

Au existat si cateva bonusuri: replici din alte piese de Shakespeare, dar si din afara operei lui (Thou shall not pass!), plasate inteligent, gluma ultra-intelectuala cu pluralul substantivului propriu Antipholus si cele doua momente de final, care au trezit bucuria vietii chiar si celor mai toropiti de caldura.

Au fost multe tragedii grandioase la acest festival, asa o comedie incantatoare ca aceasta a picat la tanc!

BMS 488

Sursa imagini: www.shakespeare.tncms.ro.

Iulius Caesar

By Iulian in Teatru 30 aprilie 2014 0 Comment

Chiar am vrut sa-mi placa Iulius Caesar in prezentarea celor de la Teatrul Dramatic din Erevan, mai ales ca piesa se numara printre preferatele mele, multumita celor doua discursuri fabuloase, dar si inteligentei replicilor per ansamblu.

Impresia pe care mi-a lasat-o acesta punere in scena n-a fost stralucita; daca ar fi s-o caracterizez printr-un cuvant, ar fi „batraneasca”. Nu ma refer aici neaparat la etatea interpretilor lui Brutus si Marc Antoniu, pe care mi i-am imaginat intotdeauna mai tineri (poate si influentat de o ecranizare grandioasa despre care am mai vorbit). Problemele vizeaza emfaza unor manifestari actoricesti, exagerata chiar si pentru teatru (de exemplu, declar ca abordarea rolului lui Cassius a esuat in ceea ce ma priveste) sau utilizarea unor coloane sonore, altminteri superbe (The Feeling Begins de Peter Gabriel, Enigma sau ceva ce cred ca era En attendant Cousteau de Jean Michel Jarre – astept confirmari sau lamuriri), cu o intensitate a decibelilor care nu isi gasea rostul.

Asta nu inseamna ca n-am remarcat si unele parti bune. Scenele de interpretare colectiva mi s-au parut reusite, in special cele caracterizate de tacere din prima parte a piesei, care au reusit sa induca premonitia unei tragedii inevitabile, precum si furia multimii din partea a doua, cand haosul si cruzimea colectiva sunt lasate sa se manifeste pe indelete.

Costumele au fost inspirat croite, si, referitor la modul cum au fost distribuite, am observat o tusa de cinism: fata de faldurile nobililor, cativa din vulg purtau si elemente de bufoni.

Dintre interpreti, imi staruie in minte Caesar, pentru figura prelunga si impunator-tiranica, si pe Brutus care, in ciuda neajunsului pe care l-am mentionat mai sus, reda sugestiv acea apasare a omului pe care principiile il conduc spre acte pe care nu si le doreste si spre pieire.

Poate ca, dupa ce i-am vazut pe cei de la Propeller, mi-am ridicat stacheta prea sus, dar asta e, sunt un simplu privitor si am acest drept.

P.S. Partenere de vizionare mi-au fost aceleasi mari gustatoare de teatru Dana (careia ii multumesc pentru poze) si Anda.

Richard III

By Iulian in Teatru 26 aprilie 2014 1 Comment

Am vaga banuiala ca am fost printre putinii pe care i-a incantat piesa Richard III in versiunea Teatrului National din Beijing. Colegele Anda si Dana (careia ii multumesc din nou pentru poze) au fost rezervate, asta ca sa folosesc un eufemism, si am vazut multi spectatori parasind sala chiar in timpul reprezentatiei.

Si nu-mi dau seama de unde aceasta retinere, pentru ca spectacolul chinezilor a fost remarcabil, chiar si pentru simplul fapt ca a fost o ocazie rarisima de a patrunde in inima unei alte culturi. De exemplu, personajul lui Lady Anne a recitat pitigaiat si s-a miscat dupa toate canoanele operei chineze, care imi erau familiare din extraordinarul film al lui Chen Kaige Farewell, My Concubine, fapt pentru care m-am delectat cu o mostra autentica a unei civilizatii de peste tari si mari, in timp ce altii se hlizeau mai mult sau mai putin pe infundate.

