Cultura țestului în Oltenia

Când eram mic și petreceam mai mult timp la bunicii de la țară (o pereche erau în oraș), aveam câteva activități preferate.

Când era vremea bună, să urmăresc de pe o stivă de lemne ecosistemul din curtea cu păsăret (stabileam relații ierarhice, cine pe cine bate, ce curcan e fricos, ce cocoș e arțăgos).

Când era frig, însă, mă cuibăream în odaia de gătit alături de bunica mea, care avea obiceiul să murmure tot felul de cântecele, și urmăream fascinat procesul de realizare a pâinii (uneori cu umplutură de brânză, un deliciu!).

Mititel fiind, nu înțelegeam cum o pleașcă de aluat intra sub acea cupola căreia cei mari îi spuneau ”țest” și ieșea o bunătate.

Acolo, sub acel mecanism simplu, dar ingenios, se întâmpla o magie care e încă în viață, așa că nu mică mi-a fost bucuria când am auzit că s-a lansat proiectul Cultura țestului în Oltenia, realizat sub egida Consiliului Județean Dolj și care are ca scop să înscrie această tradiție culinar-folclorică pe lista Patrimoniului Imaterial UNESCO, acolo unde mai sunt doina sau călușarii.

Centrul Județean de Cultură și Artă Dolj, Muzeul Olteniei Craiova, Liceul de Industrie Alimentară Craiova și Asociația Curaj Înainte și-au day mână pentru a această binevenită inițiativă de conservare și promovare a culturii tradiționale, beneficiind și de aportul neprețuit al Ioanei Baskerville, expert UNESCO și președinte al Comisiei Naționale de Salvgardare a Patrimoniului Cultural Imaterial, care va ajuta la întocmirea documentației.

Proiectul a fost lansat pe 5 august 2026 la Craiova și va presupune mai multe etape:

– Documentarea științifică;

– Componenta de autenticitate, în care secția de Etnografie a Muzeului Olteniei va face documentarea în teren (interviuri, înregistrări video, documentație istorică) în toată Oltenia, în localități în care se păstrează meșteșugul confecționării țestului;

– Înscrierea tehnicii de confecționare a țestului în Registrul Ocupațiilor Tradiționale din România;

– Conservarea componentei tradiționale, care se mai păstrează în foarte puține locuri din Oltenia;

– Depunerea documentației la Comisia Națională de Salvgardare a Patrimoniului Cultural Imaterial;

– Promovarea, care include un program complex de educare și revitalizare a gastronomiei tradiționale (demonstrații culinare și ateliere practice, conferințe și cursuri tematice, expoziții itinerante).

Una dintre explorările mele intelectuale este să frunzăresc digital lista tradițiilor înscrise pe lista UNESCO, căci mi se pare că acolo e sufletul lumii, plăpând, dar care încă palpită de viață.

Așa am fost ispitit să îi caut pe dervișii Sufi și rotirea lor transcendentală.

Așa am luat parte la o Rodă de Capoeira.

Așa am savurat corul polifonic corsican de pe coloana sonoră a filmului Napoleon al lui Ridely Scott.

Și tot acolo sper să regăsesc cândva țestul oltenesc, care e parte din copilăria mea.

Sursă imagini: Daniel Botea.

Panteonul echilibrului

Pentru cetățeanul român născut în perioada comunistă și crescut după blocurile gri, faptul că zona centrală din Le Havre este în patrimoniul UNESCO poate părea nejustificat.

Ce mare lucru niște blocuri?

Însă, dincolo de farmecul discret al realizării lor, centrul renăscut astfel prin viziunea arhitecturală și urbanistică a lui Auguste Perret, unul dintre pionierii utilizării betonului armat, este un simbol al triumfului ordinii împotriva haosului și arbitrariului războiului, care distruge fără discernământ.

Toată această alegorie a renașterii pe baze solide atinge punctul culminant în Biserica St. Joseph, al cărei turn domină zona portuară a orașului, o veritabilă minune a lumii, precum un Far din Alexandria.

Nominal, biserica este creștină și catolică, dar, în afara crucii din vârf, deloc ostentativă, construcția poate avea valențe spirituale universale.

Iar asta devine impresia pregnantă de îndată ce pășești în interiorul ei.

Totul este stilizat, totul este simetria, totul este non-figurativ.

Efectul terapeutic, potențat de lumina discret filtrată de vitraliile elaborate de Marguerite Huré este al unui echilibru de care se poate bucura un musulman sau un evreu sau un hindus sau ce doriți.

Chiar și acum, când scriu aceste rânduri, mi-aduc aminte ce efect a avut tot acest ansamblu de geometrie sacră asupră-mi.

M-am simțit obligat să caut centrul.

Atât centrul interior, în jurul căruia ni se construiește întreaga personalitate.

Cât și cel exterior, căci m-am chinuit să fac poze care să redea această impecabilă simetrie arhitecturală a bisericii.

Nu cred că mi-au ieșit impecabil.

Ca orice om, am strâmbătăți, unele naturale, altele generate de propriile-mi alegeri.

Însă, vizitând acest monument unic, am înțeles cât de important este să cauți echilibrul.

Și cât de benefic este să-l găsești, chiar și vremelnic, așa cum am făcut-o în biserica St. Joseph din Le Havre.