Sesame, deschide-te (gustului)!

Pe cât de umil pare susanul, pe atât de îndelungată îi este istoria.

Adus din sălbăticie între plantele cultivate de om încă de acum 3000 de ani, a călătorit din Africa de baștină până în diverse părți ale lumii, ajutat de faptul că rezistă foarte bine la uscăciune și chiar secetă.

Principala sa proprietate, faptul că este boagt în uleiuri vegetale utile organismului uman se reflectă în numele său, care vine din latinescul sesamum, la rându-i derivat din anticul akkadian samassamu, care se traduce simplu prin ”ulei” sau ”grăsime lichidă”.

Pe unde a pătruns ca plantă, pe acolo s-a impus și în gastronomie, iar unul dintre cele mai importante avataruri culinare ale sale este pasta de susan numită Tahini, pe care am avut ocazia să o descopăr la cei de la Sundy Bites, deja experimentați realizatori ai unor astfel de produse.

Acest preparat este rodul tradițiilor bucătărești ale Orientului Mijlociu, fiind o pastă realizată din susan copt și măcinat, iar cei de la Sunday Bites își păstrează principiul de a nu adăuga zahăr, sare, emulsificatori, stabilizatori sau alte uleiuri și grăsimi hidrogenate.

Acest Tahini pe care l-am încercat este din susan alb, dar există și varianta din susan negru.

Dacă sunteți cât de cât gurman sau ați călătorit (și mâncat) în Levant, atunci v-ați întâlnit negreșit cu Tahini ca element important în humus, pe care îl savurau chiar și cei care au adunat cele O mie și una de nopți, în baba ganoush, strămoșul salatei de vinete românești, sau în halva, unul dintre puținele deserturi care încă mă fac să mă ling pe degete.

Dar inedit a fost pentru mine să încerc tahini-ul de la Sunday Bites așa cum l-am primit.

I-am remarcat gustul amărui, dar nu neplăcut, ca un simbol al vieții care nu poate și nu trebuie să fie întotdeauna dulce.

Dar combinația care s-a impus ca standard personal de savurare a unei lingurițe de tahini a fost cea care a constat dintr-o felie de pâine prăjită, un strat de pastă de susan și câteva picături de miere. Uneori s-au alăturat și niște nuci, iar rezultatul a fost un deliciu de poveste.

Ronțăieli de peste tot – Granola Sunday Bites

Spunea cândva Lupita Nyong’o, laureată cu Oscar pentru filmul 12 Years a Slave:

Să te ții bine, Lupita! Să ai niște granola cu tine și să ține bine de ea! N-am priceput atunci prea bine despre ce era vorba, dar numai după ce a trecutul totul, am înțeles cum corpul meu s-a ținut într-un fir de păr, pentru a mă trece prin această experiență foarte intensă. Nimic nu te poate pregăti pentru sezonul de ceremonii. Covorul roșu pare o zonă de război, cu diferența că nu poți nici lupta, nici fugi. Trebuie să stai acolo și să înduri.

Se pare că actrița a reușit să supraviețuiască, ba chiar și să triumfe, așa că ne putem întreba cum a ajutat-o granola, pe care eu însumi am descoperit-o de curând, în varianta mai vechilor prieteni de la Sunday Bites, mari specialiști și în unt de arahide și pastă de fistic.

Ce este Granola?

Canonic vorbind, Granola este un amestec de cereale și diverse semințe, de regulă copt până devine crocant și asezonat cu ce le trece creatorilor prin minte.

Iar cei de la Sunday Bites au imaginație din belșug, așa cum se vede din imaginea de la început.

Eu, unul, m-am aplecat asupra variantei cu merișoare și chipsuri de cocos, dar care mai include sirop de agave, ovăz, semințe de dovleac sau nuci pecan.

Mi-a plăcut mult această combinație de neaoș și internațional, așa cum merită să fie societatea noastră per ansamblu.

Știu, standardul culinar spune că Granola e combinată cu lapte sau iaurt, pentru a avea un mic dejun moden și energizant, dar cum eu nu agreez niciunul dintre acele produse lactate (poveste lungă, care se pierde în negura timpului), această pungă de la Sunday Bites a fost un companion menit a fi consumate așa cum este, pe toată durata zilei.

Mai precis, mi-a însoțit momente de lectură, dintr-o carte care nu diferă prea mult de Granola.

A avut de toate și delicioase fără excepție.

Dacă tot mi se spune șoarece de bibliotecă, atunci să am ce ronțăi.

Fisticul e un mare povestitor

Când spui fistic, spui Orient și povești.

Această plantă pretențioasă, dar și generoasă, are o istorie care se apropie de zorii omenirii, pentru că provine din leagănul civilizației, zona care corespunde Irakului de astăzi.

Spune chiar că, nevoit să părăsească Grădina Edenului din motivele pe care le știm, fisticul a fost printre puține lucruri pe care Adam a putut să le ia în grabă.

Sau poate că era chitit să o facă oricum.

Se mai spune că acele Grădini Suspendate din Babilon, una dintre Minunile Lumii Antice, avea și arbuști de fistic, pentru că Nabuconodosor era chitit să îi facă poftele multiubitei sale soții, năzuroasa Semiramida.

Se mai spune și că însăși regina din Saba, cea care i-a dat de furcă înțeleptului Solomon, a decretat că fisticul e rezervat doar celor de sânge regal, așa că oricare muritor de rând care îndrăznea să îl crească pentru sine.

Cum spuneam, fisticul e materie primă și catalizator pentru poveși.