Aceasta punere in scena urmeaza firul piesei lui Shakespeare, cu mici adaosuri din Macbeth, pentru a un spori un fior mistic foarte in ton cu specificul culturii chineze. Despre interpretari sunt, probabil, tot in contradictie cu partenerele de vizionare, care au acuzat caracterul plat al abordarilor actoricesti. Insa stiu, si nu sunt singurul, ca popoarele asiatice sunt caracterizate de o oarecare reprimare a expresivitatii, de aici si un mod anume de a juca al chinezilor, foarte emfatic, foarte hieratic si foarte mult bazat pe miscari ample.

Protagonistul, poate prea tanar pentru perceptia pe care o avem despre acest personaj negativ marcant al operei lui Shakespeare, s-a inscris in paradigma interpretativa pe care am descris-o mai sus, cu mentiunea ca diformitatea notorie a lui Richard al III-lea a fost exploatata doar in momentele de solitudine, construind astfel o interesanta metafora a unui suflet schilod, nu a unui trup. Transformarea motorie temporara a actorului chineza a fost superba, iar trecerile rapide de la o stare la alta mi-au produs aceeasi senzatie de incantare ca in finalul lui The Usual Suspects (cine a vazut filmul stie la ce ma refer).

Mizanscena a fost minimala, dar a contribuit la atmosfera prin acele stindarde purtatoare de vicii, atinse de sange si ganduri negre de fiecare data cand tragedia isi mai consuma un act.

Mai presus de toate, insa, si acum cred ca sunt in asentimentul tututor, la impresia de ansamblu a contribuit prezenta unui maestru percutionist in partea din dreapta a scenei. Nici nu stiu ce m-a fascinat mai mult: sunetele variate pe care le producea sau sincronizarea impecabila cu momentele pe care acestea erau menite sa le insoteasca. Imaginati-va un scaun cazand si cum, in exact momentul contactului cu podeaua, izbucneau bubuituri si clinchete impecabil armonizate.

Nu stiu de ce, dar incepe sa imi placa din ce in ce mai mult acest Festival Shakespeare.

Mult zgomot pentru nimic

By Iulian in Teatru 24 aprilie 2014 1 Comment

Titlul dat de dramaturg o fi asa, dar nu reflecta deloc realitatea piesei en plein air care a marcat debutul Festivalului Shakespeare, editia 2014.

Desfasurandu-se sub cerul mai mult sau mai putin liber, a fost nevoie de microfoane, asa ca zgomot a fost, dar nu pentru nimic, ci dimpotriva, intru incantarea mea deplina si, indraznesc sa spun, a tuturor celor care au infruntat ploaia rapida care s-a abatut asupra Craiovei. Dat fiind ca trupa care a jucat venea din chiar patria lui Shakespeare, mai mult, chiar de la teatrul Globe din Londra, unde a activat insusi marele Will, acest fenomen meteorologic foarte specific Albionului a venit sa suplimenteze o experienta minunata. Teatrul se vede superb de sub umbrele.

Actorii de la Globe au interpretat cu patos si cu siguranta, iar unii au avut nu unul, ci doua sau chiar trei roluri, uneori ale unor personaje de sex opus, prilejuind astfel spectatorilor si placerea de a le descoperi nuante de fizionomie sau dictie – in privinta asta, preferatul meu a fost acela care trecea de la o engleza curata la una cu accent irlandez, dozat suficient, cat sa ramana inteligibil.

Decorurile au fost minime, dar sugestive si au fost utilizate cu maxim de eficienta, muzica a fost integrata excelent, rezultatul fiind un spectacol atat de atractiv, incat pana si notabilitatile prezente au ramas pana la final, ceea ce nu s-a intamplat acum vreo doua editii, cand candidatii de atunci la postul de presedinte de consiliu judetean au bifat pozele de debut, pentru a o sterge apoi englezeste in pauza dintre acte.

Acest Festival Shakespeare a inceput sub niste auspicii de la foarte bune in sus, asa ca ma tem ca o sa-mi ignor alte preocupari in aceasta perioada si o sa devorez cat de multe piese o sa pot.

Erata: In cadrul articolului am afirmat ca accentul unuia dintre actori era irlandez; avand ocazia sa discut cateva minute cu el, am aflat ca era de fapt scotian. Si uite asa mi s-a spulberat un mit pe care il aveam despre propria persoana.