Pe vremuri, poveștile se transmiteau oral, așa că nu pot decât să îmi închipui cum ascultătorii desfăceau fistic și se lăsau purtați pe aripile imaginației de un rapsod iscusit.

În zilele noastre, însă, ne luăm poveștile din cărți, a le parcurge și a savura fistic în același timp nu mai e atât de comod, nu?

Ne vine însă, în ajutor crema de fistic de la Sunday Bites, care îndulcește și ușurează lectura.

Numele pe care și l-au ales acești întreprinzători români, care cu râvnă aduc delicii românilor prin mijloace proprii, e elocvent.

Într-o duminică liniștită, când viața agitată îți permite să te apleci asupra poveștilor, îți oferă un companion savuros.

Iar pentru că poveștile au nevoie de mai multe personaje, am întovărășit crema de fistic de la Sunday Bites cu alte daruri ale naturii și ale ingeniozității umane, precum mierea sau nucile noastre neaoșe.

Și-am încălecat pe-o șa și-am gustat crema de fistic așa!

2022 va merge ca uns

2020 a fost anul marilor dezamăgiri.

Vacanțe anulate, întâlniri amânate la nesfârșit, anchilozare pe scaun în lucru de acasă, tot tacâmul de care probabil n-ați fost feriți.

Pentru mine, una dintre micile raze de lumină a fost întâlnirea cu produsele celor de la Sunday Bites, în frunte cu untul de arahide, care, pe lângă faptul că este o sursă bogată de proteine, grăsimi sănătoase, vitamine, minerale, antioxidanți și fibre, te invită la o încetinire a masticației, o savurare senzorială cu profunde accente filosofice.

2022 a debutat și cu un nou prilej pentru mine de a experimenta această practică bucalo-sapiențială.

În fața unui nou borcan de un unt arahide, am pătruns înțelepciunea acestui adagiu, a cărui paternitate este incertă, dar a cărui valoare de adevăr este incontestabilă.

În viață, nu poți trăi numai cu pâine. Ai nevoie și de unt de arahide.

De aici, gândul mi-a fugit la alte vorbe de duh care mi-au ieșit în cale de-a lungul timpului și a căror profunzime mi se relevă tocmai acum.

Întotdeauna port o linguriță în buzunar. Cine știe ce unt de arahide îmi iese în cale.

Am un terapeut foarte bun. Îl cheamă Unt de Arahide.

Libertatea înseamnă să stai dezbrăcat în bucătărie, să mănânci unt de arahide, să încerci să fredonezi un cântec de Eminem și să nu te judece nimeni.

Nu există nimic ce o linguriță de unt de arahide nu poate rezolva.

Îmi place să am unt de arahide. Detest să n-am unt de arahide. Pasiunile mele sunt: să cumpăr unt de arahide, să mănânc unt de arahide, să mă uit la unt de arahide.

Ține-ți dușmanii aproape și untul de arahide și mai aproape.

Am mai multe lingurițe decât furculițe și linguri. De ce? Ați ghicit! Unt de arahide.

Trei moduri de a fi fericit: 1. Cumpără unt de arahide. 2. Mănâncă unt de arahide. 3. Fii unt de arahide.

Nu poți să mulțumești pe toată lumea. Doar nu ești unt de arahide.

Iar preferata mea este una în limba engleză:

Peanut butter makes everything peanut better.

Dar eu n-am numai înclinații filosofice, ci și științifice și știu că rezultatele trebuie duplicate de experimente similare, pentru a fi valide.

Așa că am rulat toate aceste panseuri în timp ce consumam unt de fistic, un alt produs inedit al celor de la Sunday Bites.

Datele obținute sunt concludente și pot să afirm cu tărie:

2022 va merge ca uns!

Nisipuri mișcătoare pentru papile gustătoare

De fiecare dată când am dat peste ele (din fericire, doar în cinematografie), nisipurile mișcătoare au prilejuit scene sinistre sau cu suspans insuportabil.

Însă senzația pe care (probabil) o oferă este cea mai adecvată pentru a descrie ce am simțit când am consumat (era să spun gustat, dar era un eufemism nesincer) delicatețurile de la Sunday Bites.

Misiunea pe care și-au asumat-o (și pe care mă bucur să o văd îmbrățișată de din ce în ce mai mulți mici și agili întreprinzători locali) este să ofere produse de-ale gurii fără conservanți și alte chimicale dubioase.

În cazul lor este vorba în principal despre a prepara unt de arahide fără sare, fără uleiuri adăugate și fără grăsimi hidrogenate.

Din punct de vedere nutritiv, acest tip de produs este o sursă bogată de proteine, grăsimi sănătoase, vitamine, minerale, antioxidanți și fibre, dar mărturisesc că mie nu la asta mi-a stat mintea îl timp ce savuram untul de arahide și pe frățâne-su, untul de migdale și curmale.

La sugestia amicului Daniel Botea le-am combinat cu măsline, le-am întins pe pâine prăjită, pe biscuiți dulcegi, pe felii subțiri de cașcaval și pe orice altceva mi s-a năzărit în diverse accese de inventivitate culinară.

Însă senzația despre care vorbeam și pe care o asemuiam cu nisipurile mișcătoare a fost simpla cufundare a linguriței în borcan și introducerea ei în cavitatea bucală.

Atunci am înțeles cu adevărat ce înseamnă a molfăi de plăcere.

Așa cum știți, pe măsură ce te zbați în nisipurile mișcătoare, te afunzi și mai mult.

Așa se întâmpla cu lingurița și cu nivelul de unt din borcan, care a scăzut cu o tristă repeziciune.

Dar nu e o problemă, am un frigider încăpător, unde încap multe viitoare borcane de la Sunday Bites.